„Voi sărbători Ziua Europei – visând la o țară care să-mi redea libertatea și bucuria de a trăi”

De Ziua Europei, ne visăm europeni

Cum veți sărbători Ziua Europei? – aceasta e întrebarea pe care le-am pus-o mai multor oameni de cultură din Republica Moldova. Din sondaj reiese că pentru oamenii noștri de cultură Ziua Europei poartă însemnele clare ale spiritualității, civilizației, emancipării intelectuale.

Liliana Armașu, poetă: „Visând Europa…”

„Mi-aș dori, nici nu îți imaginezi cât de mult, să sărbătoresc Ziua Europei fie la Paris sau la München, fie la Barcelona sau la Londra, fie la Praga sau la Lisabona, fie la Roma sau la Amsterdam, adică peste tot acolo unde m-aș simți mai om. Nu am fost niciodată până acum în nicio țară europeană (cu excepția României, dar în perioada când o vizitam mai des, abia își croia drum spre UE), cu toate că am deja o vârstă la care ar fi trebuit să-mi pot permite să vizitez măcar o dată pe an unul din orașele amintite. Ar fi trebuit, dacă aveam norocul să mă nasc și eu în familia vreunui nou îmbogățit de prin părțile noastre. Dar așa cum mama mea a lucrat felcer toată viața, străbătând trei sate pe jos, ca să ajungă la bolnavi și să le acorde primul ajutor, acum primind o pensie de nimic, așa și eu, de un sfert de veac, muncesc pentru un salariu care-mi permite doar să-mi achit gazda și să-mi cumpăr ceva de-ale gurii, din ce e mai ieftin, bineînțeles. De celelalte nevoi nu mă întrebați, că aici e o întreagă artă a supraviețuirii și voi cere pe urmă drepturi de autor.

Trebuie să spun că tânjesc enorm când văd că unele colege de ale mele de editură merg la Frankfurt sau la Bologna, la Paris sau la Leipzig, acolo unde au loc târguri internaționale de carte sau alte evenimente de cultură. În cazurile astea mă simt ca cel mai umilit copil din familie, care e lăsat acasă să aibă grijă de orătănii. Aproape că-mi vine să le scriu câte o scrisoare lui George Soros sau lui Bill Gates, rugându-i să mă ajute să văd și eu cum arată Marea Europă. Că prea strâmtorată, din toate părțile, mă simt aici, în Republica Moldova. Când simt că nu mai pot rezista, îmi imaginez că merg, de exemplu, pe Champs-Elysees sau pe vreo altă stradă celebră din lume, astfel lărgind un pic limitele existenței mele. Cred că pot deja să scriu o carte întreagă despre călătoriile mele printr-o Europă imaginară, descriind, cu amănunte, locuri minunate și oameni binedispuși. Așa, probabil, voi sărbători și în acest an Ziua Europei – visând la o țară care să-mi redea libertatea și bucuria de a trăi.

Ion Buzu, poet:

„Voi sărbători Ziua Europei citind și scriind la teza mea de master, Critica ideologiei astăzi”.

Angela Ciobanu, actriță la Teatrul Național „Mihai Eminescu”:

„Ne vom aduna cu elevii mei de la Liceul Teoretic cu profil de Artă „Elena Alistar” și vom analiza spectacole vizionate la Festivalul internațional al școlilor de teatru Classfest. Mă interesează părerea lor despre atelierele de actorie văzute. După care vom face repetiție pentru evaluarea finală la actorie. Asta vom face de Ziua Europei”.

Ana Guțu, profesor universitar, doctor în filologie romanică:

„De Ziua Europei voi fi în Maroc, unde voi participa la adunarea generală a Agenției Universitare a Francofoniei. În Maroc vor avea loc alegerile președintelui AUF – o asociație internațională a circa 800 universități francofone din lume. Eu reprezint comunitatea academică francofonă din Europa Centrală și Orientală în Consiliul de Administrare al AUF”.

Alexandru Grecu, director al Teatrului Național „Satiricus I.L. Caragiale”:

„Pe 9 mai vom deschide microstagiunea Teatrului „Satiricus” la București, în Europa. Vom fi găzduiți de Teatrul Evreiesc de Stat din București, condus de Maia Morgenstern. Între 9 și 16 mai, vom juca pe scena acestui teatru şase spectacole, în cadrul proiectului „Teatru peste Prut”.

Ghenadie Ciobanu, compozitor:

„În această zi de sărbătoare nu voi avea o pauză în activitate, dar voi fi cu gândul la Europa și la valorile spirituale și culturale europene, continuându-mi lucrul asupra unor creații pe care le compun pentru interpreți și festivaluri europene. În rest, voi fi solidar cu toți cei care sărbătoresc această zi prin diferite manifestări”.

Ana Tkacenco, actriță la TNME:

„În prima parte a zilei de 9 mai sunt înscrisă la salon pentru o procedură cosmetică, după care cred și sper să-mi petrec timpul cu familia și oamenii dragi. Vom găti ceva gustos și vom savura primăvara și Ziua Europei. Spre seară, desigur, gândurile îmi vor zbura la spectacolul din 10 mai, „Storcătorul de fructe” de Ilya Cilaki. Orice sărbătoare este în primul rând în inima noastră, iar de acolo nimeni, oricât ar dori, n-o poate scoate, nici chiar Dodon. Dar și domnul Dodon, până la urmă, va găsi prilej de a sărbători ceva”.

Gheorghe Prini, director al Editurii Știința:

„La Editura Știința, Zilele Europei au demarat deja pe data de 4 mai, cu lansarea,

la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” din Chișinău, a ediției în 2 volume Scrieri de D.[umitru] Iov, care a avut loc. Zilele Europei vor continua la Iași, unde, pe data de 11 mai, în cadrul Salonului de Carte Librex 2017, va avea loc ședința Clubului Junimea-Scriptor la care vor fi lansate edițiile: Constantin Negruzzi. Opere, în 2 volume; D.[umitru] Iov. Scrieri, în 2 volume; Gheorghe Bezviconi, Profiluri basarabene, în 2 volume. Se vor finaliza concomitent la Flămânzi, județul Botoșani (baștina lui D. Iov), și la Chișinău, unde pe data de 12 mai, la ora 15.00, vom lansa volumul Universuri paralele (Romane SF și Fantasy) de Marcel Gherman. Manifestarea va avea loc la Biblioteca „Onisifor Ghibu”, în cadrul Salonului Internațional de Carte pentru Copii și Tineret.

Victoria Cozmolici, pictor:

„Ziua Europei este o zi specială pentru mine, ziua când popoarele Europei au înțeles ca pacea și înţelegerea sunt cele mai importante. Este zi liberă pentru angajați. Eu, fiind propriu-mi angajator, nu am liber: în prima jumătate a zilei voi picta. Apoi voi merge în parc și la cafenea cu familia”.

Alexandra Zosim, elevă, Liceul „Spiru Haret”:

„De Ziua Europei voi comunica cu amicii mei din alte țări europene – Danemarca, Finlanda, Polonia, România, Franța. Vom petrece această zi împărtășindu-ne informații despre obiceiurile și stilul de viață specifice plaiurilor noastre natale, învățând expresiile de salut și întrebările de bază. De asemenea, vom filma un scurt video, pentru a face o prezentare a bogățiilor noastre culturale”.

Sondaj realizat de Irina Nechit

The following two tabs change content below.
Irina Nechit

Irina Nechit

Irina Nechit

Ultimele articole de Irina Nechit (vezi toate)