Ziua Limbii – sărbătoarea noastră a tuturor?

Iată am sărbătorit şi anul acesta Ziua Limbii Române, cu depuneri de flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi pe Aleea Clasicilor, cu spectacole şi lansări de carte.

Omagierea oficială

Momentul omagial a mai inclus un concert extraordinar cu genericul „O, libertate, sfântă libertate”, organizat de Primăria Municipiului Chişinău, o sesiune de comunicări cu participarea unor scriitori, lingvişti, oameni de cultură din Republica Moldova, Ucraina şi România, recitaluri de poezie ş. a. Manifestările dedicate Zilei Limbii Române sunt mai mult sau mai puţin aceleaşi de la un an la altul, ele devenind aproape un ritual care ne duce cu gândul la evenimentele din august 1989 şi ne aminteşte semnificaţia profundă a acestei sărbători. În acest context, şi problemele actuale – cum ar fi controversa în jurul denumirii limbii şi ridicarea prestigiului limbii române printre cetăţeni — apar într-o lumină mai puternică.

Revenind la sărbătoarea propriu-zisă, alături de scriitori şi alţi oameni de cultură, la evenimente au participat liderii politici din Alianţa pentru Integrarea Europeană, reprezentanţi ai Guvernului şi Parlamentului, ai Primăriei municipiului Chişinău. Oare aceşti lideri au o strategie în ce priveşte politica lingvistică de la noi, în ce priveşte bilingvismul din societate, statutul celorlalte limbi vorbite pe teritoriul republicii? Şi-au pus vreodată întrebarea dacă legislaţia lingvistică adoptată acum 22 de ani nu ar trebui schimbată, modernizată? Din toată această ecuaţie aproape că au dispărut lingviştii care, oricum, în prezent sunt marginalizaţi, mult mai mult decât înainte de 1989. Paradoxal, atunci, multe publicaţii aveau rubrica Cum să vorbim corect sau Cultivarea limbii, existau emisiuni la radio şi televiziune pe această temă.

Indiscutabil, ziua de 31 august 1989 a marcat o cotitură radicală în istoria noastră naţională prin faptul că limba română, denumită atunci moldovenească, a fost ridicată la acelaşi nivel cu rusa, ceea ce ar fi trebuit să-i sporească prestigiul în societate. Însă ce s-a întâmplat după aceea? Fireşte, s-a schimbat contextul social al funcţionării limbii, adică rolul pe care îl au actorii politici în determinarea dinamicii evoluţiei limbii, dar şi modalităţile de utilizare a limbii ca instrument de comunicare. E de evidenţa oricui că s-a extins aria de folosire a limbii române, iar situaţia parţial s-a îmbunătăţit.

Cu toate acestea, nu au fost oare elaborate măsuri / acţiuni convergente la nivelul întregii societăţi în vederea schimbării statutului limbii în societate şi perfecţionării ei, a dezvoltării conştiinţei lingvistice a propriilor noştri vorbitori.

Dar dincolo de măsurile şi directivele politicienilor, mai rămâne ceva: ceva ce putem face noi cu toţii împreună şi fiecare pe cont propriu: să ne îmbunătăţim exprimarea cotidiană, să avem mai multă grijă faţă de limba noastră maternă, să ne apropiem fiecare sărbătoarea Limbii de sufletul nostru, să o interiorizăm şi să-i conştientizăm mai bine semnificaţia.

Semnificaţia profundă a acestei sărbători

Ziua de 31 August ar trebui să fie, întâi de toate, un prilej pentru fiecare dintre noi pentru a ne întreba care e semnificaţia în general al limbii pentru o comunitate şi pentru fiecare dintre noi, ca membri ai acestei comunităţi. Sărbătoarea această trebuie să devină cu adevărat parte integrantă a vieţii noastre, să ne amintim de ea în fiecare zi, nu doar o dată pe an, la 31 august, atunci când venim în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Asta înseamnă că în fiecare zi ar trebui să avem grijă cum vorbim şi ce vorbim, să ne urmărim noi înşine, să ne perfecţionăm graiul. Cu mijloacele tehnologice actuale e relativ simplu: bunăoară, dacă nu cunoaştem sensul unui neologism, căutăm cuvântul respectiv în http://m.dexonline.ro/definitie sau în http://dexonline.ro şi îi verificăm sensul.

