Zdrobită marea lor Iubire în apogeul Fericirii

Ionela s-a născut acasă la țară, în noaptea dintre ani. Era o iarnă cu multă zăpadă, cu nămeți cât gardul și drumuri troienite. Ambulanța nu avea cum să străbată drumul până în satul lor. Așa că fetița s-a născut fiind asistată de străbunica ei cu care locuiau în aceeași curte și care moșise mulți copii ai satului. Spre bucuria tuturor, nașterea a decurs normal, fără complicații.

Micuța, perfect sănătoasă, a fost întâmpinată cu casa frumos împodobită pentru seara de Anul Nou, cu mâncăruri și băuturi speciale (vin fiert, vișinată și limonadă), cu mare bucurie în inimile celor două surori mai mari, ale părinților și bunicilor. Străbunica, o femeie foarte înțeleaptă, când a prins-o în brațe, a cuvântat așa: „Harul lui Dumnezeu, al Sfântului Vasile și Sfântului Ioan să se reverse asupra ta, să ai înțelepciune și bună sporire în toate!”

Amestec de colinde, povești, mirosuri apetisante…

Și Ionela a fost împodobită cu aceste daruri. A avut o copilărie frumoasă, liberă, așa cum a fost, nu cu mulți ani în urmă, copilăria copiilor de la țară, fără telefon și calculator. A crescut mai mult cu străbunica, ea a învățat-o arta de a gospodări, felul de a vorbi, să știe despre durerile și bucuriile străbunilor, să se bucure din plin de magia sărbătorilor de iarnă. Îi acordau și părinții atenție, dar fetei îi plăcea să stea mai mult cu străbunica, să-i asculte poveștile și povețele. Căsuța veche, bătrânească părea un regat fantastic pentru copilă.

La sărbătorile de iarnă străbunica Fenea nu împodobea bradul, cum o făceau părinții și buneii. Dar, cum începea luna decembrie, ea primenea casa: dădea ușor cu var pereții ca să miroase a proaspăt și a curat, spăla și călca perdeluțele de pe la geamuri și uși, perdeaua albă de la coarda principală, ce despărțea cuptorul și lejanca de restul camerei. Călcată în pliuri înguste, acea perdea albă ca neaua, o fascina pe Ionela. Era convinsă că străbunica ei avea cele mai frumoase perdele din lume.

Apoi venea vremea pregătirii bucatelor. În săptămâna dinaintea Crăciunului casa era inundată de tot felul de mirosuri apetisante: cârnați, jambon, cozonac, turte dulci cu miez de nucă, cornulețe cu dulceață, pâine, colăcei și covrigi calzi. Tremura de bucurie, când mâcuța (așa o numea pe străbunică), o chema în ajutor la făcut turte dulci, la împletit colăcei și crăciunei. Și, lucrând cu aluatul, străbunica Fenea o învăța colinde. Avea glas frumos. Cânta colinde minunate: „Din jos dinspre Lăudați”, „Sfântă Maica lui Iisus”, „Ascultați cuvânt frumos”…

Magia sărbătorilor continua cu mersul cu Colindul, Steaua, Plugușorul, Semănatul. Când se întorcea cu trăistuța plină de covrigi, bomboane, nuci, cu șiragul de colăcei pe băț și mânuțele înghețate bocnă, mâcuța îi turna apă rece pe mâini, apoi i le lua într-ale sale și i le încălzea. După ce îi dădea de mâncare, se urcau amândouă pe cuptorul cald, lângă soba caldă. Uneori veneau și surorile mai mari pe cuptorul mâcuței și ea le povestea atât de multe și atât de frumos! Alături asculta și pisica, torcând de fericire. Bucuria de a trăi se aduna în acest amestec de colinde, povești, mirosuri, ce te gâdilau la inimă…

Casa străbunicăi – vatră cu povești de altădată

Se știe bine că cei șapte ani de acasă au un sens profund în crearea personalității copilului. Bineînțeles și școala și viața de mai târziu și-au spus cuvântul în formarea personalității Ionelei, dar hărnicia, cumpătarea, răbdarea, râvna pentru fapte bune i-au fost altoite de străbunică. Ea a plecat în lumea celor drepți în postul Crăciunului, la vârsta de 100 de ani, când Ionela împlinise 26 de ani. Acum Ionela are 40 de ani. Nu este căsătorită. Muncește peste hotare. Este bucătar-șef într-un restaurant dintr-un orășel din Italia. Școala mâcuței îi este de mare folos. În lista bucatelor restaurantului sunt incluse sarmalele ca la străbunica, plăcinta cu poale în brâu, baba neagră.

