Vom putea păstra numărul de telefon mobil dacă schimbăm operatorul

Utilizatorii de telefonie mobilă îşi vor putea păstra numărul de telefon în cazul în care îşi vor schimba operatorul. Un proiect în acest sens este elaborat în prezent de Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI).

Potrivit ANRCETI, programul de implementare a portabilităţii numerelor telefonice va demara după aprobarea acestuia de către Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor.

În cadrul unui sondaj de opinie desfăşurat online de către ANRCETI, majoritatea moldovenilor vor să-şi păstreze numărul de telefon atunci când aleg altă companie. Din cei 637 de repospondenţi, cei mai mulţi – 567 (89%) – s-au pronunţat pentru demararea lucrărilor de implementare a portabilităţii numerelor de telefonie mobilă , iar 29 (5%) – pentru portabilitatea numerelor de telefonie fixă. 19 (3%) respondenţi au calificat aceste lucrări drept premature şi au propus o perioadă de aşteptare de unul-doi ani.

În prezent, pe piaţa telefoniei mobile activează trei operatori. Compania „Orange Moldova” şi-a lansat reţeaua sa de telefonie mobilă în octombrie 1998, „Moldcell” – în aprilie 2000 şi „Moldtelecom”, sub marca comercială „Unite” – în martie 2007. Cel de-al patrulea operator – „Eventis Mobile” – se află în proces de insolvabilitate. (jurnal.md)

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău