Vom avea sau nu cărbune la iarnă?

China CoalPreţul la cărbune creşte, rezervele scad în stocuri, iar importatorii ne asigură că vor găsi alte surse de import decât Donbasul

Asiguraţi-vă cu un loc călduţ la puşcărie. De ce? Pentru că doar managerii Departamentului Instituţii Penitenciare al Republicii Moldova au avut capacitatea de a preveni criza cu asigurarea cu cărbune pentru întregul sezon rece din anul curent. Însă o bună parte din instituţii, deşi încearcă să calmeze spiritele, nu ştiu încă de unde vor procura cărbune după anul nou.

Din cauza războiului, Ucraina a redus aproape la zero exportul de cărbune către R. Moldova. Deşi preţul la acest combustibil solid a crescut cu 20%, rezervele stocate în depozite scad vertiginos. Oamenii de la ţară sunt nemulţumiţi că nu-şi pot procura cantităţile necesare de cărbune, iar funcţionarii din domeniu susţin că nu există motive de îngrijorare şi că vor găsi alte surse de import.
Prețul unei tone de cărbune a crescut în medie cu 20 la sută faţă de anul trecut. Dacă în 2013, o tonă de cărbune putea fi cumpărată cu aproximativ 2900 de lei, în această toamnă, preţul a crescut cu circa 400 de lei, ajungând la 3300 de lei. Motivul scumpirii cărbunelui îl constituie războiul care a cuprins regiunile de est ale Ucrainei, în special Donețkul și Luhanskul. „Până la Anul Nou, nu cred că preţurile vor fi stabile, dimpotrivă, va fi o uşoară creştere, poate până la 4200–4300 de lei. Alternativă ar fi cărbunele din România sau Polonia”, a declarat Tudor Ciobanu, proprietar al unui depozit angro de cărbune pentru un post tv.

„Până la Anul Nou, prețurile vor mai crește”

Până la declanşarea războiului în Ucraina, R. Moldova importa anual din Donbas 100 mii de tone de cărbune la preţuri rezonabile. Calitatea produsului era, mai mult sau mai puţin, satisfăcătoare. Actualmente, acest combustibil solid e folosit pentru încălzirea clădirilor şcolilor de la sate, a punctelor medicale, a administraţiilor săteşti şi a penitenciarelor. Cărbunele e preferat și de o bună parte din populația Republicii Moldova, în special de oamenii de la țară, deoarece încălzirea cu gaz este mai costisitoare.
Andrei, un gospodar din Slobozia, Ştefan-Vodă, care s-a ocupat în trecut de comercializarea cărbunelui prin satele din împrejurimi, mi-a spus că, pe moment, lucrurile stau cât se poate de prost la acest capitol. „Chiar dacă anul acesta s-a scumpit, cărbune nu este nicăieri, oamenii l-ar cumpăra şi aşa, mai scump, dar nu se găseşte. Îţi iese mai ieftin să-ţi încălzeşti casa cu cărbune pentru că lemnele sunt tot mai scumpe, iar gazul cu atât mai mult”, susţine Andrei.

„Se negociază cu potenţialii furnizori din Rusia și România”

Unul dintre cei mai mari consumatori de combustibil solid e „Calea Ferată din Moldova”. Pe moment, întreprinderea dispune de o rezervă care îi va permite să funcţioneze doar până la anul nou. Irina Gâscă, reprezentantul Serviciului de presă al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, a confirmat existenţa problemei, comunicând pentru JURNAL că „Ucraina a limitat exportul de cărbune. Ministerul și CFM este în proces de identificare a altor surse pentru asigurarea volumului de combustibil necesar. Se poartă negocieri cu potenţiali furnizori din Rusia şi România. Indiferent de furnizor, prețul va fi oricum mai mare”. Cărbunele e folosit la încălzirea vagoanelor şi a staţiilor de cale ferată.

„Am mers înaintea trenului”

Şeful Direcţiei logistice a Departamentului instituţiilor penitenciare, Rodion Ambros, a menţionat pentru JURNAL că instituţiile penitenciare sunt asigurate cu cărbune pentru întreaga iarnă. „Am mers înaintea trenului, cum s-ar spune. În luna iulie curent, am făcut procurat, prin intermediul Agenţiei achiziţii publice, 3162 tone de cărbune. Cantitatea respectivă ne va ajunge până la începutul lunii august 2015. Am făcut o licitaţie publică, s-au înregistrat cinci firme, a fost desemnat câştigătorul, care a propus cel mai mic preţ şi calitatea convenabilă”. Întrebat despre originea cărbunelui, funcţionarul a confirmat că e vorba de cărbune din Ucraina.

Școlile sunt asigurate în proporție de 95 la sută

Eugen Abaşev, şeful Secţiei patrimoniu, achiziţii publice, investiţii şi exploatare a Ministerului Educaţiei, ne-a declarat că 95% din şcolile din RM au efectuat deja procedura achiziţiei de cărbune. „O bună parte din şcoli au rezerve stocate din anii precedenţi. N-aş putea susţine că e vorba de o problemă serioasă pe moment. Problema ar fi mai degrabă de ordin financiar. Dacă e să facem o paralelă cu anii precedenţi, preţul unei tone de cărbune a crescut simţitor. În rest, toate instituţiile vor fi asigurate cu acest combustibil fără nicio problemă”, a afirmat Abaşev.

„Cărbune va fi, nu vă faceți griji!”

Alexandru Lupan, directorul general al SA „Combustibil Solid”, rugat să comenteze starea de lucruri cu privire la importul de cărbune, a fost foarte prudent în declaraţii.

„De regulă, în fiecare an, până în luna noiembrie, nimeni nu-şi bătea capul de aprovizionarea cu cărbune. Odată cu agravarea situaţiei în Ucraina, a apărut şi la noi puţină agitaţie. Pe moment, se importă foarte puţin cărbune din Ucraina. Unii agenţi economici îl aduc din Rusia şi România. Întreprinderea noastră are în stocuri o cantitate nu tocmai suficientă, dar oricum o are. Activăm în regim normal. Preţurile la cărbune se calculează reieşind din preţurile de import”.

Întrebat dacă a crescut cererea la cărbune, funcţionarul a declarat că, pe parcursul ultimilor zece ani, consumul de acest combustibil solid e în scădere, dar a crescut puţin în ultimii doi ani din cauza eficienţei energetice. „E vorba de consumatorii casnici cu au sisteme termice cu consum de gaz care au revenit la cărbune, căci e mai eficient din punct de vedere energetic.”
Mă interesez dacă e adevărat că, bunăoară, cărbunele din Polonia este de tip caloric mai slab şi mai scump decât cel ucrainean, însă funcţionarul mă asigură că fiecare tip de cărbune îşi are capacitatea sa de ardere şi consumatorul său. „Ceea ce ţine de consumul din RM, am adus cărbune, preponderent, din Ucraina, deoarece e mai aproape. Avem relaţii bune cu vecinii de ani de zile şi e mai uşor să pleci până la Doneţk şi Luhansk decât la Kuzbas, la 4000 de km”.

La întrebarea de unde ar putea fi importat cărbunele în cazul în care Ucraina nu ni-l mai livrează, Alexandru Lupan a subliniat că nu ar vrea să facă cuiva publicitate, „căci e vorba de secret comercial”. „Cărbune va fi, nu vă faceţi griji”, a conchis scurt funcţionarul de la „Combustibil Solid”.