Vorbim oficial româneşte?

cconstitutionala limba romana f.nadea roscovanuLimba oficială a Republicii Moldova este limba română. Curtea Constituțională a decis că Declarația de Independență prevalează asupra Constituției

Curtea Constituţională a decis că limba română este limba oficială a Republicii Moldova. Iar textul Declaraţiei de Independenţă, care prevede că limba de stat este limba română, prevalează asupra prevederilor Constituţiei din 1994, conform căreia limba de stat este „limba moldovenească”. Despre această decizie JURNAL a vorbit cu deputata Ana Guţu, unul dintre iniţiatorii sesizării cu privire la articolul 13 din Constituţie, precum şi cu Tudor Deliu, deputat în parlament, expert în drept constituţional şi administrativ.

Deputatul Ana Guţu a declarat pentru JURNAL că ceea ce s-a întâmplat la 5 decembrie nu este o simplă interpretare a articolului 13 din Constituţie, ci o decizie foarte importantă, deoarece Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova, adoptată la 27 august 1991, a fost ridicată la statut de normă constituţională şi integrată în textul Constituţiei. Prin urmare, alte prevederi ale Declaraţiei de Independenţă, precum ocupaţia sovietică şi pactul Ribbentrop-Moldotov, vor fi cuprinse în Constituţia RM.

„Am solicitat acest lucru având la bază precedentul jurisprudenţei constituţionale europene. Şi aici mă refer la experienţa Franţei. Aşa am indicat în sesizarea mea, pe care am depus-o la CC în două rânduri: prima, la 26 martie curent, şi a doua, la 15 octombrie curent. E o victorie enormă pentru identitatea naţională românească, identitatea istorică românească şi identitatea lingvistică românească”, a spus deputatul.

O victorie enormă

Ana Guţu a declarat de asemenea că a depus sesizarea la CC după ce au fost aleşi ultimii judecători la Curte. „În februarie curent, când au fost aleşi ultimii judecători la CC, am decis să depun această sesizare împreună cu un proiect de lege cu privire la politicile lingvistice. Nu trebuie să ne mai punem întrebarea când va figura în Constituţie limba română din momentul în care CC a decis că Declaraţia de Independenţă face corp comun cu Constituţia Republicii Moldova. În cazul în care articolele din constituţie sunt contradicţie cu Declaraţia de Independenţa, prevalează ultima. Parlamentul nu mai poate face nimic pentru că există decizia CC. În momentul în care va fi reeditată Constituţia, Declaraţia de Independenţă va fi inclusă în textul Constituţiei şi va avea statut de normă constituţională”.

Declaraţia de Independenţă, normă constituţională

Potrivit lui Tudor Deliu, decizia adoptată ieri de Curtea Constituţională demonstrează că în Republica Moldova există justiţie. Parlamentul trebuie să modifice articolul 13. Există o procedură aparte de adoptare a legilor constituţionale. „Din momentul iniţierii modificării Constituţiei, deputaţii trebuie să înainteze o cerere la CC, pentru a primi un aviz. Evident că avizul va fi pozitiv. Ulterior, este necesar ca, după şase luni, proiectul să fie introdus pe ordinea de zi a legislativului. Nu cred că, în actuala componenţă, lucrul acesta e posibil”, a declarat Deliu.

Problema poate fi rezolvată prin referendum

E posibil ca legea fundamentală a RM să fie modificată după alegerile parlamentare. Pentru aceasta este nevoie de două treimi din voturi, adică 67 de voturi. „Dacă viitorul parlament va avea o majoritate parlamentară cu voinţă politică de a modifica şi constituţia, acest lucru se va întâmpla. Problema poate fi rezolvată prin referendum, însă s-ar putea să se întâmple ca în cazul referendumului din septembrie 2010 privind modificarea articolului despre alegerea preşedintelui. Dar şi în aceste circumstanţe este o victorie pentru limba română”, susţine el.

Decizia CC nu vizează numai limba română

În preambulul noului proiect de constituţie se găseşte Declaraţia de Independenţă, astfel trebuie să arate o constituţie. Iar în baza Declaraţiei de Independenţă să fie redactate articolele din legea fundamentală. „Declaraţia de Independenţă este momentul de pornire pentru constituirea unui stat independent şi suveran”, conchide deputatul.

Observatorul politic Dan Dungaciu a declarat pentru un post TV din România că decizia CC este un pas important. „Decizia CC nu vizează numai limba. Asta înseamnă că tot ce este în Declaraţia de Independenţă prevalează. Limba este doar un aspect. În Declaraţia de Independenţă se menţionează că Basarabia a fost ocupată de URSS. Un alt lucru este că ziua ocupaţiei sovietice este zi de comemorare în Republica Moldova. Sunt foarte multe lucruri care apar în Declaraţie, având acum girul Curţii Constituţionale. Nu e vorba doar de limbă, ci şi de alte aspecte care ţin de Republica Moldova. E o bătălie politică care nu va mai putea fi evitată”, a spus Dan Dungaciu.

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău