Voronin şi-a desemnat succesorul

PCRM // Portretul-robot al viitorului lider comunist

În cadrul unei discuţii cu presa de la sfârşitul săptămânii trecute, Vladimir Voronin a dezvăluit jurnaliştilor că şi-a găsit deja un succesor la cârma partidului. Liderul PCRM a făcut pentru jurnalişti chiar şi o descriere a viitorului şef al comuniştilor moldoveni. JURNAL a încercat să identifice succesorul lui Voronin pornind de la indiciile date de acesta. Acestor parametri corespund cinci membri ai PCRM, cunoscuţi opiniei publice. Doi dintre aceştia, Igor Dodon şi Iurie Muntean, se bucură de o mare simpatie din partea lui Voronin.

„Este bărbat tânăr, simpatic, înalt, dar nu foarte înalt, pentru că cei care cresc repede nu se dezvoltă chiar bine”, şi-a descris Voronin viitorul succesor pe care, după cum susţine el, l-a şi găsit. Deşi nu a vrut să dea numele favoritului său pentru cârma partidului şi nu a vrut să spună nici când va avea loc transferul de putere, liderul PCRM a precizat că acesta este cu vreo 30 de ani mai tânăr decât dânsul. Adică are vreo 40 de ani. Voronin susţine că această persoană care i-a atras atenţia mai demult şi, la momentul potrivit, va prelua conducerea partidului.

Candidatura lui Tkaciuk e exclusă

Întrebat de jurnalişti dacă nu cumva Mark Tkaciuk este succesorul său, Vladimir Voronin a anunţat că această candidatură este exclusă. „Suntem în R. Moldova, Mark are calităţi, dar nu va fi promovat la un astfel de nivel”, a explicat liderul comuniştilor, făcând aluzie la faptul că Tkaciuk nu cunoaşte limba de stat. Voronin a negat, totodată, informaţiile potrivit cărora în PCRM au loc lupte aprinse pentru preluarea puterii. Potrivit preşedintelui PCRM, cei care şi-au dorit să ajungă la putere au plecat din formaţiune.

Cinci concurenţi

Cinci membri din PCRM corespund mai mult sau mai puţin parametrilor indicaţi de Voronin. Aceste persoane sunt Iurie Muntean, Eduard Muşuc, Igor Vremea, Anatolie Zagorodnâi şi Igor Dodon. Astfel, Iurie Muntean are 38 de ani, e destul de înalt şi se pare că se bucură de simpatia lui Voronin. Eduard Muşuc are 35 de ani, dar nu este prea înalt şi deocamdată nu se prea bucură de mare încredere în sânul PCRM. Anatolie Zagorodnâi şi Igor Vremea au 37 de ani, însă stau mai mult în umbră, nefiind promovaţi prea mult de liderul PCRM. Un timp s-a vorbit şi despre tânărul Grigore Petrenco că ar putea fi un potenţial succesor al lui Voronin, totuşi, noi nu l-am inclus în listă pentru că el este cu vreo 40 de ani mai tânăr decât Voronin şi nici nu este înalt.

Înălţarea lui Dodon

Tânărul promovat cel mai mult în ultimii ani de Voronin este fostul prim-vicepremier Igor Dodon. În 2005, acesta este numit în funcţia de viceministru al Economiei şi Comerţului, iar peste un an devine conducătorul acestui minister, fiind numit în noua sa funcţie prin decret prezidenţial. În martie 2008, când este format Guvernul Greceanâi, Dodon este din nou promovat în funcţie fiind numit prim-viceprim-ministru al republicii şi ministru al Economiei şi Comerţului. Anul trecut, după ce PCRM pierde alegerile din 29 iulie, iar din interiorul partidului încep tot mai des să răzbată voci nemulţumite, Igor Dodon ia decizia să adere la PCRM.

Favoritul lui Voronin

Tot despre acest tânăr de 35 de ani, înalt şi simpatic (cum îi place lui Voronin – n.r.), JURNAL scria într-un articol publicat acum o săptămână că ar fi fost favoritul lui Voronin pentru funcţia de şef al statului. Aceste informaţii ne-au fost comunicate de surse din anturajul liderului PCRM. Potrivit lor, fostul preşedinte al republicii şi-ar fi dorit să-i transmită cârma statului anume lui Dodon, dar acesta nu întruneşte încă limita de vârstă care i-ar permite să devină şef al statului (40 de ani – n.r.), de aceea s-a luat decizia de a o înainta pe Zinaida Greceanâi pentru funcţia de preşedinte al republicii, candidatură care nu a trecut.

Dodon sau Muntean

Şi fostul comunist Victor Stepaniuc este de părerea că succesorul despre care a vorbit Voronin ar putea fi anume Dodon. Totuşi, Stepaniuc nu exclude şi varianta cu Iurie Muntean. ”Dodon ar fi o candidatură acceptabilă atât pentru partid, cât şi pentru societate. Totuşi, el are viziuni liberale, uneori diferite de cele ale partidului”, spune fostul ideolog al PCRM. Stepaniuc consideră că cea mai potrivită candidatură pentru a-l înlocui pe Voronin ar fi Andrei Neguţă, actualmente ambasador al R. Moldova în Federaţia Rusă.

Voronin a glumit?

O altă persoană aflată anterior în apropierea lui Voronin, Vladimir Ţurcan, susţine că povestea cu succesorul lui Voronin este mai degrabă o glumă. „Eu nu cred că Vladimir Voronin este gata să lase cârma partidului. În plus, cum poate Voronin să-şi numească succesorul? Decizia de a numi un nou preşedinte de partid aparţine congresului, nu lui Voronin”, afirmă Ţurcan. Iar Stepaniuc ne-a declarat că după aceste declaraţii făcute de Voronin cu privire la viitorul său succesor, mai mulţi membrii ai PCRM au părăsit formaţiunea şi au aderat la Partidul Moldova Unită. „Numai un despot îşi poate numi succesorul fără a solicita opinia partidului”, a fost concluzia la care au ajuns comuniştii proaspăt plecaţi.

Menţionăm că nu este prima dată când Vladimir Voronin face afirmaţii cu privire la succesorul său şi cu privire la reformarea partidului.