Vlad Filat a cerut să fie scoasă sârma ghimpată de pe Prut

Primul ministru Vlad Filat a cerut Cancelariei de stat să pregătească, până la sfârşitul acestei săptămâni, pachetul de documente necesar pentru a iniţia procesul de scoatere a sârmei ghimpate de la graniţa cu România. Potrivit lui Filat, nu poate fi vorba de integrare europeană cu sârmă ghimpată la Prut.

Iniţiativa de scoatere a gardului de sârmă ghimpată este dictată de actualitatea geopolitică şi evoluţia unor evenimente care au loc pe continentul european inclusiv în RM. Totodată această iniţiativă este condiţionată de mai multe adresări ale populaţiei, ale agenţilor economici, ale funcţionarilor administraţiei publice locale şi în special în baza unor decizii ale consiliilor raionale Ungheni, Nisporeni, Făleşti.

În zona de frontieră de vest a Republicii Moldova sunt situate 11 unităţi teritorial-administrative de nivelul II, adică 11 raioane, acestea sunt: Briceni, Edineţ, Râşcani, Glodeni, Făleşti, Ungheni, Nisporeni, Hânceşti, Leova, Cantemir, Cahul.

În plan economic, atât raioanele din această zonă de frontieră cât şi RM în ansamblu vor avea de câştigat, prin participarea şi absorbţia unor fonduri de finanţare europene nerambursabile, prin implicarea masivă a autorităţilor locale în cadrul proiectului „Euroregiunea Siret-Prut-Nistru”, în cadrul programului de bună vecinătate România – Republica Moldova, în cadrul şi în cazul semnării acordului de preaderare a RM la UE, şi al altor proiecte transfrontaliere. În aspect financiar vor avea de câştigat prin dezvoltarea infrastructurii şi a altor obiecte de menire social-culturale.

Facilitarea accesului cetăţenilor la teritoriile riverane râului Prut va încuraja agenţii economici şi administraţiile locale în dezvoltarea: agriculturii, silviculturii, păşunatului, ecologiei, turismului şi, foarte important, apariţia Î.M.M.

Populaţia din localităţile limitrofe zonei de frontieră constituie 186,426 mii locuitori.

Imaginea RM se va schimba mult în bine. Cu siguranţă această decizie va avea un impact pozitiv în raport cu populaţia RM şi va asigura o bună înţelegere cu partenerii şi instituţiile Europene.

PP

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)