„Vreau să-l întreb pe Dodon ce va face pentru comunitatea LGBT”

Interviu cu Nicolae Galea, mediator social la Senatul Republicii Italia

Nicolae Galea este unul din tinerii originari din R. Moldova stabilit la vârsta de 12 ani alături de părinţi în Italia. A simţit pe propria piele problemele generate de fenomenul migraţiei – o copilărie petrecută în mare parte în lipsa părinţilor şi o adolescenţă în care a fost nevoit să se adapteze la un nou mediu şcolar, luptând să depășească condiția de „străin” și stereotipurile cu care se confruntă aceștia. Odată atins majoratul, când nimic nu mai părea să tulbure relaţia proaspăt restabilită părinte – copil, Nicolae şi-a informat părinţii că e atras de persoane de acelaşi sex. În 2013, a devenit membru al PD în Italia, iar sâmbătă, 28 octombrie, tânărul a marcat unul din cele mai importante evenimente din viaţa sa, căsătoria cu Alessio de Giorgi, activist italian, fondator al Gay.it.

Dragă Nicolae, din experienţa ta, de ce crezi că plecarea părinţilor peste hotare este o dramă pentru copiii rămaşi la baştină?

Se spune că părinţii pleacă peste hotare pentru a asigura viitorul copiilor, dar, la vârsta de cinci ani, nu înţelegi şi nici nu te interesează acest aspect. Părinţii noştri au plecat la începutul anilor 2000. Ţin minte, mama ne-a sărutat pe obraz pe mine şi pe fratele meu. Am rămas în grija unor prieteni de-ai părinţilor în satul de baştină, Gura Galbenei, Cimişlia. A trecut o zi, două, trei, plângeam că vreau să vină mama să ne ia acasă. Apoi i-am auzit glasul la telefon… Pentru un copil e foarte dureroasă această ruptură. Timp de patru ani, ne-am aflat la Gura Galbenei, apoi am stat doi ani la o mătuşă şi am învăţat la Liceul „Iulia Hasdeu” din Chişinău, apoi – la altă mătuşă, din Durleşti, surorile mamei. E clar că am trăit ca mulţi alţi copii care au rămas în Moldova şi părinţii au plecat. Au fost momente grele la şcoală, când era nevoie de mama şi de tata şi nu-i aveam alături. Uneori, mergeam pe stradă şi vedeam părinţi cu copii şi îi invidiam. Timp de şapte ani, ne-am întâlnit de două ori cu părinţii. A fost o zi cu adevărat frumoasă, când ne-am întâlnit la aeroport. Eu aveam 12 ani, fratele avea 15, când familia s-a reunit în Italia.

Cu ce dificultăţi v-aţi confruntat în încercarea de a reînnoda acea legătură părinte-copil, tu fiind deja în pragul adolescenţei?

Evident, mătuşile ne-au educat într-un mod, părinţii încercau să ne educe în alt mod. Eram obişnuiţi să facem totul de capul nostru, părinţii au încercat să ne impună anumite reguli. Până la urmă, s-au făcut cedări din ambele părţi. Mi-a fost dificil şi la şcoală, credeam că nu voi învăţa niciodată limba italiană. În primii ani, eram taxat „străin”, „migrant” şi cu alte cuvinte spuse de copiii care încercau să ne jignească. După lecţii eram încadraţi într-un grup unde învăţam suplimentar limba italiană. La scurt timp, am început să vorbesc fluent limba. În anii de liceu, nu am mai avut probleme cu discriminarea.

Anul trecut, prima dată după şapte ani, ai vizitat R. Moldova, cu ce impresii ai rămas despre locurile de la baştină?

Doream foarte mult să mă întorc în Moldova. Am dorit să revăd casa părintească unde am locuit când eram mic. Ne-am întâlnit cu verişorii. Am mers cu căruţa, am cules pere, am muls vaca, am mers la piaţă. A fost o călătorie spirituală în cadrul căreia m-am simţit foarte bine. Dar mi-a atras atenţia şi faptul că oamenii în Moldova sunt închişi, am întâlnit oameni brutali pe stradă, vânzătoare arogante, lipsite de amabilitate. În cadrul acestei vizite mi-am vizitat mătuşile şi pe prietena mamei, cărora le suntem foarte recunoscători pentru tot ce au făcut pentru mine şi fratele meu.

În Italia ai devenit membru al Partidului Democrat. În ce condiţii ai decis să te lansezi în politică?

Iniţial, am fost un susţinător al PD din această ţară, care a făcut mai multe reforme, inclusiv în domeniul Educaţiei, şi a contribuit la legalizarea căsătoriilor dintre persoane de acelaşi gen. Eu sunt democrat, şi îmi place ce face şi cum gândeşte liderul democrat Matteo Renzi, ex-premier şi ex-primar al or. Florenţa. În acest moment, lucrez mediator social la Senatul Republicii Italia, administrez paginile de Facebook şi Twitter ale unor membri PD. Dar până voi obţine cetăţenia italiană, în 2019, după doi ani de la căsătorie, ori în 2020 – după zece ani de aflare pe teritoriul Italiei, nu am dreptul să particip la alegeri ori să pretind la o funcţie publică, am doar putere de decizie în interiorul partidului. Până atunci planific să mă înscriu la Universitatea Sapienza din Roma, la Facultatea de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale.