A venit acasă în aceste zile la înmormântarea bunicii din partea tatei. Casa mâcuței cu cerdac și prispă a întâmpinat-o cu toate amintirile copilăriei. Mai stă în curte ca cea mai frumoasă poveste. Părinții au vrut s-o demoleze, dar Ionela nu le-a dat voie. „Lăsați-o așa spre amintire ca o vatră cu povești de altădată”, le-a zis ea. Și părinții au lăsat-o, schimbându-i doar acoperișul care curgea. Ferestrele mici, ușile au rămas aceleași. Nu au schimbat nimic nici în interior. În vacanțe Ionela vine și mai șterge praful, spală perdelele, broderiile de pe pereți. Le calcă, le aranjează la loc și pleacă. Pleacă, luând cu ea în Italia dorul locurilor natale, dorul de mâcuța.

Acolo, departe de casă, deseori se visează pe cuptorul mâcuței. „Îmi este dor de ea mereu. Când vin sărbătorile de iarnă, plâng de dorul ei. Mi se face dor de cuptorul cald, de focul din vatră, de turtele coapte pe plită, de mirosul acela extraordinar de bucate, de poveștile și de colindele ei. Parcă le aud și acum. Imaginar, le ascult cu setea omului care conștientizează că se pierd tradițiile și obiceiurile noastre, de Crăciun nu mai răsună satele de colinde, cum răsunau odată și nici nu mai știu dacă tânăra generație e dornică să-și cunoască obârșiile, viața satului de odinioară, ce mustea de folclor autentic, de cultură tradițională.

Venisem cu ideea să petrec sărbătorile de iarnă aici, la noi. De 15 ani n-am mai fost acasă la sărbătorile de iarnă. Visam să merg cu colindatul, cu semănatul pe la rude, pe la oamenii dragi din sat, să mă scald în roua bucuriei adusă de aceste sărbători. Dar visul rămâne neîmplinit. Mi-au telefonat colegii și mi-au spus că sunt prea multe comenzi pentru revelion și nu se vor putea descurca fără mine. Trebuie să mă întorc”, mi-a mărturisit Ionela.

De 10 ani nu-și mai serbează ziua ei…

Ionela este o fată minunată, cuminte, harnică, frumoasă ca o actriță. Surorile ei sunt căsătorite, au câte doi copii, dar ea nu se grăbește la măritiș și nici nu știe dacă se va căsători vreodată. A avut o dragoste mare, care a sfârșit cu 10 ani în urmă. Avea 25 de ani când l-a întâlnit pe Filip în Puglia (o regiune în sudul Italiei). Filip din Paris se afla în vacanță, iar Ionela era în căutare de un loc de muncă. S-au cunoscut întâmplător pe stradă. Privirile li s-au întâlnit momentan. Au mers mai departe fiecare în drumul său, iar după câțiva pași Filip s-a oprit în fața unei florării, a cumpărat un trandafir și s-a întors alergând ca s-o ajungă pe Ionela. A urmat o noapte de plimbare sub cerul înstelat cu pauze prin câteva baruri.

Iar a doua zi Filip a luat legătura prin telefon cu un cunoscut dintr-un orășel situat la 50 de kilometri distanță de Puglia. În aceeași zi Ionela a fost angajată la restaurantul la care muncește până în prezent. Așa a început povestea ei de iubire și de ședere în Italia. Filip s-a dovedit a fi un bărbat foarte cald, plăcut, deștept și inteligent. La fiecare două săptămâni ori Ionela făcea naveta spre Paris, ori el venea la ea în Italia.

După cinci ani de relație frumoasă, bărbatul a hotărât s-o ceară în căsătorie de ziua ei. Au plecat într-o minivacanță în munții Alpi. Ionela a fost extrem de surprinsă când a observat la fundul cupei de șampanie inelul, strecurat pe neobservate de Filip. Fericită, i-a spus: „Da!”. A fost cea mai frumoasă surpriză din viața ei. În acea noapte magică au hotărât ca nunta s-o facă în Moldova alături de rudele apropiate și câțiva prieteni. Dar n-au mai ajuns până la nuntă.

A doua zi lacrimile de fericire aveau să se preschimbe în lacrimi de durere. Era o ceață densă în acea primă zi a anului 2008. În timp ce au urcat pe munte mai departe de ochii lumii, Filip a sfârșit tragic, alunecând într-o prăpastie. De atunci Ionela nu-și mai serbează ziua de naștere, iar noaptea dintre ani o petrece la serviciu, având în biroul ei fotografia lui Filip și o lumânare aprinsă…

The following two tabs change content below.
Nina Neculce

Nina Neculce

Nina Neculce

Ultimele articole de Nina Neculce (vezi toate)