Vladimir Bukovski, pentru JURNAL de Chișinău: „Nu puteţi merge mai departe până nu descurcaţi iţele istoriei”  

Scriitorul rus Vladimir Bukovski, cunoscutul disident sovietic, a murit duminică seară, 27 octombrie, la vârsta de 76 de ani, în urma unui infarct, într-un spital din Marea Britanie. Vladimir Bukovski este unul dintre puținii cetăţeni ai Uniunii Sovietice care, în anii ‘60 ai secolului trecut, a avut curajul să protesteze în mod public împotriva regimului totalitar comunist. Bukovski şi-a plătit scump îndrăzneala, fiind închis într-un spital pentru bolnavi psihic, apoi arestat şi deportat în Siberia. În 1976, Bukovski îşi recapătă libertatea şi se stabileşte în Europa de Vest. După căderea regimului sovietic, revine în Rusia şi obţine acces la documente secrete ale Comitetului Central şi ale Biroului Politic Comunist. Munca sa asupra descifrării acestor acte, ce conţin informaţii extrem de preţioase privind regimul sovietic, continuă şi astăzi. În 2008, Vladimir Bukovski  s-a aflat la Chişinău într-o vizită privată şi a avut bunăvoinţa de a ne acorda un interviu.

– Domnule Vladimir Bukovski, cum vă simţiţi aflân-du-vă într-o ţară comunistă în care se pare că istoria s-a oprit pe loc?

În ţările postcomuniste, acest fenomen este obişnuit. Vin necomunişti, anticomunişti, apoi trece un oarecare timp, nu reuşesc să schimbe nimic în bine, astfel încât la putere ajung iarăşi comuniştii, postcomuniştii – numiţi-i cum vreţi, dar nici ei nu pot face nimic și de aceea se pierd.

Europa de Est a trecut deja prin această etapă. Consider că este un proces firesc. Trecutul a lăsat urme prea adânci. Regimurile comuniste deformează societatea, o transformă, provocând schimbări aproape ireparabile. Pe unde treceau comuniștii pentru a extinde imperiul sovietic, piereau cel puţin zece procente din populaţia unei ţări.

Cei mai buni reprezentanți ai tuturor păturilor sociale erau nimiciţi. A fost un adevărat genocid, în Uniunea Sovietică, trei generaţii au fost educate şi modelate conform regulilor sistemului. Acum aceşti oameni nu mai pot lucra, s-au dezobişnuit să lucreze normal, nu înţeleg ce înseamnă responsabilitate.

Este un proces extrem de complicat, va fi nevoie să crească alte „câteva generații pentru ca să poată scăpa de mentalitatea comunistă. Situaţia e mult mai complicată în Rusia, unde nomenclatura şi-a revenit, KGB-ul a ajuns la putere şi încearcă să restabilească vechiul sistem. Sunt operate din nou represiuni, este atacată libertatea presei, se aplică cenzura, violenţa.

În plus, se promovează şovinismul şi asta este foarte periculos într-o ţară în care locuiesc reprezentanţi a 140 de naţiuni. Chiar dacă există stabilitate economică, aceasta este relativă, nu se remarcă modernizarea industriei. Chiar dacă Dumnezeu a înzestrat Rusia cu enorme bogăţii naturale, conducerea ţării le va împrăștia în zadar, drumurile vor rămâne exact ca în secolul al XV-lea, al XVI-lea. Acum ei vor să construiască armată, cumpără portavioane, echipament care costă miliarde de dolari. Și pentru ce? Pentru a-şi demonstra puterea? Este un fel de joc: „Noi suntem puternici, de noi se tem toţi”.

– Cum comentaţi, din acest punct de vedere, evenimentele recente din Georgia?

Pentru mine este clar că acea operaţiune a fost planificată cu mult timp în urmă, deoarece deplasarea armatei nu se efectuează în cinci minute. Această provocare a fost pregătită demult, greşeala georgienilor a fost că ei nu au reuşit să înţeleagă ce se întâmplă.

De fapt, Georgia a pierdut încă la începutul anilor ‘90 teritoriul Osetiei de Sud. Dar erau atacate localități georgiene, conducerea acestei țări s-a trezit într-o situație fără ieșire. A nu-i ajuta pe cetăţenii tăi ar fi însemnat să pierzi încrederea populației, a-i ajuta, presupunea să cazi în capcană.

Părerea mea este că georgienii nu ar fi trebuit să intre pe acele teritorii, desigur că asta ar fi adus pierderi umanitare, tragedii, dar nu ar fi trebuit să i se dea armatei ruse niciun motiv să intre în Georgia.

– Cât de apropiată este perspectiva izbucnirii unui conflict armat si­milar în Transnistria?

Atitudinea Rusiei faţă de regiunea transnistreană depinde în mare parte de interesele acesteia în regiune. Nu știu în ce măsură Republica Moldova și Transnistria sunt importante la ora actuală pentru Rusia. Dacă va avea nevoie de o provocare, Rusia o va găsi.

Politica rusă nu este construită în momentul actual pe baza anumitor interese naţionale, ci în baza unei competiții, Rusia vrea să bată America. Moldova și Transnistria nu sunt suficient de importante la ora actuală, încât Rusia să provoace tulburări în partea estică a ţării Dvs.

