Zece minute la cald

„Ați băut ceaiul? Hai, valea de aici! Numa’ nu-mi întrați în gară!”

 

Două femei scunde și îmbrăcate neglijent se află în cortul amplasat pe strada Calea Ieșilor menit să protejeze chișinăuenii de ger. Acestea își beau repede ceaiul și pleacă mulțumind femeii care a făcut ceaiul și gardianului de serviciu din cort.

Vadim VASILIU

Gardianul pe nume Sergiu, angajat al Serviciului Protecție Civilă și Situații Excepționale, întâmpină vizitatorii cortului cu invitația de a lua loc pe scaunul acoperit cu o plapumă să ia un ceai și un biscuit. În spatele cortului se află un generator de căldură. Aerul cald pătrunde în cortul albastru prin două tuburi de cauciuc cu diametrul de aproximativ 20 de centimetri și cu o lungime de doi metri. Timp de o zi, îmi spune Sergiu, generatorul consumă 70 de litri de motorină. Temperatura aerului generat de tuburi este de 20 de grade, în cort aceasta este de aproximativ 10 grade Celsius.

„Nu am pus corturile căci era plus 10”

Timp de jumătate de oră cortul este vizitat de cinci persoane care își beau timid ceaiul cu biscuit. Vizitatorii se așază pe scaun, iar gardianul îndreaptă tuburile spre picioarele acestora. El îmi zice că oaspeții cortului sunt oameni de toate categoriile. De obicei, nu se rețin mai mult de cinci-zece minute. Discuțiile care se înfiripă de obicei în corturi se referă la prețuri, politică și venituri. După 20 de minute petrecute în cort, apare un ofițer care le dă indicații categorice celor doi lucrători din cort. Îl ceartă pe gardian pentru că a mărit temperatura emisă de generator până la patruzeci de grade, chiar dacă, odată intrat în cort, le-a reproșat că acolo e prea frig. „Dacă țineți această temperatură până la ora unu, n-o să mai aveți solearcă! Dintr-un pachețel de infuzie faceți două cești de ceai și nu-i lăsați să-și bage mâna în biscuiți, le dați voi câte doi biscuiți în mână!”, spune Simion Covalciuc, comandantul Detașamentului salvare și deblocare nr. 1 al Serviciului Protecție Civilă și Situații Excepţionale. Tot acest domn zice că luni și marți, 6 și 7 februarie, corturile nu au fost amplasate, deoarece temperatura s-a ridicat în acele zile până la zece grade cu plus. Mă uit mirat la el, ştiu că afară erau -12.

Vizitatorii de la Piața Centrală

În cortul amplasat pe strada Mitropolit Varlaam, între Piața Centrală și Autogara Centrală, atmosfera este mult mai animată din cauza mulțimii de vizitatori. Cortul este neîncăpător de boschetari. Aici ceaiul este infuzat într-un castron mare și turnat cu polonicul în ceștile de carton. Gardianul împarte fiecăruia câte un biscuit. Un polițist dă buzna în cort și îi dă afară pe boschetari. „Ați băut ceaiul? Hai, valea de aici! Numa’ nu-mi întrați în gară!”. Imediat, apare un nou val de oameni fără adăpost. Îi spun gardianului că sunt de la presă și că aș vrea să comunic cu oamenii. După aceasta, niciun vizitator nu a fost dat afară cât timp am stat în cort.

„Noaptea mă mișc mult ca să nu adorm”

Ion, un tânăr de treizeci și cinci de ani, din orașul Strășeni, îmi spune că a ajuns pe drumuri după ce s-a certat cu soacră-sa. Bărbatul nu se consideră boschetar, ci persoană care nu are temporar un adăpost. Îmi spune că nopțile încearcă să se miște mult ca să nu adoarmă. Nu se adăpostește cu boschetarii în subsoluri, deoarece se teme că se va deprinde și va deveni dependent de vagabondaj ca și alții. Crede că aceste corturi nu sunt funcționale, fiindcă oamenii nu sunt lăsați să stea mai mult de zece minute și nici ceaiul, chiar dacă e pe gratis, nu este cine știe ce.

Un boschetar pe nume Pavel îmi spune că este mulțumit de cort. „Bodaproste acestor oameni care ne mai țin olecuță la cald și ne servesc cu ceai”, zice Pavel. Tot el zice că pe timpul sovieticilor a învățat la o școală tehnică din Lvov, iar în 1986, pe când era mecanic la parcul de troleibuze, a luat locul doila Judoîn Chișinău. Pavel ne-a mărturisit: „Erau vremuri când mergeam pe cal alb, acum abia de mă târâi. Strâng sticle, carton și plastic – așa îmi duc traiul”.

Zice că pe timpul sovieticilor a învățat la o școală tehnică din Lvov, iar în 1986, pe când era mecanic la parcul de troleibuze, a luat locul doi la Judoîn Chișinău. Pavel ne-a mărturisit: „Erau vremuri când mergeam pe cal alb, acum abia de mă târâi. Strâng sticle, carton și plastic – așa îmi duc traiul”.

 

 

The following two tabs change content below.