Vrednicia mătuşii Vasilina

S-a întâmplat aşa ca în cântec: „Am crescut rânduri de pui şi-am rămas a nimănui”

Fiecare sat are câţiva oameni mai vii, mai înţelepţi, mai interesanţi. Îi are şi satul Racovăţ din fostul judeţ Soroca. Unul din ei este Vasilina Borozan, născută Mitrofan. Anul naşterii – 1933. Înaltă şi dreaptă ca o trestie, merge dârz şi vorbeşte îndesat. A trecut prin multe cumpene, dar a rămas în picioare. E voinică încă şi dornică de viaţă, bună de chef şi de petreceri. Nu-i vorbă, câteodată se mai clatină de slăbiciune şi bătrâneţe, dar găseşte putere să se ridice şi să meargă mai departe.

Ştie tot felul de istorii pe care le povesteşte cu har şi haz. Umblă îmbrăcată de când se ţine minte în fuste lungi de lână sau bumbac, asortate cu tot felul de cămăşi şi sacouri. Iarna poartă caţaveică de blană. N-a purtat niciodată chiloţi, nici vara, nici iarna, nu i-a putut suferi pe corp. Mătuşa Vasilina este singura rămasă dintre cei vechi din neamul lor. „Am îngropat şi fraţii, şi surorile, şi cumnaţii, şi cumnatele. Am rămas eu cea mai voinică şi mai bătrână şi mai singurică”, se tânguie femeia.

„Ne-am cunoscut la fântână, când adăpam boii”

Octombrie e luna în care s-a căsătorit cu Panteleimon al ei. Acum se împlinesc 63 de ani de când a fost mireasă. O rog să-mi spună povestea ei de dragoste: „Bunelul meu Leon şi mâca Casandra aveau arie aproape de fântâna viitorilor mei socri şi eu veneam şi adăpam boii. Panteleimon m-a văzut, s-a apropiat de m-a ajutat să scot apă. În timp ce boii beau apă din uluc, el m-a privit drept în ochi şi mi-a zis: „Am vrut să-ţi spun că demult îmi eşti dragă”.

Seara, a venit şi m-a luat la joc. În a treia duminică, a trimis staroste să ne logodim. Tata m-a întrebat de mi-i drag. I-am spus că mi-i tare drag şi atunci tata a zis că, dacă mi-i aşa de drag, să mă logodesc cu el. A venit flăcăul la noi acasă şi ne-am logodit. Ne-am aşezat la masă, am ascuns inelele în grâu, după obicei, le-am căutat cu mâinile tremurând de emoţie, le-am îmbrăcat unul altuia pe deget. Eu i-am dat „zălog” un bariz, el mi-a dat nişte ruble şi, timp de două săptămâni, trebuia să ne gândim bine dacă suntem unul pentru altul. Peste două săptămâni, mama lui Panteleimon (tată nu avea, murise pe front) a venit la ai mei să se înţeleagă de nuntă. Dar ai mei se răzgândiseră. Au zis că nu au fată de măritat, că sunt o mucoasă, încă nici 16 ani nu am împlinit şi nu ştiu să fac o mămăligă. El mi-a dat barizul înapoi, eu i-am dat banii şi ne-am despărţit, am stricat logodna.”

„Vasilină, eu fără tine n-am să pot trăi”

Au mai trecut trei duminici şi, într-o zi, intră o vecină în casă. Vecina i-a şoptit să iasă la poartă, că o aşteaptă un flăcău. La poartă o aştepta Panteleimon, care i-a spus: „Vasilină, eu fără tine n-am să pot trăi. Haide la mine şi gata! Mai cârâie acum părinţii tăi, dar dacă am să te duc pe cuptor n-o să aibă încotro.”