– Cu câţiva ani în urmă, aţi prezentat opiniei publice româneşti nişte documente secrete conform cărora Revoluţia Română a fost pusă la cale de serviciile secrete ruse. Aţi urmărit reacţiile pe care le-au provocat afirmaţiile Dvs în societatea din România?

Iliescu s-a supărat atunci foarte tare pe mine, dar pe urmă s-a liniștit, în anul 1992, am activat în calitate de expert la Curtea Constituţională a Rusiei, în dosarul KPSS împotriva lui Elţîn. în această funcţie, aveam acces la documente din arhivă.

Eram o echipă de patru-cinci oameni, pentru care aceste documente se desecretizau pe parcursul desfășurării procesului de judecată. Conform regulilor de utilizare a acelor documente, nu aveam dreptul să le multiplicăm. M-am uitat prin setul acela de reglementări şi nu am găsit niciun articol care să interzică scanarea actelor.

Pe atunci, erau puține scanere, chiar şi în Occident. Mi-am cumpărat un notebook, un scanner şi, timp de jumătate de an, am reușit să introduc în calculator documente din arhiva CC, din cea prezidențială, a biroului politic.

– Aţi găsit cumva și date despre Moldova?

Desigur. Există de exemplu un document conform căruia Brejnev, intrând în funcția de prim-secretar al RSS Moldoveneşti imediat după război, a scris o notă informativă la CC despre necesitatea represiunilor în Basarabia, câte familii trebuie deportate, în special membri ai cultelor religioase. Această cerere a fost satisfăcută. Deţin o serie de documente din perioada gorbacioviană, negocierile care se purtau în legătură cu evenimentele din 1989.

– La schimbarea sistemu­lui politic din Republica Moldova a contribuit KGB-ul?

Nu am urmărit în special cazul Moldovei, dar stereotipul era unul singur, nu putea fi altfel, începeau prin a motiva crearea mişcărilor de renaştere naţională în republicile sovietice, încercau să controleze şi să mişte situaţia politică în direcţia care convenea Moscovei. Doar că la un moment dat mişcarea populară de amploare nu a mai putut fi oprită. Agentura nu mai putea face nimic, deoarece revolta maselor s-a răspândit cu o viteză de nestăvilit.

Modelul era acelaşi în tot spaţiul ex-sovietic, lansarea acestor revoluţii aşa-zis spontane, în care comuniştii au pierdut până la urmă puterea. Unica ţară în care planurile lor nu au întâlnit piedici a fost România. Ei au dorit să î1 înlocuiască pe Ceauşescu cu Iliescu şi le-a reuşit. Iliescu s-a supărat foarte tare pe mine când am declarat că este omul Moscovei, că Gorbaciov îl cunoştea personal.

Atunci însă când am propus să mergem în judecată, el a dat înapoi. Cred că s-a speriat deoarece nu ştia ce documente mai aveam. Eu nu ascund aceste documente, ele pot fi accesate pe internet (adresa: http://www.bukovsky-archi-ves.net/ – n. r.), dar acestea nu sunt transparente la prima lectură.

Toate informațiile sunt codificate, trebuie să ai un bagaj de cunoștințe în domeniu, să faci cercetare înainte de a le studia. Pot să vă mai spun că dacă după Revoluţie Iliescu ar fi insistat asupra unirii Republicii Moldova cu România, Gorbaciov ar fi acceptat-o în final, în prima etapă, ar fi trebuit creată o comisie a experților istorici şi în final unirea ar fi fost posibilă, Gorbaciov avea pe atunci cu totul alte probleme decât Moldova. Nici Snegur nu a insistat pe tema unirii. Dacă ar fi existat insistență din ambele părţi, unirea s-ar fi produs foarte simplu.

– Cunoașteți anumiți politicieni din Republica Moldova? Se spune că aţi fi intrat la un moment dat în contact cu Iurie Roşca…

Este adevărat, m-am întreţinut cu Roşca, el m-a şi vizitat în Marea Britanie. Acum însă nu mai comunic cu el. Roşca s-a purtat într-un mod imoral atunci când a mers împotriva propriului principiu. Din acel moment, el a devenit un cadavru politic.

– În ce măsură trebuie să cunoască generaţia ca­re se maturizează astăzi atrocităţile regimurilor totalitare trecute?

Trebuie în mod cert să știți ce s-a întâmplat, deoarece necunoscând trecutul vă este foarte greu să înțelegeți ceea ce se întâmplă astăzi. Slavă Domnului că nu aţi trecut prin asta. Deşi această experienţă îţi oferă cunoştinţe şi capacităţi extrem de utile pentru viaţă.

Ştiinţa de a supravieţui în situaţii în care îţi este suprimată libertatea te ajută să te cunoşti pe tine însuţi ca instrument, să-ţi dai seama cât poţi duce. Dar fără a te înţelege pe tine însuţi n-ai cum să-i înţelegi pe ceilalţi. Nu regret experienţa pe care am acumulat-o. Puteţi readuce în atenţia publicului suficiente informaţii prin intermediul cercetărilor, documentelor, memoriilor. Trebuie să faceţi asta pentru că – la un moment dat – vă veţi da seama că nu puteţi merge mâi departe până nu descurcaţi iţele istoriei.

Interviu realizat de Constanta POPA

(JURNAL de Chișinău, 12 septembrie 2008)

The following two tabs change content below.