Afirmaţia lui L. Wittgenstein „limitele limbii mele sunt limitele lumii mele” înseamnă că fiecare dintre noi trăim în universul pe care ni-l oferă limba noastră, în sensul că noi ca vorbitori structurăm şi organizăm realitatea în cuvintele limbii noastre. Limba e prima formă de cunoaştere şi fundamentul oricăror cunoştinţe achiziţionate după aceea pe tot parcursul vieţii. Limba noastră maternă ne oferă primele concepte şi denumiri ale lucrurilor. De aceea, cu cât o însuşim mai bine, cu atât vom fi capabili să gândim mai bine şi să ne şi exprimăm mai nuanţat. Dar această lume, lumea limbii materne, este totodată o lume colectivă, o lume a întregii comunităţi deoarece toţi vorbitorii participă la instituirea şi funcţionarea ei. De aceea problema limbii exemplare, cum mai numeşte E. Coşeriu limba standard sau limba literară, constituie o problemă nu doar de educaţie lingvistică, ci şi de politică lingvistică. Limba exemplară trebuie susţinută, implementată prin măsuri şi acte oficiale, dar şi prin graiul nostru, al fiecăruia în parte.

Asta deoarece după cum există un comportament creştin sau o deontologie a omului politic, există şi un comportament lingvistic al fiecărui cetăţean. De altfel, una din multiplele definiţii date limbajului uman sună astfel: limba este un mod de interacţiune între oameni, un mod de a acţiona lingvistic între membrii aceleiaşi comunităţi istorice.

Cum interacţionăm noi în limba noastră în diverse ipostaze: la piaţă, la medic, la şcoală, în transportul public?  Să aruncăm o privire în spaţiul online, în internet… Aţi văzut / auzit ce limbă se vorbeşte acolo, în filmuleţe din You Tube? L-aţi auzit pe dl V. Voronin vorbind limba moldovenească în Cunoaşteţi versiunea „moldovenească” a filmului Matrix, dar a Piraţilor din Caraibe? Fireşte, ar spune unii, e o băşcălie, o glumă inofensivă şi, oricum, spaţiul online nu poate fi controlat de nimeni. Aşa este, însă persoanele care au postat astfel de mostre de incultură sunt lipsite de responsabilitate şi de sentimentul de solidaritate cu ceilalţi vorbitori. Or, prin respectul acesta elementar de a nu posta orice ne vine prin cap în internet, noi arătăm atitudinea noastră faţă de Ziua Limbii pe care o sărbătorim pe 31 August.

În ce-i priveşte pe aceşti vorbitori care îşi manifestă creativitatea folosind un limbaj marginal şi suburban, pe lângă faptul că felul în care se exprimă denotă nivelul lor de cultură şi nivelul lor de gândire, mai arată şi respectul pentru ceilalţi vorbitori, alteritatea şi creativitatea fiind două dimensiuni universale ale limbajului.

A sărbători cu adevărat Ziua Limbii înseamnă a vorbi corect nu doar la şcoală, la ora de limba şi literatură română, ci şi în pauza dintre ore, nu doar la televizor, ci şi acasă, când stăm de vorbă cu membrii familiei după o zi de muncă, la discotecă şi în diverse cluburi, nu doar la examene şi în timpul sesiunii.

A sărbători cu adevărat Ziua Limbii înseamnă să facem rost de un dicţionar – fie DEX, fie unul de neologisme, fie chiar unul bilingv rus-român – şi să-l consultăm cât mai des, astfel încât să devină instrumentul nostru de lucru. Dicţionarele sunt instrumente de lucru, ele indică uzul corect al cuvintelor, condamnând situaţiile care afectează înţelegerea dintre vorbitori. Dicţionarele reprezintă un inventar ideal, stabilit la nivelul limbii culte. În plus, ne spun specialiştii, dicţionarele reflectă dinamica limbii actuale, în sensul că se alcătuiesc în baza unor texte actuale din mass-media, din literatura actuală etc. A sărbători la modul serios Ziua Limbii Române reprezintă o perfecţionare continuă a exprimării noastre de zi cu zi, fiindcă o limbă se învaţă toată viaţa, inclusiv limba maternă…

Eugenia BOJOGA