Ziua Mărcilor, axată pe subiectul contrafacerii

Săptămâna aceasta, la Chişinău a avut loc cea de-a patra ediţie a Zilei Mărcilor, cu genericul „Contrafacerea, pericol pentru mărci şi consumatori”. La eveniment au participat preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Franţa-R. Moldova, Emmanuel Skoulios, şeful Secţiei Politice şi Economice în cadrul Delegaţiei UE în RM, Wolfgang Behrendt, inspectorul Serviciului vamal francez în domeniul expertizei medicamentelor, Frederick Laforet, viceministrul Economiei, Octavian Calmâc, directorul general al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Concurenţei, Viorica Cărare, şi alţi experţi din Franţa şi Republica Moldova

Carenţe în combaterea contrafacerilor

Viceministrul Economiei, Octavian Calmâc, a remarcat că deşi legislaţia Republicii Moldova a fost perfecţionată şi avem cadrul legal necesar pentru a asigura protecţia consumatorilor,  există carenţe în implementarea acestui mecanism în lupta cu contrafacerile. „Produsele contrafăcute în Republica Moldova provin mai mult din importuri. Există cazuri când produsele sunt contrafăcute în condiţii casnice, dar e un fenomen mai mult haotic. Mizăm, în special, pe dezvoltarea şi buna funcţionare a instituţiilor de control ale statului, pe Agenţia de protecţie a concurenţei, care are un rol decisiv în contracararea acestui fenomen, ca produsele care ajung la consumatori să fie de calitate”, a precizat Calmâc.

În aceeaşi ordine de idei, Emmanuel Skoulios, preşedintele Camerei de Comerţ moldo–franceze, a spus că de cele mai multe ori titularul mărcii suferă prejudicii însemnate ca urmare a contrafacerii mărcii sale şi că o creştere economică nu poate fi atinsă dacă nu este protejată producţia. „În acest sens, Republica Moldova încearcă să se alinieze la standardele legislaţiei internaţionale privind protecţia faţă de produsele contrafăcute”, a remarcat Skoulios.

Contrafacerile, pericol pentru sănătatea consumatorilor

În alocuţiunea Michel Horn, inspector principal, secretar general interregional al Direcţiei Vamale Roissy, a vorbit despre varietatea contrafacerilor şi amploarea acestui fenomen. „Cu 30 de ani în urmă, noi nu vorbeam şi nu ne confruntam cu fenomenul de contrafacere a mărcilor. În ultimii ani, foarte mulţi turişti vizitează state în care contrafacerea e la ea acasă. Derulăm o amplă campanie de informare în care le aducem la cunoştinţă despre contrafacerile din diverse domenii, începând cu tehnologiile informaţionale, computere, telefoane, accesori, ceasuri etc., obiecte contrafăcute care, pe lângă prejudiciul economic, pot prezenta un pericol pentru sănătatea consumatorilor”, a spus Horn.

După anii în care principalele ţinte ale falsificatorilor au fost produsele de lux, în ultimii ani, se observă tendinţa de a falsifica produsele mai ieftine, schimbarea din industria contrafacerilor reprezintând o adaptare la consumatorul afectat de criză, aflat în căutarea de produse mai ieftine, susţin specialiştii.

Este de remarcat că Ziua mărcilor a fost organizată în sistem interactiv, astfel încât toţi doritorii au putut participa la discuţii sau adresa întrebări experţilor prezenţi la eveniment.

Acţiunea a trezit un viu interes în rândul managerilor, specialiştilor în domeniul marketingului şi al brandingului.

AGEPI, partenerul de bază al Zilei mărcilor

Tradiţionalele ediţii „Ziua Mărcilor” au scopul de a favoriza schimburile comerciale şi de a stabili legături între societăţile franceze şi cele din Republica Moldova.

Tematica celei de-a patra ediţii se înscrie perfect în realitatea  dezbătută astăzi de către guvern şi celelalte autorităţi din RM. Camera de Comerţ s-a asociat cu AGEPI, partenerul de bază al acestei acţiuni.

Evenimentul este organizat de către Camera de Comerţ şi Industrie Franţa–R. Moldova, cu suportul Ambasadei Franţei la Chişinău, Serviciului Vamal francez, Alianţei Franceze din Moldova şi al mai multor companii cu capital francez din Republica Moldova.

Cristina Baciu