„Vreau să redau în pictură bucuria momentului prezent”

Interviu cu pictorița Cristina Movileanu, 32 de ani, Chișinău, Dublin

Pictorița Cristina Movileanu

 

– Dragă Cristina Movileanu, ce creioane aveai în copilărie? Cine le ascuțea? Ce desenai cu ele?

Primul meu profesor de la Liceul de Arte „Igor Vieru” a fost Gheorghe Mitru. El ne-a învățat să ascuțim creioanele, atât de bine le ascuțeam că vârful devenea subțire ca al unui ac. Nu foloseam ascuțitoare, ci un briceag. Aveam creioane de marca Koh-i-nor, gradate de la cel mai tare creion, 8H, până la cel mai moale, 8B. În copilărie, intram des la tata în atelier (pictorul Vasile Movileanu – n.n.), era un timp când aveam o măsuță mică lângă el. Eu aveam lucrurile mele, iar el – pe ale lui, nu aveam voie să pun mâna pe pensulele lui de acuarelă, împărțeam cu discreție atât materialele de pictură, cât și spațiul.

– Am văzut o poză în care tatăl tău te ține în brațe și pictează. La fel l-ai desenat pe fiul tău?

L-am desenat de multe ori pe fiul meu Bogdan și vreau să o desenez și pe fiica mea Dumitrița care abia a împlinit 3 luni. Familia și oamenii apropiați sunt o sursă de inspirație.

– Ai desenat de mică peisaje, chipuri de oameni?

Desenam portrete de oameni care râd ori plâng, pe chipul lor era o emoție. Tata a păstrat desenele pe care le-am făcut când eram mică. Desenam mai tot ce mă înconjoară, obiecte din interior, câinișori, băbuțe din curte, prieteni, peisaje de la țară, dar mai ales îi desenam pe mama și pe tata, ei imi pozau foarte des.

– Aveai peisaje frumoase în jur sau le inventai?

Ieșeam des la natură, împreună cu tata și cu pictorii Ion Moraru și Liviu Hâncu. Și azi țin minte cum alergam pe dealuri cu bucurie în suflet. Vara mergeam în vacanță la bunica, în satul de baștină al tatei, Secăreni, Hâncești. Multe peisaje le inventam, dar natura a fost și rămâne o permanentă sursă de inspirație.

Cristina Movileanu. Maternitate.

– În acuarelă, cea mai importantă e transparența ori starea emoțională pe care o redai?

Pentru mine sunt deosebit de importante starea emoțională și prospețimea.

– Ce contează cel mai mult într-un portret?

De la vârsta de 14 ani făceam deja portrete, adesea îmi pozau elevii mamei. Când aveam un oaspete la noi acasă, încercam să-i fac o schiță. Până acum mă fascinează arta portretului pe care aș vrea să o dezvolt într-o serie de lucrări. Mă uimește felul cum pe o foaie albă de hârtie apare o privire de om. Foaia nu mai este un obiect, ci un suflet. Pentru un artist, fiecare față e interesantă, important e să redai individualitatea omului, caracterul și emoția.

– Cine dintre maeștri te-a invitat în atelier și ți-a dat îndrumări? Ai preluat de la tata, regretatul Vasile Movileanu, unele taine ale acuarelei?

Împreună cu tata mergeam în ospeție la mulți pictori, colegi de breaslă. Am preluat de la tata multe taine ale picturii, în primul rând dragostea pentru creație și viață, el mi-a dat multe povețe. Am avut o colaborare frumoasă, de asemenea, cu Eudochia Robu și cu Eleonora Romanescu, am fost în atelierele lor, învățând multe lucruri frumoase.

– Când ai făcut prima expoziție personală?

Prima expoziție personală am făcut-o după ce tata a trecut în eternitate, această pierdere mi-a cutremurat sufletul. Am preluat penelul lui simțind nevoia să merg mai departe pe acest drum, de data asta singurică,  să-mi demonstrez mie că tot ce a făcut el, are o continuitate. Arta și iubirea au puterea de a sfida moartea…

– Cui i-a aparținut ideea de a face expoziția „Trei generații” cu Eleonora Romanescu, Eudochia Robu și Cristina Movileanu? Ce te fascinează în creația Eleonorei Romanescu? Dar în pictura Eudochiei Robu?

