Zdubii, printre starurile balcanice de la Bruxelles

SHOWBIZ // Zdubii se pregătesc pentru Eurovision

Trupa „Zdob şi Zdub” va susţine, pentru a doua oară, un concert  la Festivalul „Balkan Trafik” de la Bruxelles, alături de unul dintre cei mai apreciaţi acordeonişti, Ionică Minune. Festivalul „Balkan Trafik” de la Bruxelles va avea loc între 14 şi 17 aprilie 2011. Invitatul de onoare al „Balkan Trafik” este artistul Goran Bregović, care va deschide festivalul cu noua sa creaţie muzicală „Margot”, memoriile unei regine nefericite.

Zdubii vor susţine sâmbătă, 16 aprilie, pentru a doua oară, un spectacol special în cadrul festivalului „Balkan Trafik”. Partenerul tradiţional al festivalului este Institutul Cultural Român. „Balkan Trafik 2011”, găzduit de Palatul de Arte Frumoase din Bruxelles (BOZAR), este o poveste de succes. Ediţia a V-a propune o combinaţie de muzică, film, teatru, ateliere, dansuri, activităţi destinate publicului larg.

Vor urca pe scenă 220 de artişti din 12 ţări, printre care şi trupa „Zdob şi Zdub”, sunt aşteptaţi aproape 6000 de spectatori. „Balkan Trafik” îşi propune să promoveze obiceiuri, tradiţii şi stiluri ale diferitor comunităţi. Invitatul de onoare al „Balkan Trafik” este artistul Goran Bregović, care va deschide festivalul cu noua sa creaţie muzicală „Margot”, memoriile unei regine nefericite. Margot este un recital-monolog al actriţei franceze Alyzée Soudet, acompaniată de Orchestra de nunţi şi înmormântări.

Ionică Minune, un mare talent

Ionică Minune (foto) face parte din „All Stars Accordion”, alături de Boban Bjelić (Serbia) şi Petar Ralcev (Bulgaria). Cei trei sunt consideraţi cei mai valoroşi acordeonişti din Balcani. Ionică Minune este un excelent acordeonist rom din România, născut pe 13 februarie 1959 la Costeşti, judeţul Buzău (în buletin: Ene Gheorghe). Minune i se spune datorită lui Toni Iordache care, uimit de talentul lui Ionică, îl prezenta mereu: „La acordeon, Ionică Minune”, îşi aminteşte artistul. Toată familia lui Ionică Minune e formată din muzicanţi, aşa că era inevitabil să nu ia virusul muzicii de la rude. Bunicul său, cobzarul Ion Petrică, a avut 11 fii, toţi instrumentişti. În 1963, Ionică Minune se apucă de acordeon sub îndrumarea tatălui său. Avea doar 4 ani dar, cu timpul, a devenit o legendă printre muzicanţii de tradiţie din România. Tot la 4 ani, Ionică Minune a avut ocazia să dea mâna cu Nicolae Ceauşescu în timpul unei vizite a acestuia în judeţ. Cine s-ar fi gândit pe atunci că, peste ani şi ani, muzicieni de talia lui Oscar Peterson, Michel Petrucianni, Richard Galliano vor cânta alături de Ionică Minune pe marile scene ale lumii? Şi totuşi, în adolescenţă, Ionică Minune spera ca într-o bună zi să devină poliţist şi privea muzica doar ca pe o pasiune. Participarea la acest festival este o onoare pentru Zdubi, mai ales că vor cânta alături de maestrul Ionică Minune. Trupa este prinsă în diverse proiecte, însă acest lucru nu o împiedică să se pregătească serios de Eurovision Song Contest. Băieţii au realizat de curând câteva imagini pentru Eurovision pe care le-au plasat pe site-ul lor oficial. Toţii membrii trupei s-au fotografiat alături de cai pe un câmp, demonstrând astfel frumuseţile plaiului nostru.

Zdubii se pregătesc serios de Eurovision

Fotografiile au fost realizate de Lena Shkoda, iar design-ul de Serghei Bucur. Nu au lipsit şi imensele căciuli, devenite simbol pentru trupă. Zdubii a filmat clipul piesei „So Lucky”. Filmările au avut loc în platoul postului tv Primul Canal din Rusia. „În ciuda faptului că era foarte târziu, ora 3:00, ne simţeam energici şi am reuşit să provocăm toată lumea să danseze”, a spus solistul trupei Roman Iagupov.

Carolina CHIRILESCU

The following two tabs change content below.
Carolina Chirilescu

Carolina Chirilescu