„Vom lua şi de această dată un rezultat bun, care ne va permite să continuăm calea de democratizare şi europenizare a RM”

În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, Vlad Filat a vorbit despre campania electorală pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014, precum şi despre perspectivele postelectorale

foto 1– Domnule Preşedinte, trei pătrimi din campania electorală pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 au rămas deja în urmă. Cum calificaţi mersul acesteia până în prezent?

În primul rând, aş vrea să menţionez condiţiile generale în care se desfăşoară această campanie, condiţii ce permit concurenţilor electorali să-şi promoveze mesajele, programele, ideile, pentru a convinge cetăţenii să le acorde votul. Aici organele responsabile ale statului şi-au făcut datoria la un nivel satisfăcător, asigurând drepturi egale tuturor participanţilor la alegeri. În al doilea rând, trebuie spus că, indiferent de faptul că au fost create condiţii optime pentru ca fiecare concurent electoral să se poată manifesta din plin, unii dintre aceştia abuzează şi, sub paravanul normei de drept, care le permite promovarea mesajelor electorale, se dedau la atacuri murdare la adresa altor concurenţi, manipulând şi dezinformând cetăţenii Republicii Moldova. Vreau să fac o precizare importantă: nu e vorba de polemici electorale, politice, care sunt absolut fireşti în cadrul unei campanii electorale, nu e vorba nici de scoaterea în evidenţă a unor fapte şi acţiuni anormale, ci de atacuri ce se situează în zona PR-ului negru şi a tehnologiilor electorale murdare.
Deci, răspunsul la această întrebare ar trebui divizat în două părţi distincte: prestaţia organelor de stat cărora le revin anumite obligaţii privind organizarea campaniei electorale şi cea a concurenţilor electorali, care trebuie analizată în fiecare caz în parte.

– Atunci, voi face o mică precizare: cum a fost campania electorală până la acest moment pentru PLDM?

Şi aici voi diviza răspunsul în două părţi. În ceea ce ţine de promovarea mesajelor, a ideilor şi programului nostru, constat că avem o situaţie destul de bună. Împreună cu colegii, am depus un volum de lucru enorm. Vreau să le mulţumesc pe această cale pentru efortul constant ca ideile şi propunerile noastre să ajungă în fiecare localitate şi, în măsura posibilităţilor, în fiecare casă. Datele de care dispunem arată că, din acest punct de vedere, ne prezentăm destul de bine. Mai mult, în cadrul întâlnirilor cu alegătorii, simţim susţinerea oamenilor, receptivitatea lor la mesajele pe care le promovăm, ceea ce ne determină să acţionăm cu o fermitate şi mai mare în vederea realizării obiectivului nostru, şi anume de a le oferi cetăţenilor un trai decent într-un stat modern, democratic şi european.

În ce priveşte, a doua parte a răspunsului, aş remarca faptul că unii concurenţi electorali, în loc să se axeze pe propriile programe şi soluţii pentru problemele cu care se confruntă Republica Moldova, şi-au axat campania electorală pe atacuri împotriva PLDM. Repet: nu e vorba de critică, pe care, de altfel, orice partid adevărat trebuie să o accepte, ci anume de atacuri, care au la bază manipulări şi dezinformări. La un moment dat, am fost surprins să constat că, în unele zile, PLDM era lovit concomitent din trei-patru direcţii de către partide de pe diferite segmente ale eşichierului politic. Şi fiecare dintre acestea îşi axa atacurile pe minciuni evidente, pe lucruri care nu au nimic în comun cu realitatea. Partea bună a lucrurilor – şi eu m-am convins personal de aceasta, discutând cu oamenii în diferite teritorii – este că minciuna lor nu prinde, deoarece cetăţenii sunt suficient de maturi din punct de vedere politic şi înţeleg că aceşti bufoni cu pretenţii de actori politici au cu totul alte scopuri decât cele declarate şi vor să le realizeze prin manipulare şi minciună.

– Cum credeţi, de ce PLDM e atacat atât de vehement?

Am câteva explicaţii posibile în acest sens, deşi, precizez din start, acestea nu pot justifica nicidecum comportamentul respectivilor concurenţi electorali. În primul rând, cei care atacă PLDM sunt probabil în criză de idei şi soluţii pentru problemele oamenilor şi nu au găsit altă cale de a ieşi în evidenţă decât făcând show-uri electorale, atacându-ne pe noi în cel mai murdar mod posibil.

