Voronin e cercetat penal!

URMĂRIRE PENALĂ // Fostului preşedinte al R. Moldova, Vladimir Voronin, i s-ar putea ridica imunitatea parlamentară

Procuratura Generală s-a adresat ieri cu o cerere Parlamentului prin care a solicitat ridicarea imunităţii parlamentare liderului Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin, pentru reţinerea, arestarea, percheziţia şi trimiterea sa în judecată. Fostul şef al statului este bănuit de neglijenţă în serviciu în timpul protestelor din aprilie 2009, care s-a soldat cu decesul unei persoane. Potrivit procuraturii, urmărirea penală în privinţa lui Voronin a început pe 18 septembrie curent.

Parlamentul urmează să ia o decizie în acest sens în următoarele 15 zile. Potrivit legislaţiei, decizia de retragere a imunităţii unui deputat se ia cu o majoritate simplă de voturi, în urma unei votări secrete.

Dosar penal pentru neglijenţă în serviciu

În cererea Procuraturii Generale (PG) cu privire la retragerea imunităţii lui Vladimir Voronin se menţionează că fostul preşedinte este bănuit de neglijenţă în serviciu în exercitarea funcţiei de şef al statului, care a provocat decesul unei persoane şi alte urmări grave. Aşadar, Voronin este acuzat că nu a convocat Consiliul Suprem de Securitate, al cărui preşedinte era, că a dat indicaţii pe 7 aprilie, prin intermediul consilierului său, companiilor de telefonie mobilă de a-şi suspenda serviciile în perimetrul clădirilor Parlamentului şi Preşedinţiei, astfel perturbând comunicarea dintre reprezentanţii autorităţilor responsabile de asigurarea ordinii publice care aveau legătura de bază prin intermediul telefoniei mobile.

De asemenea, lui Voronin i se incriminează faptul că, în seara zilei de 7 aprilie, în calitatea sa de preşedinte al R. Moldova, în cadrul unei şedinţe neformale cu participarea mai multor reprezentanţi ai instituţiilor de stat, a solicitat restabilirea ordinii de drept cu orice preţ. „În consecinţă, în noaptea de 7 spre 8 aprile 2009, organele de forţă au intervenit în forţă arestând şi torturând puţinii protestatari care mai rămăseseră în centrul oraşului, fapte soldate cu decesul unei persoane şi alte urmări grave”, se arată în demersul PG.

Soarta lui Voronin se va decide prin vot secret

Potrivit lui Ion Pleşca, preşedintele Comisiei parlamentare juridice pentru numiri şi imunităţi, cererea PG urmează a fi examinată săptămâna viitoare în cadrul comisiei care va lua decizia dacă există sau nu temei pentru ridicarea imunităţii lui Voronin. „Votarea în cadrul comisiei se va face în mod secret, iar decizia finală a comisiei va fi votată de plenul Parlamentului tot în cadrul unei votări secrete”, ne-a explicat Pleşca. Deputatul afirmă că nu este nicio problemă dacă miercurea viitoare preşedintele interimar va semna decretul de dizolvare a Legislativului. „Legislaţia permite convocarea Parlamentului şi după dizolvarea lui, doar că nu avem voie să votăm legi organice. Iar ridicarea imunităţii nu este o lege organică”, a precizat Pleşca.

Menţionăm că din Comisia parlamentară juridică pentru numiri şi imunităţi fac parte patru deputaţi comunişti (Anatolie Zagorodnâi, Maria Postoico, Oxana Radu şi Irina Vlah), cinci deputaţi din partea AIE (Ion Pleşca, Aurel Băieşu, Tudor Deliu, Valeriu Nemerenco şi Alexandru Stoianoglo) şi deputatul neafiliat Vladimir Ţurcan.

În cazul în care va fi găsit vinovat, Voronin riscă o amendă de la 6.000 la 16 mii de lei sau închisoare de la 2 la 6 ani. De asemenea, acesta nu va avea dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.

Imunitate dublă

Cererea PG nu i-a speriat pe comunişti. Iurie Muntean, secretarul executiv al PCRM, a declarat că l-a anunţat pe Voronin despre intenţia de a i se retrage imunitatea, iar dumnealui a râs cu gust. „Este o isterie înainte de campania electorală. Deşi Ghimpu a prezentat cu mult gust această cerere, oamenii ştiu oricum cine e de vină pentru evenimentele din aprilie”, a spus Muntean.

Deputatul PCRM, Anatolie Zagorodnâi, a declarat la rândul său că Voronin mai beneficiază şi de imunitatea de membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei şi nu va putea fi tras la răspundere penală. “Actuala guvernare foloseşte bâta procurorului pentru reglări de conturi politice. Este evident că totul se face pentru a scădea popularitatea de care se bucură liderul PCRM”, a spus Zagorodnâi.

O acţiune întârziată

Contactat de JURNAL, analistul politic Anatol Ţăranu a declarat că aceste acuzaţii aduse lui Voronin erau de mult aşteptate. Problema este că cererea de retragere a imunităţii liderului PCRM a fost înaintată în Parlament cu întârziere şi va fi percepută de multă lume ca element de campanie electorală. „Comuniştii vor face tot posibilul ca opinia publică să perceapă acest fapt drept o răzbunare a AIE. Este cea mai bună justificare a acţiunilor lui Voronin în legătură cu evenimentele din 7 aprilie. Această acţiune va pierde mult din consistenţa politică”, crede Ţăranu.

Pe de altă parte, afirmă el, faptul că cererea de retragere a imunităţii lui Voronin a ajuns în Parlament poate fi considerată drept o realizare a AIE, pe potriva aşteptărilor unor cercuri largi de cetăţeni din R. Moldova. „Rămâne ca Parlamentul să îşi spună cuvântul, iar justiţia să acţioneze rapid şi obiectiv”, a mai spus analistul. Precizăm că în cadrul şedinţei de ieri a Legislativului a mai fost propusă ridicarea imunităţii deputatului comunist Anatol Popuşoi, care, potrivit PG, se face vinovat de administrarea ineficientă a banilor publici pe timpul când ocupa funcţia de director al Agenţiei „Moldsilva”.

Mariana Raţă