Vine Ursul! Scapă cine poate?

DSCN1358Curând, ne vor ruşina şi pe noi, combatanţii, că am luptat împotriva Rusiei

Urmăresc cu mare atenţie comentariile din mass-media cu privire la criza politică din Ucraina şi am impresia că asist la un teatru televizat al absurdului pe mai multe canale odată.

În primul rând, am auzit o sumedenie de comentarii cum că Putin a risipit tocmai 50 de miliarde de euro pentru Olimpiada de la Soci! Şi sunt printre puţinii care şi-au dat seama că Putin de fapt n-a risipit banii, ci i-a investit în imaginea rasei ruseşti! Însă cum au mai bătut cu toţii din palme! Şi l-au lăudat! Şi iată rezultatul: populaţia rusofonă şi chiar vorbitorii de limbă rusă stâlcită (cum sunt găgăuzii) din fostele republici unionale imediat au început să ceară să se alipească la Rusia! Vor şi ei să facă parte dintr-un popor cu istorie, oameni de artă, savanţi notorii şi… primul loc la Olimpiadă – ce mai! Şi cui îi pasă că la Olimpiadă ruşilor le-au adus medalii şi sportivi angajaţi din alte ţări (Coreea de Sud, de pildă), că la arta şi ştiinţa rusească au contribuit oameni şi de alte naţionalităţi? Chiar la deschidere a fost intonat renumitul vals al lui Eugen Doga. (Iar cel mai bun şi de temut avion de vânătoare de fabricaţie rusească MIG are primele două litere de la numele proiectantului de origine armeană Mikoian.) Dar dacă am da lista personalităţilor ucrainene care au contribuit la cultura, ştiinţa şi sportul ruşilor, ar trebui să ocup câteva pagini din spaţiul ziarului.

Când zice Putin nu – aşteaptă-te la contrariul

Recent, după ce Putin a ocupat Crimeea, preşedintele rus l-a asigurat pe viceprim-ministrul moldovean, Eugen Carpov, cum că faţă de Moldova nu va utiliza acelaşi scenariu. Fireşte. Faţă de noi KGB-istul va aplica un alt scenariu mult mai primitiv – ne dă pe două luni gaze pe gratis şi marea majoritate din populaţia noastră se va arunca să-l întâlnească cu flori şi icoane – vorba lui Oazu Nantoi. Şi apoi mai e nevoie de aplicarea scenariului Crimeii când Transnistria şi aşa e a lui? Ce naivi mai suntem!

Şi, în genere, când zice Putin nu – aşteaptă-te la contrariul. N-a spus el că n-o să intre în Cecenia, ci numai o să îndrepte linia hotarului? N-a spus că recunoaşte integritatea Georgiei? N-a pus Rusia semnătura în calitate de ţară garant că va respecta integritatea Ucrainei?

Putin a mai spus că e o tragedie destrămarea URSS, dar e o nebunie să încerci s-o restabileşti. Acum însă în Federaţia Rusă se aud voci cum că trebuie nu numai de restabilit hotarele fostei Uniuni Sovietice, ci de întors şi Alaska. Dar ce facem noi? Batem conştiincios apa în piuă: chipurile, avem armată dar… nu avem armată. Am impresia că ne jucăm de-a statul până va veni Putin şi ne va lua jucăria.

Trei milioane tremură în faţa a cinci sute de mii

Dar să vedeţi ce scenarii apocaliptice insinuează analiştii noştri politici printre bocetele muieratice de la ecranele televizoarelor: că armata transnistreană are tancuri, are elicoptere şi, în genere, poate să ocupe Chişinăul în 24 de ore!

Îmi e silă şi jenă să mă uit cum trei milioane de populaţie tremură în faţa a cinci sute de mii, plus o mie de paznici din armata rusească… Vreau să aduc la cunoştinţa acestor analişti că, în primul rând, armata transnistreană are numai 16 tancuri vechi, de peste 30 de ani (nu ştiu dacă mai este cineva în stânga Nistrului să nu cunoască acest „secret”). Şi dacă ar fi să le propui oamenilor noştri o recompensă de vreo 10 mii de euro pentru fiecare tanc distrus – vă asigur că până-n seară „gastarbeiterii” noştri veniţi acasă se vor bate între ei pentru ultimul tanc! În timpul Conflictului de pe Nistru doi „burunduci” se certau cine să tragă din aruncătorul de grenade într-o blindată rătăcită de-a separatiştilor până când aceea s-a întors şi a scăpat cu fuga.

