„Zâmbetul Stelianei era un act de curaj și de mulțumire Celui de Sus că a adus-o pe Terra”

Interviu cu scriitoarea Claudia Slutu-Grama, mama regretatei Steliana Grama

– Pe 11 octombrie se împlinesc şapte ani de când ne-a părăsit poeta Steliana Grama. Ne lipsește, ne este dor de ea, dar sunt sigură că ea continuă să trăiască pentru cei care au cunoscut-o, rămânând pentru totdeauna o parte a vieții Dumneavoastră, Stimată Doamnă Claudia Slutu-Grama. Vă propun să vorbim despre ea și aș începe conversația întrebându-vă cum ați ales pentru fiica Dumneavoastră numele Steliana?

Omul trebuie să se regăsească în numele său, așa precum Dumnezeu se întruchipează în Cuvânt. Ca părinți, am fost atenți la semnificația numelui care, presupuneam, va marca destinul fiicei noastre. La botez am optat pentru numele Steliana, determinant de la substantivul de origine grecească Stylianos cu semnificația de „stâlp” sau „coloană”.

Preotul de la sfânta biserică l-a acceptat, dar cei de la organele de stare civilă nici nu voiau să audă de un astfel de prenume, invocând că „în limba noastră nu există un asemenea nume”: „Dacă doriți, Svetlana, Oxana, Tatiana sau oricare altul, poftim, dar acesta – nu!”. Soțul meu a bătut o lună întreagă pragurile oficiului de stare civilă și i-a convins definitiv pe acei funcționari când le-a prezentat câteva Dicționare onomastice… românești.

– Când a început Steliana să scrie?

Stelianei bunul Dumnezeu i-a pus mâna pe frunte, înzestrând-o cu har. Fiica noastră a fost un talent precoce: a început să scrie (cu litere de tipar) și să citească de la vârsta de trei anișori; tot de atunci desena, participând, încă până a merge la școală, la concursul republican televizat de desene „Lumea în viziunea copiilor”, plasându-se, câțiva ani la rând, pe locul I… Dar când avea patru ani, eu publicasem în revista „Scânteia leninistă” (actualmente – „Noi”) poezia „Steluța”, bineînțeles dedicată ei. Iată atunci cuvântul tipărit a impresionat-o până peste poate și mă ruga insistent să-i notez cât mai urgent poeziile ei, să nu le uite, căci „sunt multe”. Și eu le notam… Dar calea spre împlinirea Cerescului Destin nu i-a fost Stelianei deloc ușoară și netedă…

– Toți cei care au cunoscut-o pe pe Steliana nu-i vor uita niciodată zâmbetul strălucitor, generos. Cum descifrați Dvs. acest Zâmbet?

Zâmbetul Stelianei era un act de curaj și de mulțumire adus Celui de Sus că a adus-o pe Terra. Starea ei lăuntrică armoniza cu zâmbetul de pe față, lucru remarcat de mai multe personalități ale culturii noastre.

– Steliana s-a stins la vârsta de 32 de ani. Avea deja o biografie literară bogată, editase mai multe cărți: poezie, dramaturgie, teatrologie. Scria în permanență? Nu-i spuneați să se cruțe, să se mai odihnească?

Viața Stelianei pentru familia noastră a fost ca a unui meteorit: scurtă, deplasându-se cu mare viteză și lăsând după ea o urmă luminoasă, această urmă numindu-se vers, piesă de teatru, proză, publicistică, traduceri etc. În ceea ce privește expresia „să se cruțe”, toate tentativele noastre de a o opri puțin din zborul ei au eșuat lamentabil, căci ea scria oricând și oriunde: în troleubuz, la cursuri, în săli de teatru, la mare, la sanatorii, în spital.

Când mergeam în satele bunicilor ei – Țepilova, Soroca și Râșcova, Criuleni, aduna în jurul său „un nucleu” de ascultători, cărora le citea, în primul rând, versuri, aceștia rugând-o să mai scrie ceva nou și să le citească numaidecât… Dacă îi ziceam să se odihnească (și am făcut-o de atâtea ori!), răspundea întotdeauna că mai are ceva de scris.

– Ați educat-o strict sau i-ați dat libertate deplină?

Încă de când era mică, am înțeles că pentru Steliana, Libertatea înseamnă totul. În anii anii 1988–1989, pe când învăța în clasa a VIII-a, a scris o piesă cu titlul „Ce cuvânt sublim – Libertatea!”. Pentru Steliana posibilitatea de a gândi și a se exprima conform principiilor sale și Libertatea Țării erau pilonii existenței.

– Cât de greu au trecut pentru Dvs. cei şapte ani de la plecarea Stelianei la cele veșnice?

S-au scurs şapte ani de pustiire, timpul nu vindecă rănile, ci doar ne obișnuiește cu durerea. Cu şapte ani în urmă, Steliana murea discret pe un pat de spital, la „Sfânta Treime”, în brațele mele. Medicii de gardă și asistentele medicale au dat bir cu fugiții atunci când ea își pierduse cunoștința, Domnul să le ierte slăbiciunea și lașitatea de moment.

Greu au trecut acești ani, dar noi am avut-o și o avem aproape de sufletele noastre pe Steliana. Dimineața îi zicem „Buna dimineața!” în fața portretului ei, la dejun, la prânz și la cină ne uităm la pozele din bucătărie și numaidecât o invităm la masă, iar seara… Seara îi spun: „Acum, Steluța, ne ducem la culcare și poate Bunul Dumnezeu ni te va arăta în vis”. Așa și este.

O visăm des, uneori o visez și eu, și soțul meu, iar dimineața ne împărtășim visele. E o mângâiere și aceasta. La două săptămâni de la moartea ei am visat cum Steliana îmi arată o casă iluminată puternic și mi-a spus că aceasta e casa ei. Toate visele cu Steliana le notez în jurnalul meu.

– Ați editat de curând volumul „Memoria sugativei”, ediția 2, revăzută și adăugită (editor, Vasile Malanețchi). Ați avut susținere din partea colegilor de breaslă în pregătirea și publicarea acestui volum?

Toate cărțile Stelianei Grama (cu excepția a două titluri) le-am editat pe cont propriu, căci cine are azi nevoie de cultură? Statul e sărac lipit, iar un producător de bunuri spirituale e lăsat în voia sorții. Din pensiile noastre adunăm bănuț cu bănuț pentru a publica ceea ce a reușit să scrie Steliana și încă nu a văzut lumina tiparului. Recentul volum „Memoria sugativei”, ediția 2, include eseuri, articole științifice, recenzii, prefețe, studii despre procesul literar și teatral din R. Moldova. Lectorul universitar Vasile Malanețchi a îndrumat trei studente să culeagă textele în manuscris, iar criticul literar şi poetul Teodor Palladi a semnat postfața și a redactat volumul împreună cu mine. Le mulțumesc frumos și pe această cale.

– Cum trebuie citită azi Steliana Grama? Cu tristețe, cu seninătate?

Să nu uităm o zicere a lui Mircea Cărtărescu, perfectă pentru a încheia acest dialog despre Steliana Grama, scriitoare și critic de teatru: „Orice carte adevărată, mai întâi de toate, este un act vertical, îndreptat spre Cer, ca o rugăciune. Doar dacă este primită acolo, în Ceruri, va fi primită și aici, pe pământ”.

A dialogat Irina Nechit

 

 

The following two tabs change content below.
Irina Nechit

Irina Nechit

Irina Nechit

Ultimele articole de Irina Nechit (vezi toate)