În al doilea rând, probabil, autorii acestor atacuri au înţeles greşit una din legităţile politice fundamentale, care, dacă e să o redau prin cuvintele proprii, sună cam aşa: cel mai bine prind la alegători mesajele axate pe critica guvernării şi pe propunerea soluţiilor de alternativă. Dar e vorba de critică şi soluţii de alternativă, şi nicidecum de atacuri murdare despre cum procedează respectivii concurenţi electorali.

În al treilea rând, trebuie luat în calcul şi faptul că PLDM este cel mai reprezentativ partid de orientare europeană din Republica Moldova şi acest lucru, probabil, îi deranjează serios pe cei care ne atacă, atât din dreapta, cât şi din stânga. Unii şi-ar dori distrugerea PLDM ca Moldova să fie lipsită de şansa de a continua calea de integrare europeană, alţii – pentru a prelua electoratul PLDM şi a-şi spori ponderea politică. Vreau să le transmit un mesaj celor din prima categorie şi celor din a doua: PLDM este un partid puternic ce nu poate fi distrus uşor, cum li se pare unora!

Vom lua şi de această dată un rezultat care ne va permite să continuăm calea de democratizare şi europenizare a Republicii Moldova, indiferent de faptul că unii aşa-zişi „politicieni” şi cei ce stau în spatele lor nu-şi doresc acest lucru!

– Aţi spus că veţi lua şi de această dată un rezultat bun. În procente, care ar fi acesta?
Când spun un rezultat bun, mă refer la un rezultat care ne va permite să rămânem la guvernare şi să continuăm implementarea agendei de priorităţi pe care o avem. Acesta este scopul nostru şi el este unul pe deplin realizabil.

– Şi care sunt aceste priorităţi?

Ele se conţin în Planul 2020 al PLDM. Voi aminti că acest plan prevede acţiuni în asemenea direcţii: educaţie de calitate, noi locuri de muncă la sate şi oraşe, un stat de drept, fără corupţie, o Moldovă integră, membră a Uniunii Europene. În context, aş vrea să menţionez că PLDM este unicul partid din Republica Moldova care are un plan concret privind parcursul european al ţării noastre. Astfel, Planul 2020 prevede că, în 2017, Republica Moldova va depune deja cerere de aderare la Uniunea Europeană, iar în 2020 va deveni membru cu drepturi depline al UE.

– Sunt cam ambiţioase aceste obiective…

Aş zice că sunt obiective realiste. O dovadă suplimentară în acest sens este tot ce s-a reuşit din 2009 până în prezent. Acum cinci ani, puţini credeau că Moldova poate semna un Acord de Asociere şi un Acord de Comerţ Liber cu UE, că regimul de vize cu UE poate fi liberalizat, că Moldova poate adera la spaţiul european aeronautic comun etc. Dar iată că am ajuns să vedem toate aceste obiective realizate. Exact aşa va fi şi în cazul celor prevăzute în Planul 2020.

– Pentru ca Moldova să devină stat membru al UE nu e suficient ca acest lucru să şi-l dorească cetăţenii sau politicienii de aici. Mai trebuie să existe şi voinţă în acest sens din partea UE.

Ţin să vă amintesc că Republica Moldova are foarte mulţi prieteni la Bruxelles, precum şi în multe alte capitale europene. Nu mai suntem un stat izolat în plan extern cum eram în 2009, ci unul înconjurat de prieteni, care ne-au ajutat mult în ultimii ani. Şi dacă astăzi am ajuns să avem Acord de Asociere, Acord de Liber Schimb, Acord de liberalizare a vizelor, Acord de aderare la spaţiul aeronautic european comun, o mulţime de proiecte comune, acesta este meritul partenerilor noştri externi. De asemenea, vreau să vă amintesc că PLDM este parte a celei mai mari familii politice europene – Partidul Popular European, care a câştigat din nou în alegerile europarlamentare din anul curent. Reprezentanţii săi ocupă majoritatea funcţiilor de decizii în structurile UE. Aceasta arată sprijinul enorm de care va beneficia în continuare PLDM, în particular, şi Republica Moldova, în general, în realizarea obiectivelor pe care le avem.

Interviu de Kristina Gurez

Achitat din fondul electoral al PLDM

The following two tabs change content below.