În al doilea rând, elicopterele lor sunt la fel de ruginite ca şi tancurile, bune doar de stropit câmpurile colhozurilor, pe care poţi să le dobori şi c-o simplă mitralieră – o afirm cu toată responsabilitatea în calitatea mea de participant la Conflictul Armat din 1992, capul de pod Cocieri! Dar câtă frică au băgat în bravii noştri analişti politici, aparent de gen masculin!

România nu-i gata să ne apere?

Nu mai puţin m-au întristat şi replicile auzite de la analişti politici din România: Vine Ursul! Păi e o reacţie firească în raport cu poziţia UE şi SUA şi uite ce-a zis un general în retragere NATO…şi tot aşa bla-bla-bla etc.

Bine, măi fraţilor, dar cum rămâne cu acei peste 50 de civili, inclusiv femei şi copii, omorâţi de ruşi prin case numai la Corjova în timpul conflictului din 92? A fost şi asta „o reacţie firească” la ceva? Îmi pare rău de asemenea comentarii.

„România nu-i gata să intre în război”, s-au grăbit să declare şi oficialii din România. Cu alte cuvinte, fraţi, fraţi, dar descurcaţi-vă singuri. Şi cum rămâne atunci cu ideea de reîntregire a ţării, despre care au trâmbiţat atâţia pseudopoliticieni? Nu mai e actuală? Scapă cine poate? Şi apoi, când a fost gata România de război? În 1940? Douăzeci de milioane de români nu sunt gata să intre în război, iar trei milioane vor lupta de nevoie. Şi dacă supravieţuim, îşi vor scoate capetele de sub paturi zeci de avocaţi de la noi cu argumente de ce România n-a putut intra în război. Fraţii din România ne vor aminti iarăşi de unire, deoarece suntem fraţi, deşi umiliţi prin acei 500 de euro pe care trebuie să-i prezentăm la obţinerea vizelor. Nu mă va surprinde dacă şi după abolirea regimului de vize ni se va cere şi în continuare să prezentăm 500 de euro, cu toate că oamenii noştri nu cerşesc şi nu fură prin Europa.

Să luăm exemplu de la finlandezi şi ceceni

Nu ştiu dacă-i cazul să amintesc despre Finlanda care, în 1939, cu nici cinci milioane de cetăţeni a intrat în război cu Rusia, mai târziu două milioane de ceceni s-au opus ruşilor (nemaivorbind despre o mână de oameni din Corjova şi Cocieri, care, părăsiţi de Chişinău în 1992 în stânga Nistrului, fără arme, au intrat cu mâinile goale într-o unitate militară a Armatei a 14-a, au luat arme şi au făcut faţă) – despre aceste popoare vorbesc şi fără mine istoricii cu admiraţie. Am să aduc doar un mic citat din revista Contrafort, semnat de poetul român Marian Drăghici: „Aş interveni în vara lui 1940, când trebuia să nu fi cedat Basarabia ca nesimţiţii, fără bătaie şi sânge. Genetic am fi ieşit câştigători, cu un tonus vital optimizat, moralmente elevat, nu jalnic ticăit, la limita supravieţuirii – şi poate generaţiile de azi ar scuipa mai puţin pe stradă.”

Asta-i!

Revenind însă la politica din Chişinău mi-aş dori doar să adaug că am încercat să fac un film documentar despre crimele de război comise de ruşi în stânga Nistrului, dar s-a opus cu vehemenţă nu numai statul, ci tocmai oamenii de artă de la studioul „Moldova-film”. Nu avem nicio carte despre războiul de pe Nistru în şcolile noastre, niciun spectacol în teatre, niciun film artistic, măcar de scurt metraj. Toate ministerele noastre se opun la unison să contribuie la apariţia lor.

Curând, ne vor ruşina şi pe noi, combatanţii, că am luptat împotriva Rusiei.

Ne vor spune: nu vedeţi cât sunt de puternici şi performanţi? Ba au ocupat şi primul loc în clasamentul pe medalii la Olimpiada de la Soci!

Vlad Grecu,

combatant, originar de la Corjova, refugiat, scriitor

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău