Vrăjit pe viață într-o cameră de bordel

Și unul din cei mai frumoși turiști din acel oraș cipriot, mânat de dorința de distracție a ajuns în după-amiaza aceea de sfârșit de noiembrie la bordel. La început Făt-Frumosul și-a purtat pașii pe sub balconul de la intrarea în local, oscilând între două semne de întrebare: Să intre înăuntru? Să nu intre?Călca nesigur, lovind călcâiele pantofilor de pavaj. După vreo zece minute de ezitare, a intrat.

A făcut câțiva pași până la ascensor. L-a chemat, a urcat trei etaje, iar când ușa s-a deschis, un coridor lung i-a apărut în față. Stătea în derută și nu știa în ce direcție să pornească. „Frumosule, vino la mine!”, i-a strigat în franceză o tipă, care și-a scos capul pe una din ușile întredeschise. Charles, un francez frumos, amabil și prietenos, căci despre el este vorba, a intrat fără prea mult curaj în camera discret luminată, special amenajată pentru plăcerile trupești. O cameră cu pereții vopsiți în roz, cu un pat cu cearșafuri din mătase roșie, cu mobilă colorată, oglinzi de jur împrejur și o oglindă mare deasupra. Andreea a început să-și miște unduios șoldurile frumos rotunjite, să își tremure sânii mari sub lenjeria intimă lucioasă, iar din ochi arunca săgeți ispititoare spre noul venit. Îi căzuse cu tronc clientul. Frumusețea ei exterioară îl electrizase și pe el…

Cine este Andreea și cum a ajuns să se prostitueze în Cipru?

Andreea s-a născut într-un sat de la nordul republicii. Părinții au divorțat când ea și fratele ei erau încă mici. Trăiau cu mama într-o căsuță sărăcăcioasă. După absolvirea claselor gimnaziale, a plecat să-și continue studiile la un colegiu de muzică. Acolo avea să se îndrăgostească de ea un ilustru profesor și patriot, luptător înflăcărat pentru cauza românească în Basarabia, mare activist al Mișcării de Eliberare Națională. Aventura s-a întins pe tot parcursul studiilor. Se ajunsese prea departe. Nebun de dragoste, profesorul era gata într-un moment să-și părăsească soția și cei doi copii pentru Andreea. Îi tulburase atât de tare mințile, încât nu-și mai dorea nimic altceva decât să fie alături de puștoaică. Rudele și prietenii l-au ajutat să se trezească din beția sentimentelor atunci când i-au pus pe tapet dovada că „diavolița” lui are iubit.

Iar dovada a fost următoarea. Unul dintre prieteni a fotografiat-o în timp ce se săruta pătimaș într-un bar cu un tânăr jurist din urbe. Oricum profesorul nu i-a rămas dator pentru nopțile de dragoste, a ajutat-o să ia admiterea la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice. Aici „diavolița” le-a mai oferit și altor bărbați clipe de fericire și suferință, apoi a plecat la o rudă peste Prut. Visând cu ochii deschiși la iluzii pariziene, a aderat la o grupare de traficanți care racola fete tinere și le trimitea să se prostitueze în Turcia și Cipru. Fratele mai mic, auzind cu ce se ocupă sora lui dragă, o implora pe maică-sa: „Mamă, roag-o să se oprească! Chiar ea nu își dă seama că lacrimile fetelor vândute în robie sexuală o s-o ajungă odată și odată?!…”. Și așa a și fost.

Blestemul fetelor ademenite de ea cu promisiuni fabuloase de a se bucura de funcții și salarii bune a ajuns-o mult prea repede. Vorba veche: „Cine sapă groapa altuia cade singur în ea”. Prin înșelăciune a fost vândută și ea în Turcia chiar de capul grupării. Iar de acolo, vândută încă de câteva ori, a ajuns în Cipru. A trecut prin clipe de coșmar de care nu vrea să-și amintească. A fost bătută crunt când a încercat să evadeze sau când nu voia să se supună. Neavând încotro, s-a văzut obligată să accepte situația. Încet-încet, a învățat în ce oameni poate avea încredere și în ce oameni, nu. Și atunci când i se oferea prilejul, își alegea clientul după acest criteriu și se străduia să-i ofere plăcere cu tot dragul.

