Zborul Sabinei

Cu sufletul pustiit, cuprinsă de disperare, femeia a înghiţit un pumn de pastile. Medicii au putut salva numai copilul, mama a murit la naştere. Despre tatăl său, Sabina a aflat că nu şi-a întemeiat o familie, că a tot cules polen din floare în floare până la 44 de ani prin Chişinău, apoi a plecat în Rusia.

 Învăţămintele unui bărbat care a umblat din floare în floare

Multă vreme, aproape în fiecare noapte, Sabinei Jardan i se arăta unul şi acelaşi vis. Cum adormea strâns, se vedea înconjurată de o lumină mângâietoare la poalele stâncii de lângă Râpa lui Bechir. Îmbrăcată în rochiţa ei albă cu buline roze, copila trăia în vis senzaţia sufletului plin de beţia peisajului minunat.

Pe neprins de veste, cineva îi desfăcea mâinile ca pe nişte aripi şi fata se înălţa încetişor într-un zbor lin şi uşor. Ajunsă în înaltul azuriu, se rotea asemenea unei păsări deasupra Lumânării Recunoştinţei, trecea peste apa Nistrului, peste pădurea din preajmă. Oamenii o priveau de jos şi se minunau. Iar ea, copleşită de fascinaţia zborului, tocmai când încerca să se înalţe mai sus, parcă ceva o atrăgea la pământ. Ateriza în braţele unui bărbat înalt şi spătos, căruia nu-i vedea faţa. Aici se trezea. Încerca zadarnic să închidă ochii, dorind să vadă continuarea visului, însă somnul n-o mai prindea.

Mama i-a murit la naştere

Sabina a vizitat o singură dată locurile ce le vedea în vis. În clasa VII, a mers cu colegii de clasă într-o excursie. Impresionată de cele văzute, când s-a întors la Chişinău, i-a povestit ore în şir mătuşii despre măreţia peisajului văzut de pe stâncă, splendoarea culorilor din lanurile şi pajiştile de peste Nistru. Mătuşa a mângâiat-o pe cap, apoi i-a spus cu un oftat: „Şi maică-ta a fost pe acolo când încă nu erau treptele şi Lumânarea. Mai bine nu ştiu ce făcea decât se pornea atunci la Soroca! Dacă nu se ducea, poate o ferea Dumnezeu de întâlnirea cu nebunul care a băgat-o în pământ…”

Până în ziua aceea, Sabina ştia de la mătuşa Tamara că mama a murit la naştere atunci când a adus-o pe lume, iar despre tata nu ştia niciun cuvânt. Momentul adevărului a sosit. Mătuşa a găsit de cuviinţă să-i povestească cum s-au întâmplat toate. Sabina a aflat că maică-sa anume în acea călătorie s-a dat în dragoste cu Tudor, un tânăr fluşturatic cu mare trecere la fete după care biata fată se dădea în vânt. Nu o iubea. Multe fete îi făceau ochi dulci, se încurcase cu mai multe. O umilea deseori, călcându-i în picioare demnitatea. Pleca rănită de lângă el, dar nu ştiu cum se făcea că îl iubea mai mult după aceea. Vanitos şi făţarnic, acest monstru cu chip de om, după trei ani de dragoste şi jurăminte, a părăsit-o şi a plecat la alta, lăsând-o însărcinată în a noua lună.

Cu sufletul pustiit, cuprinsă de disperare, femeia a înghiţit un pumn de pastile. Medicii au putut salva numai copilul, mama a murit la naştere. Despre tatăl său, Sabina a aflat că nu şi-a întemeiat o familie, că a tot cules polen din floare în floare până la 44 de ani prin Chişinău, apoi a plecat în Rusia.

În căutarea tatălui

Din ziua aceea, în sufletul Sabinei s-a aprins dorinţa să-l cunoască pe acest bărbat, căruia, după spusele mătuşii, îi semăna  la chip. Visa să-l cuprindă de gât ca pe un tată adevărat. Mătuşa se împotrivea, repetându-i mereu: „La ce-ţi trebuie? Pentru ce? El doar nici n-a vrut să ştie de venirea ta pe lume! Nu merită. De ce nu te-a căutat până acum? O stâncă are mai multă simţire decât el…” După nopţi istovitoare de meditaţii, Sabina s-a ridicat din pat cu gândul că într-o zi tatăl ei va bate la uşă. Dar anii treceau şi omul aşteptat nu se mai arăta. A absolvit şcoala, a plecat la facultate. S-a făcut tare frumoasă încât a furat inima celui mai deştept băiat din universitate.

