Voci pentru speranță

Seara de miercuri a adunat interpreţi care au declarat că nu le e frică să cânte pe scena Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”. Cristi Aldea Teodorovici, Pasha Parfeny, tânăra interpretă Elena Carafizi şi trupa irlandeză „Kiss U Now” au susținut un concert de excepție.

Toți banii adunați au mers la Hospice Angelus Moldova, organizația care oferă îngrijiri paleative persoanelor bolnave de cancer în stadiu terminal. „Suntem la al patrulea concert de caritate Voci pentru speranță” şi sperăm că aceste acțiuni ne vor permite să le oferim îngrijirea necesară persoanelor care au nevoie”, menţionează Valerian Isac, directorul Hospice Angelus Moldova.

 

„Atunci când medicul îți spune că ai cancer, ți se duce pământul de sub picioare. De aceea cred că e important să-i susținem şi să le arătăm că nu sunt singure în aceste momente”, comunică Cristofor Aldea Teodorovici.

 

„E bine să fim alături de cei care nu mai au nicio speranță şi pentru care ziua de mâine nu se ştie dacă va veni. Nu e neapărat cineva să te convingă să participi la astfel de evenimente”, susține Eugene Stuart, unul dintre membrii trupei irlandeze „Kiss U Now”, care şi-a făcut miercuri debutul pe scena Filarmonicii Naționale.

 

Fundaţia Filantropică Medico-Socială „Angelus Moldova” este o organizaţie non-guvernamentală, apolitică, non-profit. Are ca scop crearea unui nou sistem de asistenţă medico-socială destinată bolnavilor incurabili de cancer în stadii avansate şi terminale, precum şi familiilor acestora.


Marina
LITA

The following two tabs change content below.
Marina Liţa

Marina Liţa

Marina Liţa

Ultimele articole de Marina Liţa (vezi toate)