ZOON POLITIKON // Povara schimbărilor ratate

A devenit o tradiţie ca la începutul lunii aprilie evenimentele din 2009 să fie cap de afiş pentru spaţiul mediatic de la Chișinău. E destul de ciudat, dar imediat după producerea evenimentelor din 7 aprilie lucrurile păreau mai clare decât acum, după cinci ani. Inacţiunile puterii de la Chişinău care s-a instalat după alegerile din 29 iulie 2009, drept urmare a evenimentelor din aprilie, o culpabilizează. Decizia de a prelungi termenul de prescripţie după atâția ani de inacţiune pare cinică şi ipocrită. Totuşi, dacă se doreşte, se poate. Actuala putere de la Kiev ne-o dovedeşte.

Ce s-a întâmplat? Aplicarea abilă de către o forţă din exterior, în persoana Federaţiei Ruse, a tehnologiilor politice în scopul de a deturna şi a controla procesele politice din R. Moldova. O încercare de a preveni la Chişinău o „revoluţie orange”, pentru care existau toate premisele. Puterea de la Chişinău reprezentată pe atunci de PCRM şi de unii sateliţi în persoana liderului PPCD îşi pierduse din legitimitate. Era evident că nu o va salva nici victoria la scrutinul din 5 aprilie 2009. Cu mult timp până la alegeri se vorbea despre o fraudare directă sau indirectă a alegerilor. Atmosfera din societate era tensionată. E adevărat, nemulţumirea nu era una generală, dar cuprindea cea mai activă parte a societăţii: tineretul şi intelectualitatea. De fapt, formatorii de opinie. Era necesară compromiterea acestora prin provocarea unor acțiuni de masă care să degenereze în dezordini şi haos.

Noua putere s-a declarat anticomunistă şi proeuropeană. Aici, aş pune accentul pe reflexivul „s-a declarat”. A apărut contextul oportun pentru utilizarea brandului european, care s-a dovedit o acoperire politică pentru tranzacţiile financiare ale unei mâini de oligarhi. Toate acțiunile alianțelor care au urmat, dar și ale actualei coaliții de la guvernare au confirmat opțiunea europeană doar la nivel de retorică. Structurile europene și organismele financiare au fost folosite de câteva persoane pentru deturnare de fonduri, reformele fiind doar o mimare. Pe parcursul a cinci ani, s-a făcut puţin. Realizările sunt, mai mult, o urmare a suportului direct şi a unui control strict din exterior. Persoane capabile și foarte bine pregătite au fost folosite pe „frontul european” unde au obținut succese frumoase şi multe laude, unele nemeritate, chiar. Jos pălăria în fața lui Iurie Leancă, a Nataliei Gherman şi a tuturor celor antrenaţi în negocieri cu partenerii occidentali. Din păcate, nu putem spune același lucru despre demnitarii de la alte ministere, departamente, instituţii ale sistemului de drept etc. De prestația și performanțele celor dintâi au profitat în mod special doar câteva persoane, care, la rândul lor, au avut grijă să se înconjoare de lingăi profitori. În rest – o mare dezamăgire. Atunci, cum putem explica faptul că, pe interior, fără a desfășura reforme dureroase, fără optimizări majore, cursul european pierde din suportul populaţiei? Iarăşi comuniştii sunt de vină? Dar e ridicol!!!

Partenerii de alianță, incomozi pentru criticile aduse și poziția separată au fost îndepărtați de la guvernare prin aplicarea eficientă a tehnologiilor de dezbinare a partidelor din interior. Cazul PL și al dlui M. Ghimpu este unul antologic.

Acum, într-un an electoral, tot mai dese sunt discuțiile pe tema viitoarelor alegeri. Întrebarea pe cine votăm?, vrei-nu vrei, apare în discuțiile private. Este trist să constați că multă lume bună are un singur argument: decât comuniștii… Cred că anume pe aceasta au și mizat actualii diriguitori de politici. Devine tot mai evident că se poate repeta anul 2001. O bună parte va vota opoziţia din protest, dezamăgire și refulare.

La sigur că actualii oligarhi de la guvernare, în funcţie de context, au la îndemână câteva scenarii elaborate. Probabil, au avut grijă de conturile de peste hotare în cazul în care nu vor câştiga alegerile sau nu vor fi solicitați pentru alianță cu o eventuală majoritate constituită din actuala opoziție. Mai nutrește cineva iluzii în principiile și valorile actualilor lideri ai partidelor parlamentare? Nu cred. Mai pune cineva la îndoială disponibilitatea oricui din aceşti oligarhi de a forma o coaliție cu comuniștii în schimbul pârghiilor puterii?

Astăzi, suntem într-o situație într-un fel mai proastă decât în aprilie 2009. Atunci o parte, poate cea mai instruită, a populației înţelegea clar că problema este în forțele aflate la guvernare, care tot mai evident subminau valorile democratice sub un regim autoritar şi oligarhic. Între timp, chiar dacă s-au mai schimbat actorii principali, problemele au rămas aceleași. Spectacolul politic a devenit mai dinamic şi mai captivant, un amestec absurd de comic şi tragic, grotesc şi farsă.

Cetățeanul este dezamăgit, energia schimbării s-a risipit. Actuala guvernare, devorând fondurile europene, a adus țara în brațele lui Voronin și Putin. Au cedat Rusiei o parte a sistemului bancar, sistemul energetic, unicul aeroport internațional, spațiul mediatic. Credeți că este puțin? De câtă ipocrizie trebuie să dai dovadă să tot vorbești despre importanţa de a explica populației beneficiile opţiunii europene, solicitând în acest scop fonduri din exterior, și, în același timp, să cedezi spațiul mediatic oponenților, dar, probabil, pentru o altă plată. Mai uimesc pe cineva rezultatele ultimelor sondaje cu Putin drept cel mai popular lider străin?

Ce-i de făcut? Pentru parcursul democratic şi european al ţării este necesară crearea unei adevărate alternative partidelor aflate la guvernare. Pentru aceasta este important ca personalități cunoscute publicului larg, care și-au demonstrat verticalitatea şi competenţa, să se implice. Este, poate, ultima șansă pentru noi. Ce ziceți, dlor Octavian Țâcu, Alexandru Tănase, Vitalie Nagacevschi, Ion Dron, Sergiu Ostaf, Victor Chirilă, Roman Chircă ş.a.?

 Alexandru SOLCAN