Voronin: Plecarea lui Dodon n-a fost pregătită la Moscova

Liderul PCRM, Vladimir Voronin, ţine să dezmintă informaţia precum că plecarea celor trei deputaţi comunişti, Igor Dodon, Zinaida Greceanîi şi Veronica Abramciuc, ar fi fost pregătită de Moscova. Declaraţia a fost făcută după ce, săptămâna trecută, fostul premier Ion Sturza a declarat într-un interviu pentru Europa Liberă că Igor Dodon este exponentul direct al intereselor ruseşti în Republica Moldova.

Svetlana COROBCEANU

„Are susţinerea financiară şi morală din zona respectivă, fiind astăzi cred că unul din cei mai bogaţi politicieni în sensul fondurilor pe care le are la dispoziţie. Şi nu numai fonduri, dar şi businessuri. Mai recent au fost anunţate câteva companii la Chişinău cu origine şi provenienţă rusă, care cred că de asemenea sunt în serviciul acestui politician. Avem de-a face nu cu Igor Dodon, avem de-a face cu fenomenul Dodon, care este cu mult mai complex”, a spus Sturza.

Pregătit că Dodon ar putea să plece

Liderul comunist Vladimir Voronin a declarat că „intuia şi se aştepta” la plecarea lui Dodon. Mai puţin s-a aşteptat la un astfel de gest din partea doamnelor Zinaida Greceanîi şi Veronica Abramciuc. „Doamnele nu trădează. În toate situaţiile, când se întâmplă ceva între o femeie şi un bărbat, bărbatul e de vină. Se vede că au fost folosite argumente mai convingătoare pentru a le convinge”, a explicat pe un ton mucalit liderul PCRM.

Amintim că Dodon a anunţat vineri împreună cu Zinaida Greceanîi şi Veronica Abramciuc că părăsesc PCRM. „Soluţia noastră constă în oferirea a cel puţin trei voturi pentru procedura de alegere a unui şef de stat apartinic, care nu face parte din nicio alianţă sau structură politică, are competenţele necesare şi se bucură de respect atât în societate, cât şi în afara graniţelor Republicii Moldova”, a argumentat el.

Candidatul AIE rămâne Marian Lupu

Mai mulţi analişti politici sunt de părerea că acel candidat de compromis la funcţia de preşedinte la care face trimitere Dodon, este fostul premier Zinaida Greceanîi. „Totul este posibil, dar pe moment AIE are o singură candidatură, cea a lui Marian Lupu. Dodon şi-a spus opinia sa, acum urmează s-o spunem şi noi pe a noastră. Ne vom întâlni azi, mâine. Nu este exclus că vor fi şi alte candidaturi, ţin să amintesc că Marian Lupu a declarat că nu se ţine neapărat de acest fotoliu. Important e să fie ales preşedintele”, a declarat pentru JURNAL preşedintele de onoare al PDM, Dumitru Diacov. Aceeaşi opinie este împărtăşită şi de liderul PL, Mihai Ghimpu, care a ţinut să reitereze că, pe moment, candidatul AIE la funcţia de preşedinte rămâne a fi liderul PDM, Marian Lupu. Valeriu Streleţ, liderul fracţiunii PLDM, a specificat că uşile PLDM sunt deschise pentru cei trei deputaţi, plecaţi din PCRM. Acesta a ţinut să precizeze, la rândul său, că dacă se va discuta o altă candidatură, asupra acesteia trebuie să convină în primul rând membrii AIE.

Fragment din declaraţia lui Igor Dodon enunţată la plecarea din PCRM: „Pe mine nu mă interesează deloc soarta AIE. Mai mult chiar, sunt de părerea că AIE trebuie să dispară ca un vis urât, pentru că se face vinovată de starea haotică din politică şi din societate. Inclusiv politica nocivă şi necalculată a Alianţei ne-a făcut pe noi să mergem la aceste riscuri acum şi să facem pasul de azi”.

Igor Dodon: „Îi aducem un omagiu preşedintelui PCRM, domnului Vladimir Voronin. Îl considerăm pe dumnealui drept cel mai puternic lider politic din istoria recentă a ţării noastre. El a fortificat statalitatea Republicii Moldova ca nimeni altul şi, cu siguranţă, va rămâne în istorie. Istoria va fi mai generoasă faţă de dumnealui decât este acum societatea şi clasa politică”, a afirmat Dodon.

Liderul fracţiunii PLDM, Valeriu Streleţ, a declarat în legătură cu plecarea celor trei deputaţi că, dacă aceştia vor dori să se alăture liberal-democraţilor, uşile partidului le sunt deschise.

The following two tabs change content below.