Volumul „Chişinău, 7 Aprilie. Teatru-document”, lansat la Chişinău şi Timişoara

Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” a lansat, pe 7 aprilie 2010, volumul de piese de teatru „Chişinău, 7 Aprilie. Teatru-document”, consacrat Primăverii de la Chişinău.

Martori ai evenimentelor din aprilie 2009, patru intelectuali de prim-plan ai scenei culturale basarabene – deopotrivă jurnalişti şi oameni de teatru – au scris „la cald”, cu implicare şi în registre diferite, despre o realitate complexă, dureroasă, plină de contradicţii, se menţionează în comunicatul de presă emis în legătură cu lansarea volumului.

Însăşi apariţia, imediat după schimbarea de regim politic de la Chişinău, a unor piese semnate de dramaturgii Irina Nechit, Constantin Cheianu, Dumitru Crudu şi regizorul Mihai Fusu marchează un moment fără precedent în viaţa teatrală de pe malul drept al Prutului. Fără a fi strict documentare, textele din acest volum reprezintă un document al stării de spirit de la 7 aprilie, o zi în care „generaţia Twitter” şi, alături de ea, mii de basarabeni au trăit speranţa schimbării, entuziasmul rupturii cu trecutul, dar, în egală măsură, teroarea, neputinţa de a înţelege deplorabila ieşire din scenă a fostei puteri.

Prefaţa la volum e semnată de Vitalie Ciobanu, iar în cuvântul înainte Doina Jela subliniază: „Cui îi aparţine o ţară? În mod normal, cetăţenilor ei. În mod normal… O ţară, cea mai săracă din Europa – în care venitul mediu nu depăşeşte 250 de dolari, iar fiul preşedintelui statului este unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume, cu două miliarde de euro în conturi, o ţară în care amintirea foametei cu canibalism nu bântuie vârstnicii decât sub forma fricii de a-şi apăra copiii dornici de a trăi demn, în care propaganda sovietică a făcut mai atrăgătoare apartenenţa la statul care i-a canibalizat decât apartenenţa la Europa democratică, în care aproape 50% din populaţie votează regimul comunist mafiotizat – nu aparţine cetăţenilor ei”.

Cartea „CHIŞINĂU. 7 APRILIE” inaugurează seria „Eu, tu, el… şi Istoria”, o nouă colecţie de titluri propusă cititorilor de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” din Bucureşti.

Lansarea a avut loc, miercuri, la Teatrul „Satiricus Ion Luca Caragiale”, înainte de spectacolul „7 aprilie 2009”, montat de regizorul Sandu Grecu. Volumul va fi lansat la 13 aprilie şi în cadrul celei de-a XV-a ediţii a Festivalului Dramaturgiei Româneşti de la Timişoara. (C.D.)