Voronin: „Uniune Euroasiatică prin Giurgiuleşti!”. Analiştii: „Utopie!”

HIMERE COMUNISTE // Vladimir Voronin este un „papagal politic”, iar Uniunea vamală – un proiect oportunist     

Vladimir Voronin, preşedintele PCRM, a anunţat, într-o conferinţă de presă, că la Est ne aşteaptă un nou proiect de „maştab nemaipomenit” care se numeşte Uniunea vamală Rusia, Belarus, Kazahstan, iar la Vest ne pândeşte „mormântul Uniunea Europeană”. Potrivit acestuia, Republica Moldova „nu trebuie să doarmă”, ci să iniţieze consultări privind integrarea în „Uniunea Euroasiatică”. În opinia liderului comuniştilor, această integrare se va realiza prin intermediul Portului Giurgiuleşti, deoarece Ucraina nu este interesată de acest proiect. În replică, premierul Vlad Filat a declarat că integrarea într-o „Uniune Euroasiatică” este inoportună şi că RM are deja acordul de liber schimb cu CSI. 

Analişti politici consideră că declaraţiile lui Voronin poartă un aspect electoral şi sunt utopice. Astfel, analistul Vasile Croitoru consideră că Moldova, de facto, nu se poate integra în această structură fiindcă Ucraina nu-şi doreşte aderarea la ea. Totodată, Uniunea Euroasiatică vine să înlocuiască „Uniunea Sovietică”, în care Rusia ar fi primul factor de decizie. „Putin a declarat că cea mai mare tragedie a secolului XX a fost destrămarea Uniunii Sovietice. El regretă şi este pornit să recreeze proiectul unei alte structuri supranaţionale unde Rusia va fi centrul”, a subliniat analistul. Oazu Nantoi consideră că declaraţiile lui Vladimir Voronin nu presupun că Rusia ne aşteaptă cu braţele deschise în această structură. Valentin Dolganiuc consideră că Voronin trişează când spune că această uniune ar rezolva diferendul transnistrean, iar cel mai grav, în opinia analistului, este că o mare parte a populaţiei RM va lua în serios aceste cuvinte şi va îmbrăţişa opţiunea în cauză.

Rusia vrea o nouă „Uniune Sovietică”

Republica Moldova, dar şi orice alt stat nu se poate integra într-o structură dacă nu are graniţe directe cu aceasta. Ucraina nu a arătat, deocamdată, un interes pentru a adera la Uniunea Euroasiatică. În opinia analistului Vasile Croitoru, integrarea într-o structură nu poate fi realizată prin intermediul unui port cum ar fi cel de la Giurgiuleşti. Portul moldovenesc de pe Dunărea de jos este prea mic pentru proiecte geopolitice de amploare. „Portul Giurgiuleşti nu are o capacitate atât de mare ca să asigure o integrare profundă. Acest port este un element minuscul şi neimportant. Dacă ar fi un port de tipul Constanţa sau Odesa, am mai putea vorbi. Doar pe cale terestră R. Moldova s-ar putea integra într-o structură de acest tip. Este o idee utopică”, a declarat analistul. Totodată, Vasile Croitoru consideră că din moment ce Uniunea Euroasiatică se va consolida din punct de vedere politic şi economic, aşa cum a anunţat Vladimir Putin, Rusia va tinde să dezvolte şi domeniul de securitate a zonei, consolidându-şi prezenţa militară. „Putin a declarat că va fi o integrare atât politică, cât şi economică. Pentru Rusia este foarte important ca aceste două aspecte să fie puse la punct şi atunci problema securităţii se va rezolva de la sine. Altfel nu există comunitate integrată serios”, a punctat analistul.

Voronin, „papagal politic”

În  opinia analistului Oazu Nantoi, Voronin alege acel parcurs care îl ajută să se menţină la putere. Preşedintele PCRM repetă „papagaliceşte” poziţia premierului rus Vladimir Putin, iar îndemnul de integrare în Uniunea Vamală are caracter electoral. „Când a avut nevoie să se menţină la putere, în 2005, s-a declarat antirus şi proeuropean. Acum iarăşi vrea revenirea la putere şi repetă papagaliceşte ceea ce a spus singurul alegător din Federaţia Rusă care se numeşte Vladimir Putin”, afirmă Oazu Nantoi. Totodată, în opinia analistului, faptul că Vladimir Voronin a declarat ceva nu înseamnă că Federaţia Rusă îmbrăţişează spusele lui, mai ales că liderul comuniştilor s-a compromis în faţa Rusiei.

„Comuniştii au minţit”

Partidul Comuniştilor niciodată nu a dorit integrarea europeană, deşi este partidul care a iniţiat acest discurs proeuropean. De fapt, comuniştii au minţit încă din 2005, când declaraţiile proeuropene au fost făcute de către comunişti pentru a „amăgi cancelariile europene”. Aceasta este poziţia analistului Valentin Dolganiuc. Vladimir Voronin este un oportunist. „Acum, când a apărut această iniţiativă a lui Putin, lui Vladimir Voronin i se potriveşte ca mănuşa. Vladimir Voronin se simte în apele sale şi părerea mea este că a primit un atu foarte puternic”, a punctat analistul.

Vadim VASILIU

The following two tabs change content below.