Şi aşa a şi fost. A dus-o Panteleimon pe Vasilina mireasă acasă, a pus-o la masă cu cartofi copţi şi struguri şi a suit-o pe cuptor lângă fraţii şi surorile lui (erau de tot opt copii). Nu zăbavă, a venit badea Moisei, tatăl Vasilinei, cu o vargă lungă, mai groasă decât degetul arătător, şi s-a dat la cuptor supărat: „Chiar acuma îmbracă-te şi hai acasă!”. Mama lui Panteleimon i-a retezat-o: „Ogoieşte-te, cuscre! Fata a păşit pragul în casa mea, n-o mai las să plece. Ia mai bine şezi oleacă la masă şi hai să punem zi de nuntă şi să le urăm tinerilor într-un ceas bun!”. Peste două săptămâni, au făcut nunta.

„Nu mai este acuma ce era în vremea veche”

Mătuşa Vasilina îşi priveşte chipul în oglindă, îndreptându-şi baticul: „Ne-am luat şi noi nişte copii. M-am măritat în 1949, dar am înregistrat căsătoria în 1950 pentru că mie nu-mi ajungeau câteva luni până la 16 ani, iar lui Panteleimon câteva până la 18 ani. În primăvară, Panteleimon a plecat în armată şi am avut de aşteptat şi de dus dorul patru ani. El fiind cel mai mare în familie, a ţinut şi locul de tată fraţilor şi surorilor. Munceam amândoi pe toate câmpurile colhozului şi îi ajutam pe toţi.

Am trăit 47 de ani în linişte şi pace. Sunt 17 ani de când a murit săracul, secerat de boală. A fost înţelegere în casă de la început până la sfârşit. Da’ amu, ce? Se iau mai copţi la minte şi, când cauţi, se despart. Atunci era frică de Dumnezeu, că ai făcut legământ la cununie pe toată viaţă, şi ruşine de părinţi să nu-i faci de râs. Păcat!”
„Of! Of! Cum m-aţi lăsat cu toţii şi v-aţi dus”

O întreb câţi copii a crescut: Îmi răspunde: „Copii nu ne-a dat Dumnezeu. Am lipit-o pe Lida, o nepoată de la o soră a bărbatului. Am luat-o de la cinci ani şi am crescut-o, şi am învăţat-o, şi nuntă i-am făcut, pentru că ne-am gândit: cui să lăsăm munca noastră? Decât să vină unul străin în gospodărie, tot mai bine unul de-al tău. Şi Lida mi-a adus trei nepoţi. I-am crescut şi pe aceştia să am o bătrâneţe uşoară. Dar s-a întâmplat aşa ca în cântec: „Am crescut rânduri de pui şi-am rămas a nimănui”.

Au plecat cu toţii în Portugalia şi, iată, de 12 ani, sunt singură. De multe ori zic: Of! Of! Cum m-aţi lăsat cu toţii şi v-aţi dus! Câte am tras de când am rămas singură! Ba am fost cu un picior rupt, ba cu o mână, ba mi-am rupt vreo două coaste, până şi cu capul spart am fost. Da, mulţumesc Domnului pentru că mă întăreşte şi mai pot munci. Am ce-mi trebuie. Din 1949 şi până anul trecut, am ţinut vacă. Oi am ţinut şi mai ţin, ograda mi-a fost şi este plină cu păsări. Am muncit, căci mi-a fost drag să am, pentru că ne-am luat săraci.

„Mulţumesc Domnului pentru că mai pot munci”

Muncesc şi acum cât mă va întări Dumnezeu, căci izvorul nădejdii e la El. Mi-am strâns tot de pe deal. Vinul l-am aşezat în butoaie. Ţin trei vii. Noroc că sunt puse pe spaliere şi sunt mai uşor de îngrijit, că altfel nu m-aş descurca. Vând şi struguri, vând şi vin, că din pensie nu mai ajunge. Şi-mi place să am şi un pahar în casă ca să pot sta în cale la un creştin care îmi păşeşte pragul.” Şi mătuşa a descoperit un lighean cu plăcinte, unul cu mere coapte, a pus un pui fript pe masă, a turnat în pahare un vin negru cum mai rar întâlneşti, şi-a făcut semnul crucii, zicând: „Ian hai să luăm de sufletul lui Panteleimon şi la toţi mutaţii din viaţa de aici!”

Lume, soro, lume
Nina Neculce

 

The following two tabs change content below.
Nina Neculce

Nina Neculce