Visul împlinit, în casa lui Grigore Vieru

Turiştii care vizitează casa-muzeu retrăiesc intens emoţiile copilăriei poetului

Casa-muzeu “Grigore Vieru”. Fotografii: Nadejda Roşcovanu

O mulţime de obiecte vechi de uz ţărănesc împodobesc astăzi Casa-Muzeu a poetului Grigore Vieru, dar numai câteva dintre ele au aparţinut familiei poetului. Casa, după renovare, nu mai are acea „imagine de odinioară” pe care ne promiteau restauratorii s-o redea locuinţei, imagine de „casă sărăcuţă”, cum o califica poetul, cum mi-am imaginat-o eu, poate şi voi. Cu toate acestea, turiştii care vizitează casa-muzeu retrăiesc intens emoţiile copilăriei poetului atunci când îi păşesc pragul.

Nadejda Roşcovanu

În aprilie 2015, descopeream casa poetului în plină „restaurare”, aşa au preferat iniţiatorii proiectului să-i spună, cu toate că cimentul care îmbrăca casa şi curtea, cuptorul „re”construit butaforic, zemnicul ce urma să fie construit de formă, podelele care ascundeau ţevile de căldură, trădau modificări grosolane a „imaginii de odinioară”. La auzul că şi cei doi arbori de lângă casă (de-o vârstă cu copilăria poetului) vor fi lichidaţi, rămâneam profund dezamăgită de inconștiența oamenilor din cultură care dirijau proiectul, ce-și stabiliseră parcă țelul să dezrădăcineze cu totul adevărul din curtea căsuţei de la Pererita.

Nucul şi cireşul încă mai umbresc căsuţa

De cum zăresc căsuţa copilăriei lui Grigore Vieru, încerc să identific de departe copacul ce da în drum, pe care restauratorii intenționau să-l taie. Răsuflu uşurat. Bătrânul nuc ce îmblânzea iernile de lângă poartă, cireşul ce îmbuna tristeţile din prag, ca doi străjeri, umbresc căsuţa (încă) devotat. Nici nu apucăm să intrăm pe poartă că suntem întâmpinaţi de gazda locașului. Ne lasă să intrăm, chiar dacă duminica muzeul nu are program de vizite. Norocul nostru este că o prindem pe Corina, ghidul Casei-muzeu „Grigore Vieru”, refugiată astăzi în casa poetului unde se pregăteşte pentru examenul de masterat, pe care îl va susține la început de iunie.

„Bună ziua! Aţi venit să vizitaţi muzeul?”, ne întâmpină amabilă ghidul. Chiar dacă are duminica zi liberă, ne spune ea, dacă vin turiști să viziteze muzeul, sunt bineveniți, le deschide degrabă fiindcă locuiește în vecinătate. În timp ce ne lasă să ascultăm niște muzică pe versurile lui Grigore Vieru în căsuța de la poartă, cândva bucătărie de vară a familiei, acum plină de fotografii și cărți ale poetului, ea trage o fugă până acasă ca să-și pună haine de duminică. Afară, curtea pare tristă, mahalaua e pustie. Doar cântecul unei mierle și-un vânt ce mână norii dinspre Prut, împrăștiind mirosul de salcâm înflorit, învie atmosfera.

Dintr-o parte, spre casa copilăriei cu cireșul în prag, privește atent Grigore Vieru, îmbătrânit de timp, de piatră, de mâna omului. Copilăria e doar un vis ce bântuie prin astă curte, prin versurile poetului ce-mi stăruie în cap. O coroană de flori artificiale ce cuprinde bustul împietrit al poetului, îmi alungă starea de melancolie.

Corina Ceobanu, ghidul muzeului.

Amintirile lui moş Victor ar îmbogăţi istoria

Cei mai mulţi turişti care vizitează Casa-muzeu „Grigore Vieru” sunt de peste Prut şi din raioanele de nord ale R. Moldova, puţină lume vine din localităţile din centru şi din sudul republicii, îmi spune ghidul, care începe prezentarea cu casa mare, bogată cu fel de fel de vestigii. O masă lungă din lemn masiv pe care sunt înşirate cărţi şi fotografii, un dulap, o sofcă, o laiţă, un sunduc, un covor ţesut atârnat pe perete, câteva basmale înşirate, nişte haine agăţate în cui, perne brodate împodobesc bogat casa mare, atât de sărac descrisă în poezie de poet.