„O să-ți fac toate plăcerile la care visezi și chiar mai mult decât îți poți imagina…”

La fel s-a întâmplat și cu Charles. Când a auzit că se deschide ușa liftului, s-a repezit iute la ușa camerei. A scos capul afară, l-a privit din creștet până în picioare și a înțeles din prima că este un client de la care poate avea respectul. S-a grăbit să fie ea prima care să-l ademenească. Și-a zis în sinea sa: „O să-ți fac toate plăcerile la care visezi și chiar mai mult decât îți poți imagina…”. Și așa cum vă spuneam ceva mai sus, Andreea l-a poftit în cameră. Îi plăcea să sporească așteptarea și a început să-și danseze în fața lui șoldurile frumos rotunjite, să își tremure sânii mari sub lenjeria intimă lucioasă, să-i arunce săgeți ispititoare din ochii ei mari căprui. Și când ea îl cuprindea cu zâmbetul ei dulce, promițător, clientul o privea deja cu ochii fierbinți.

Era căsătorit de zece ani, avea soție și copil. Cu fantezii ciudate în materie de sex, găsise la Andreea chiar din primele clipe ceea ce nevasta lui nu avea. I s-a părut incredibil de frumoasă și de sexy. Trupul ei mlădios, cu moliciuni excitante, îl atrăgea misterios… A venit și a doua zi, și a treia. Simțeau amândoi că nu fac pur și simplu sex, ci dragoste, își ofereau clipe magice de iubire cu trup și suflet. Andreea nu mai juca teatru, cum o făcea cu alți clienți, ci dădea frâu liber sentimentelor în virtutea a ceea ce simțea pentru acest bărbat de care se îndrăgostise.

Fără ea nu poate respira

În cea de-a treia zi, el a întrebat-o: „Andreea, la ce visezi tu aici, la bordel?”. „La libertate, Charles. Vreau acasă. Mi-i dor de părinți, de fratele meu.” El a privit-o drept în ochi: „Și dacă ți-aș îndeplini visul, ce ai spune?” „Nu cred că ai putea să faci asta”, i-a răspuns ea gânditoare. „Ei bine, o să vezi că pot.” Și chiar în ziua următoare moldoveanca a fost scoasă din bordel contra unei sume destul de frumușele. După o săptămână de amor pe săturate la un hotel de lux din acel oraș, Charles a plecat cu Andreea în Franța. Nu la Paris, ci în orașul Annecy, unde avea o întreprindere individuală, „Serviciu de livrări nocturne la domiciliu”, și unde îl aștepta soția și copilul. N-a mai așteptat să treacă timpul. În aceeași zi, de față cu Andreea, și-a anunțat soția că divorțează. Atât i-a spus: „Te rog să nu te superi! Sunt atât de îndrăgostit de această femeie încât nu pot concepe viața fără ea”. Biata franțuzoaică mai n-a leșinat când a auzit vorbele care au căzut peste ea ca un trăsnet. I-a spus cu lacrimi în ochi că la orice se aștepta numai la asta nu…

La mai puțin de o săptămână de ședere în acest oraș romantic, supranumit și „Mica Veneție”, Andreea a venit cu Charles în Moldova. Mai întâi și-a vizitat satul natal unde locuiesc mama și fratele ei, apoi a mers pe ospețe în alt sat la tatăl său cu care a ținut o legătură strânsă de mică. Charles nu a cerut-o în căsătorie, cum se aștepta. Dar atât le-a spus părinților: „O să vă protejez fiica pe care ați înzestrat-o cu o inimă de aur și cu o frumusețe exterioară cum rar întâlnești. Stați liniștiți! Cu mine nu o să i se întâmple nimic rău”. Fiica rătăcitoare nu le-a spus și crede că nu le va spune niciodată părinților prin ce a trecut.

Fericită, s-a întors cu bărbatul iubit în țara visurilor sale, unde au împărțit împreună clipe minunate. Andreea devenise obsesia lui. Vraja pe care i-o aruncase în acea cameră de bordel își menținea puterea. După trei ani de relație, s-au căsătorit. Au făcut o nuntă frumoasă în Moldova și au ales să trăiască la noi, unde stau deja de 15 ani. Francezul nu s-a speriat de greutăți, pornind de la zero o afacere care înflorește cu fiece an. Sunt o familie unită, cu trei copii prietenoși și cu un program zilnic plin de activități. Alături de Charles, Andreea e și mai puternică, dar în același timp rămâne și sensibilă. Uneori e femeie irezistibilă, alteori pare un copil adorabil, lucru care îl face pe soț să se îndrăgostească în fiecare zi de ea. Exact ca în cântec, simte că fără ea nu ar putea respira.

The following two tabs change content below.