Witold GOMBROWICZ, Trans-Atlantic

Forţând puţin nota, aş zice că Witold Gombrowicz este un Chopin al literelor poloneze, plecat în exil (crezând că tocmai s-a îmbarcat pentru o croazieră pe mare!) chiar în ajunul celui de-al Doilea Război Mondial, şi care îşi va scrie opera în poloneză, chit că tocmai „polonitatea” pare să-i stea în gât! Este chiar tema – cu variaţiuni! – a romanului Trans-Atlantic, Rao, 2006, redactat în 1953, după 14 ani de tăcere, într-un stil ce-i parodiază pe memorialiştii polonezi ai secolului XVII, temă ce poate fi rezumată astfel: „Dar de ce trebuie să fii neapărat Polonez?”.

Cine aşteaptă un răspuns, să-şi ia de-o grijă, căci cârcotaşul de serviciu al literelor polone din emigraţie nu scrie pentru „a da seama”, ci spre a stârni, iar şi iar: „Chiar atât de fermecător a fost destinul Polonezilor? Nu te-ai săturat să tot fii Polonez? Nu ţi-i de-ajuns atâta Chin? Nu ţi-e de-ajuns atâta Calvar, atâta Caznă? (…) Nu vrei să fii Altcineva, cineva Nou?”. Acţiunea – în măsura în care se poate vorbi de o tramă narativă în romanele lui Gombrowicz – este plasată în Argentina, personajele – nu atât caractere, cât „nişte biete umbre, cu un grad de existenţă extrem de redus” (Czeslaw Milosz) – roind în jurul Legaţiei poloneze din Buenos Aires. Totul, într-o atmosferă carnavalescă ce sfârşeşte în grotesc, de unde şi reproşul ilustrului său conaţional, şi el emigrat (în SUA): „…dumneavoastră o trataţi [Polonia] cu aversiunea cuvenită Poloniei imature, provinciale, dinaintea anului 1939”. Replica lui Witold Gombrowicz mi se pare magistrală spre o mai bună înţelegere a operei sale romaneşti: „Atac forma poloneză pentru că este forma mea… şi pentru că toate operele mele doresc să fie într-un anumit sens (…) o revizuire a relaţiei omului contemporan cu forma – o formă care nu emană din el direct, ci se creează «între» oameni”. Or, la apariţie, cititorii obtuzi tocmai asta îi reproşează, căutările în ale Formei; altfel spus, „cum de îndrăznesc să scriu cuvinte cu majusculă în mijlocul propoziţiei?” (nimic de zic, grea acuzaţie!).

Ce-ar fi aşadar să nu-l prea luăm în grav, ci să tragem cu urechea la ce spunea autorul în persoană: „Mereu mă distrează acest Trans-Atlantic… poznaş, sclerotic, baroc, absurd…”? Un roman cu majusculă, fie şi în mijlocul propoziţiei.

Pentru Radio Europa Liberă 

The following two tabs change content below.
Avatar

Jurnal de Chișinău

Avatar

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)