Doar câteva dintre aceste obiecte au aparţinut familiei, le enumeră Corina: „Covorul, care a fost donat de soţia poetului la deschiderea muzeului, dulapul, hainele ce aparţin mamei poetului şi masa aceasta mare”. Celelalte, spune ghidul, au fost aduse de la muzeul din Chişinău.

Cealaltă odaie a casei, unde-şi ducea traiul familia, arată la fel de bogat. Mai multe ţesături tradiţionale atârnate pe perete, aranjate pe cuptor, înşirate pe laiţe, îţi bucură privirea, pe o măsuţă rotundă din mijlocul camerei stă o cunună din grâu, în colţ, o icoană împodobită cu prosop veghează liniştea casei.

Corina ne vorbeşte mai mult despre toate aceste vestigii din casă, la ce le foloseau bătrânii. „Treaba mea este să povestesc despre lucrurile din casă, cum erau oalele umplute cu mâncare etc.”, zice ghidul. Spune că le povesteşte turiştilor din ce se documentează din cărţi şi internet despre uzanţa acestor obiecte, la fel, tot de aici se informează şi despre viaţa poetului şi că din toate aceste surse, mărturii despre copilăria lui Vieru nu sunt prea multe.

O atenţionez că şi-ar îmbogăţi cunoştinţele cu informaţii despre copilăria lui Vieru din mărturisirile-trăiri comune ale prietenul lui său, Victor, vecin de-o viaţă cu casa poetului, care ar avea atâtea încă de spus despre copilăria lor. Despre cum prindeau broaşte pe-ascuns pe malul Prutului şi se scăldau cu frica în sân de grăniceri, cum îngheţau iernile târâind lemne din pădure, cum treceau armatele în timpul războiului pe-aici, cum plângeau mamele lor văduve epuizate de atâta muncă. Ar mai descoperi multe momente interesante din copilăria poetului şi turiştii, dacă cineva le-ar culege de la acest bătrân.

Din cele peste 400 de exponate din muzeu, doar trei obiecte aparţin familiei Vieru: dulapul din casa mare, covorul şi masa din coridor, afirmă directorul muzeului, Veceaslav Ciutac.

În cele aproximativ două ore cât stăm de vorbă cu Corina în casa părintească a celui mai îndrăgit poet al meu, nimeni nu mai intră duminica aceasta pe uşă. La plecare, ghidul ne roagă să ne lăsăm şi noi impresiile în jurnalul din casa mare, acolo unde mulţi vizitatori le mulţumesc celor care au pus muzeul pe picioare şi-i mulţumesc poetului pentru moştenirea care ne-a lăsat-o. Îmi atinge sufletul o mărturie din acest document: „Nu doar Grigore Vieru a visat să treacă Prutul. Şi pentru mine e un vis împlinit, deşi se putea împlini demult. Mulţumim lui Dumnezeu pentru că ne-a dăruit neamului românesc oameni ca Grigore Vieru. Cu bucurie şi emoţie, Irina. 20.05.2017”

Veaceslav Ciutac, directorul muzeului „Grigore Vieru” ne spune că, până acum, casa părintească a poetului a fost vizitată de mii de români, cei mai mulţi veniţi de peste Prut. În prezent, se lucrează la un proiect care are ca scop să scoată în evidenţă amintirile despre „Podul de Flori”. Pe malul râului vor fi construite căsuţe şi alte obiective turistice, care vor închega împreună cu casa muzeu un traseu turistic. Locuitorii din Pererita speră că datorită muzeului viaţa satului se va schimba. Programul de vizită a muzeului este de luni până vineri. Până acum, turiştii au avut acces liber, degrabă însă se va percepe o taxă de intrare.