Zestrea mamei Catiţa

La Slobozia Mare, r. Cahul, fostul judeţ Cahul, am întâlnit-o pe Ecaterina Pană sau mama Catiţa, cum îi spune tot satul. O femeie plăcută la chip şi puternică, apreciată  şi cunoscută de slobozeni şi oaspeţii satului pentru lucrările sale manuale confecţionate şi păstrate de-a lungul timpului. Locuieşte singură de mai bine de un deceniu, îngrijind de două case într-o ogradă, cunoscute de toţi slobozenii şi oaspeţii care vin în localitate.

Victoria POPA

De după gardul de scânduri vopsit într-un verde intens, lângă doi nuci rămuroşi,  se ascund două căsuţe ce păstrează arhitectura timpului de mai bine de jumătate de secol. Una – încrustată cu dreptunghiuri de culoare albastră, cu trandafiri la ferestre, alta – unsă cu lut şi dată cu var sinit. Sunt casele Ecaterinei Pană, pentru că doar ea a rămas cu trecerea anilor în curtea plină cu crizanteme multicolore, care odată cu sosirea iernii nu s-au grăbit să se treacă.

Mişcându-se iute prin ogradă, ne deschide poarta şi, cu un zâmbet cald, ne pofteşte în gospodăria sa. „Faceţi cunoştinţă”, spune primăriţa de Slobozia Mare, Valentina Carosan. „Ea este mama Catiţa pe care o cunoaşte tot satul şi toţi cei care ne vizitează”, zice primăriţa, în timp ce bătrâna emoţionată îşi frământă mâinile bătătorite de muncă.

După ce ne cuprinde, bucuroasă că i-am păşit pragul tocmai ei din tot satul, începe a povesti că tot ceea ce vedem în casă sunt lucrări făcute de mâinile sale şi ale mamei şi bunicii sale care nu mai sunt. „Vedeţi casa cealaltă? Este a mamei mele. Am grijă de ea, o ung cu lut în fiecare an, o dau cu var ca să fie aşa cum o păstra pe timpuri mama. Era o femeie muncitoare”, ne mărturiseşte bătrâna.

Case în stil naţional

Curăţenia şi frumuseţea caselor îngrijite îţi dau impresia că în ogradă trebuie să fie şi un gospodar bun. „De unde bărbaţi în gospodăria mea? Soţul meu a trecut în lumea celor drepţi acum 12 ani şi ambii feciori sunt peste hotare”, spune tristă, cu privirea aţintită la fotografiile din rame.

Am aflat că Ecaterina Pană face degrabă 70 de ani. Covoare moldoveneşti cu motive tradiţionale, teancuri de ţoale şi perne, feţe de masă brodate de mâinile mamei Catiţa aranjate frumos pe canapelele vechi şi mirosul de busuioc din casă te poartă în trecut. „Nu mai vezi asemenea case îmbrăcate doar în stil naţional şi numai din lut, de aceea şi-i spunem casa-muzeu a mamei Catiţa”, ne explică primăriţa. Drept replică, Ecaterina Pană zice cu mândrie: „Sunt atâtea case în sat, cu reparaţii europene, dar doamna primar tot la mine invită toţi oaspeţii!”.

În timp ce trecem din odaie în odaie şi admirăm lucrurile meşterite de mama Catiţa şi mobila veche, ne oprim lângă un teanc de feţe de masă şi rochii. Fiind prima nepoată la bunica, a moştenit şi o faţă de masă care are vreo două secole, povesteşte cu elan bătrâna. Lucrări de-ale mamei Catiţa găseşti şi la unele gospodine din sat, dăruite de femeia cu sufletul mare.

Rochiţa cu trandafiri şi cântecul mamei

Mama Catiţa coase şi ţese din copilărie. „Ne punea la lucru mama – trebuia să trăim căci erau timpuri grele. Cine nu muncea nu avea. Uşor am deprins a face totul, pentru că-mi plăcea. Am ţesut ţoale, covoare. Din orice bucăţică de lână, dacă o luam în mână, ieşea ceva. Într-o iarnă puteam să ţes trei covoare. Mergeam şi la lucru, dar aveam şi copil mic. Şi eram subţirică”, îşi aminteşte slobozeanca. Cosea vara la deal, nu dormea. O întrebăm cum păstrează cu atâta grijă lucrurile de insectele care le pot distruge. „Cu pelin şi cu soluţii. Dacă nu eram curată, nu mai lucram la lăptărie 33 de ani!”, ne răspunde cu mândrie femeia. Aşezate frumos în dulap, rochiile brodate ale mamei, bunicii sale, chiar şi rochiţa ei brodată cu trandafiri cu care s-a căsătorit îi păstrează şi azi amintirea de când era tânără, puternică şi fericită.

Cuvântarea primarului

Eroina noastră a crescut doi fii. Ambii au plecat în Rusia, acolo au format familii. Are trei nepoţi de la copii, dar în sat este singură. Ne spune că toate lucrurile din casă le va lăsa moştenire satului, deoarece „băieţii nu vor veni acasă niciodată, pentru că nu au ce lucra aici”, arată cu mâna în depărtare bătrâna.

Atunci când lucrează, cântă, iar de cele mai multe ori îngână „Cântecul mamei”. Şi acum împleteşte lângă sobuşoara ei, îngânând:

Foaie verde şi-o lalea,

Ce, Doamne, nu pot cânta, măi?

Să răsune pădurea, măi,

S-audă şi maică-mea,

Maică-mea şi frăţioru’,

Că eu nu mai pot de doru’.

Dorul care-l doresc eu

Ca pământul e de greu, of,

Dorul care-l doresc tare

Nici soarele nu răsare…

Pe primarul de Slobozia Mare o respectă toţi sătenii – am observat-o când mergeam prin sat. O dragoste deosebită o are faţă de Valentina Carosan şi mama Catiţa, care-i spune în timp ce ieşim pe portiţă: „Să nu uiţi că la moartea mea vei ţine o cuvântare, vei fi sau nu primar. Ia să văd eu ce vei spune!”, glumeşte bătrâna.

The following two tabs change content below.
Victoria Popa

Victoria Popa