Această expoziție este rezultatul colaborării noastre de mai mulți ani. Ieșeam deseori împreună la studii, apoi continuam ideile în atelier. Doamna Eudochia este foarte inteligentă, are o fire sensibilă, îmi place cum folosește albul în lucrări, are o imaginație bogată. Doamna Eleonora este o luptătoare, e foarte dârză și exigentă în tot ce face, îi admir felul cum lucrează cu valorile tonale, mă impresionează dragostea ei pentru peisajul moldav. De la ambele pictorițe am învățat bucuria peisajului și a momentului prezent.

– Ce alte proiecte ai realizat după absolvirea Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice?

După absolvirea facultății, am participat la mai multe expoziții de grup atât în țară, cât și peste hotare. Am făcut și ilustrații de carte pentru unii autori din străinătate. Mă bucur că am reușit să-mi fac și masteratul, am studiat în profunzime arta linogravurii. Am fost invitată de Ambasadorul Ungariei la Chișinău, dl Matyas Szilagyi, pentru a expune în incinta Ambasadei. Sunt membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Republica Moldova și membru al Asociației artiștilor vizuali din Irlanda (VAI). Mă bucur mult că am reușit să edităm și două albume despre arta lui Tata: „Vasile Movileanu, pictură, grafică, ilustrație” și „Chișinăul Vechi”. Am organizat și câteva expoziții post-mortem în Chișinău și la Sibiu. Toate acestea nu ar fi fost posibile fără ajutorul și susținerea ființei care mi-a dat naștere – mama. Numele mamei e Ana Movileanu, ea este meșter popular, mulți ani a brodat cămăși naționale pentru dansatori, într-un timp le preda lecții de broderie copiilor, acum predă arta șahului în Asociația Obștească „Vasile Movileanu”.

– Îți place să desenezi apa, cerul? Aerul, în Moldova, are o luminozitate, o coloristică aparte?

Apa și cerul parcă sunt create pentru acuarelă. Moldova are un colorit nespus de frumos în toate anotimpurile, cred că fiecare țară are frumusețea și coloritul ei deosebit.

– Ai multe lucrări cu copii. Te inspiră copiii?

Îmi place să desenez copii, ei sunt curați la suflet, au o gingășie aparte care îți topește inima. Această inspirație e mai puternică de când am devenit mamă. V-am povestit că avem un fiu, Bogdan, iar anul 2018 ne-a adus o fetiță, Dumitrița, m-am îndrăgostit de ea din prima clipă când am văzut-o.

– De ce ați plecat în Irlanda? Acolo vă vine mai ușor să vă creșteți copiii?

Soțul meu a avut în Irlanda un proiect de muncă, eu l-am urmat ca să-i fiu alături și desigur, pentru a-mi lărgi orizontul. În vara anului 2018 această țară (Irlanda) i-a salvat viața soțului printr-o procedură neuro-chirurgicală care nu e disponibilă în Moldova. Am fost susținută în cele mai dificile momente, îmi place felul cum oamenii se respectă și se ajută la greu. Desigur, aici este mai ușor să crești un copil decât în Moldova.

Cristina Movileanu. Iarnă la Secăreni.

– Vei face expoziții de grafică/ pictură în Irlanda?

Deja am participat în Irlanda la câteva expoziții de grup, dar aș vrea să fac și o expoziție personală, pentru asta e nevoie de timp. Am proiecte pe care aș vrea să le realizez atât în Irlanda, cât și în Moldova.

– Felicitări pentru Premiul Municipal al Tineretului 2018! Ce semnificație are pentru tine acest premiu?

Pentru mine acest premiu înseamnă foarte mult, cu siguranță este o încurajare pentru evoluția mea profesională. Mulțumesc pentru încredere și susținere. Sper să vă bucur cu noi creații.

– Mulțumesc pentru interviu și mult succes!

Interviu de Irina Nechit