 

S-au împrietenit, s-au îndrăgostit. Îşi povesteau unul altuia crâmpeie din viaţa lor. Igor, căci aşa îl cheamă pe băiat, când a auzit de dorinţa iubitei, s-a oferit să o ajute. Au mers împreună la poliţie şi l-au dat în căutare pe Tudor Jardan. După aceea, Sabinei a început a i se arăta visul de care vorbeam la început. Oricui îi povestea, nimeni nu putea să-l tălmăcească. Mătuşa i-a spus că astfel de vise li se arată doar celor care au sufletul curat. Şi într-adevăr, sufletul fetei era plin de lumină, mai cu seamă când i se arăta visul. Se trezea cu senzaţia că mai plutea prin feeria înălţimilor, bucuroasă că a fost stăpână pe acest zbor. Trecuse deja un an şi ceva, dar de la cel căutat nicio veste. „Poate că el nici nu mai este în viaţă? Sau poate dacă era un om pus pe rele, şi-o fi găsit naşul şi stă acum închis în vreo puşcărie?”, şi-a zis într-o zi Sabina, încercând să-l alunge din gând.

 

Tatăl şi fiica s-au întâlnit

 

În vacanţa de vară, tinerii îndrăgostiţi au plecat la munte în Crimeea, la nişte rude de-ale lui Igor care locuiau într-un sătuc nu departe de Ialta. Au petrecut o săptămână plină de distracţii pe măsură. În ultima zi, au hotărât să asalteze o mică înălţime. Urcau veseli pe versant, ţinându-se cu mâinile de petrele mari. La un moment dat, a strigat cineva de jos, implorându-i să se întoarcă, dar ei îşi vedeau fericiţi de urcuş, călcând nesigur de pe un pietroi pe altul. Urcuşul o apropia pe fată de cer ca zborul din vis. În sufletul Sabinei fremăta o bucurie de nedescris. La vreo 10-12 metri înălţime, mâinile transpirate ale domnişoarei au alunecat de pe piatră şi ea s-a prăbuşit în gol.

 

În această cădere rapidă Sabina nu a reuşit să se sperie. A aterizat pe un stog de fân de pe pajiştea de la poalele versantului, având senzaţia ceea de aterizare încercată de atâtea ori în vis. Năucit şi palid, o scotea de acolo bărbatul ce strigase la ei. Acesta o privea încremenit, nu-i venea a crede că fata a scăpat absolut teafără.

 

Între timp, speriat, cu suflarea tăiată, s-a apropiat Igor, care şi-a strâns la piept iubita, ridicând privirile spre înaltul cerului. Peste câteva clipe, Igor a fost lovit de o altă emoţie… Bărbatul necunoscut din faţa lui semăna izbitor cu Sabina! Au făcut  cunoştinţă, apoi s-au aşezat cu toţii pe fânul mirositor, încercând să despice firul în patru. Ca să vedeţi ce face uneori întâmplarea, ori nimic nu e întâmplător pe lumea asta!

 

Dar să nu lungesc vorba, bărbatul trecut de 50 de ani din faţa lor era Tudor Jardan, tatăl Sabinei! Nu era căsătorit oficial, convieţuia în concubinaj cu o tătăroaică din Crimeea. Le-a povestit copiilor toată viaţa lui cu apucături ciudate, iar la despărţire le-a spus: „Totul s-a sfârşit pentru mine. Lacrimile femeilor pe care le-am minţit cu jurăminte, lăsându-le gravide şi părăsindu-le cu brutalitate, m-au ajuns. Zilele-mi sunt numărate. Sunt foarte bolnav”. Şi, aruncând o privire asupra lui Igor, ca şi cum şi-ar fi văzut toată tinereţea, a spus: „Să nu-ţi baţi joc de viaţa ta, tinere, alergând de la o femeie la alta! Ocupă-te de fericirea ta şi a Sabinei!”.

 

I-a îmbrăţişat, ascunzându-şi lacrimile, s-a întors şi a plecat spre măgăruşul care păştea liniştit ceva mai încolo.

(Auzită de la mătuşa Sabinei)

Nina Neculce

The following two tabs change content below.
Nina Neculce

Nina Neculce