Sâmbătă, ai marcat un eveniment important, căsătoria cu Alessio de Giorgi, fondator al Gay.it, membru al staff-ului lui Matteo Renzi la ultimele alegeri. Cum ai descoperit că eşti atras de persoane de acelaşi sex şi care a fost reacţia familiei la decizia de a te căsători?

La vârsta de 13-14 ani încă nu înţelegeam foarte bine, iar la 16 ani am înţeles că nu sunt atras fizic de femei. Internetul m-a ajutat, erau câteva site-uri, bloguri, unde am comunicat cu alte persoane, fapt care m-a ajutat să mă accept cum sunt. La 17 ani am vorbit prima oară cu părinţii, le-am spus că nu mă atrag fetele. Tata m-a înţeles, mama mi-a spus însă că nu mă înţelege. În Italia, căsătoriile între persoane de acelaşi sex sunt permise de anul trecut. Cu Alessio am făcut cunoştinţă pe Facebook, el gestiona profilul lui Matteo Renzi. M-am lansat într-o discuţie pe această pagină, după care el a luat legătura cu mine pe messenger şi am început să comunicăm. La întoarcere din Moldova ne-am întâlnit, ulterior mai bine de un an am locuit împreună, iar în această toamnă am decis să ne căsătorim. În aceşti ani, părinţii mei, având un fiu gay, s-au schimbat foarte mult. Mama s-a bucurat nespus când a aflat că ne căsătorim, mi-a dorit să fiu fericit. Tata s-a bucurat, totodată s-a arătat îngrijorat: „De ce trebuie să te însori, nu e prea devreme?”. A fost o nuntă discretă, cu 25 de persoane, la care au fost prezenţi părinţii, fratele, familia lui Alessio şi prietenii. Mama chiar s-a emoţionat în timpul ceremoniei.

Ai fost şi la vreo nuntă în R. Moldova, ce ştii despre tradiţiile noastre?…

Am fost la câteva nunţi, la rude. În comparaţie cu căsătoria mea, nunţile acelea sunt frumoase, dar obositoare. Se mănâncă mult, vin 100-200 de persoane, durează o zi şi o noapte. Mie personal îmi plac mai mult sărbătorile discrete, în cercul familiei şi al prietenilor pe care îi cunoşti de o viaţă.

În R. Moldova marşurile gay se soldează de fiecare dată cu altercaţii. Te-ai simţit vreodată discriminat în acest sens în Italia?

Nu. Există discriminare şi în Italia, dar într-o măsură foarte mică, 80 la sută din populaţie sunt toleranţi. Cunosc situaţia de acasă, am urmărit cum protejează poliţia participanţii la marşurile gay, am văzut convoiul de preoţi şi femei cu icoane, e ceva ce eu nu înţeleg. Mă bucur că nu locuiesc în Moldova, îmi pare rău să spun, dar e un loc periculos pentru această minoritate. Sper, cu timpul, mentalitatea oamenilor se va schimba. Ştiu că, pe 4 noiembrie, vine preşedintele Igor Dodon la Roma. Chiar vreau să mă duc să-i adresez o întrebare, ce are de gând să facă pentru comunitatea LGBT din Moldova.

În ce măsură eşti la curent cu situaţia social-politică de acasă şi ce ar trebui să se întâmple în viziunea ta ca oamenii din R. Moldova să trăiască mai bine?

Urmăresc ştirile de la Chişinău pe internet. Am participat la alegerile prezidenţiale. În viziunea mea, unica persoană care poate schimba în bine imaginea şi situaţia din RM este Maia Sandu şi partidul pe care îl conduce, un partid proeuropean. Deşi se spune că Moldova e un stat neutru, el rămâne în zona de influenţă a Rusiei. Mi-ar plăcea să se unească cu România. Dar chiar fiind şi independentă, dacă ar avea o guvernare competentă şi instituţii cu adevărat democratice, oamenii ar trăi mult mai bine.

Într-un interviu, Alessio de Giorgi spune că în casă se face tot mai simţită bucătăria moldovenească, ce găteşti? Şi, totodată, vreau să te întreb dacă planificaţi să aveţi copii?

Îmi place să prepar cartofi înăbuşiţi şi zeamă ca în Moldova, atât doar că în loc de borş acru, care aici nu este, folosesc suc de lămâie. În Italia nu există acest fel de mâncare. Cât despre copii, îmi plac şi vreau să avem unul sau doi. M-am informat deja, ne convine sistemul medical din Canada. Planificăm să apelăm la serviciile unei maternităţi şi ale unei mame-surogat, care ne va ajuta să realizăm acest vis.

Când planificaţi să vizitaţi Moldova?

Am primit o invitaţie la nunta verişoarei, care va avea loc pe 9 august. Vreau să venim împreună cu Alessio. Mătuşa a zis că e fericită dacă venim împreună şi cred că la anul vom reveni cu familia la baştină.

Interviu realizat de Svetlana Corobceanu