Voronin rasistul

Sâmbătă, 18 februarie, în cadrul unui miting din Piața Marii Adunări Naționale, Vladimir Voronin, președintele PCRM, a făcut declarații rasiste. Concomitent cu comuniștii, lângă Arcul de Triumf, a manifestat un grup de persoane, printre care și John Onoje.

Liderul comuniștilor a observat că Onoje este printre cei care manifestă împotriva comuniștilor și a declarat: „Nu pot stabili nici data alegerii președintelui. Iaca numai așa… să scheaune acolo pot, de partea șeia, o adus un negru din Africa, o prins unu’ care a coborât dintr-un copac de acolo și l-o adus aiși… și el le face lor politica. Ați văzut cine apără interesul Alianței?!”.

În acest context, Amnesty International Moldova a solicitat tuturor organelor abilitate să se autosesizeze pe marginea discursului politicianului Vladimir Voronin, care şi-a permis să insulte o persoană de culoare.

Contactat de JURNAL, preşedintele PCRM, juristul Sergiu Sîrbu a declarat că afirmațiile lui Vladimir Voronin au fost un mesaj politic. „Dvs. știți ce învinuiri aduce John Onoje cu placatul „Comuniștii, hoți”? Dl Voronin a avut o poziție politică la aceste afirmații”.

Sergiu Sîrbu a menţionat că nu a văzut nimic rasist în declarațiile lui Vladimir Voronin. Mai mult, a pus sub semnul întrebării profesionalismul celor de la Amnesty International: „Cine sunt Amnesty International? Sunt ei procuror? Judecător? Nu sunt sigur că acești experți au apreciat corect afirmațiile lui Voronin. Sunt mai mult decât sigur că este vorba de o interpretare cu tentă de manipulare”.

Precizăm că organizației Amnesty International i s-a decernat Premiul Nobel pentru Pace în 1977 „pentru campania antitortură”, iar în 1978, Premiul ONU în domeniul Drepturilor Omului.

Vladimir Voronin a mai fost implicat într-un scandal rasist în contextul negocierilor parlamentare din 2009. Atunci, liderul comuniștilor a spus, referindu-se la Filat, Ghimpu și Urechean, că „așteaptă cine primul se va apleca după săpun, ca în baia armenească”.

„Un astfel de comportament este inadmisibil, ba mai mult, este pasibil urmăririi penale conform legii”, a declarat Cristina Pereteatcu, director executiv Amnesty International Moldova. „Libertatea de exprimare nu înseamnă dreptul de a insulta pe altcineva, mai ales în public, în faţa camerelor. Justiţia nu trebuie să treacă cu vederea acest caz”.

Amnesty International Moldova face apel către procurori, cât şi deputaţii din Parlament ca politicianul să răspundă pentru declaraţiile sale rasiste.

Vadim VASILIU, după union.md

The following two tabs change content below.