Vijelia a provocat pagube de milioane

La Sângerei, în trei minute, vântul a descoperit 24 de case

Zeci de case descoperite, şapte instituţii de învăţământ şi două primării au rămas fără acoperişuri după furtuna care a avut loc în ziua de 15 şi în noaptea spre 16 iulie. În cazul unor agricultori, ceea ce nu a distrus seceta au distrus ploile abundente cu grindină. Oamenii spun că nu au mai văzut asemenea dezastre. Reprezentanţii autorităţilor locale promit deocamdată că le vor veni în ajutor familiilor ale căror case au rămas fără acoperişuri. Autorităţile încă nu au estimat pagubele provocate de grindină în agricultură. Conform informaţiilor preliminare, furtuna a distrus peste 300 de hectare de culturi agricole şi 20 de hectare de livezi.

Potrivit Serviciului Protecţie Civilă şi Situaţii Excepţionale (SPCSE), cele mai afectate de furtună au fost raioanele Sângerei, Teleneşti şi Donduşeni.

„Venea prăpădul”

Duminică seara, în decurs de o oră, în s. Zgărdeşti, Teleneşti, furtuna a luat acoperişul de pe 12 case de locuit. „Nu se înţelegea nici în cer, nici în pământ, nu am mai văzut niciodată aşa ceva. A început să smulgă porţiuni mari din acoperişurile caselor, au fost smulşi copaci din rădăcini. Părea că vine prăpădul”, ne spune Maria Scurtu, membră a comisiei pentru situaţii excepţionale din această localitate. Fără o bună parte din acoperiş au rămas primăria satului, gimnaziul şi casa de cultură, care au fost recent renovate. Vântul a rupt mai multe fire electrice şi a răsturnat un stâlp. „Slavă Domnului, nu sunt persoane rănite. Ne aşteptam ca furtuna să se producă a doua zi, adică ieri, aşa ne-am informat de la televizor. Ulterior am mers şi am făcut procese-verbale pe la casele celor care au avut de suferit. Oamenii sunt disperaţi. Nu este simplu să acoperi azi o casă”, ne mai spune Scurtu.

Grindină cât oul de găină

Andrei Ţurcanu, primarul s. Baraboi, Donduşeni, ne spune că la ora 17.55 aici a început să plouă cu grindină cât oul de găină. A fost distrus parţial acoperişul de la gimnaziu şi casa de cultură. Cei mai afectaţi, însă, au fost agricultorii. Grindina a distrus peste 400 ha de sfeclă de zahăr, 40 ha de legume şi 20 ha de livadă.

Constantin Cojocaru, unul din cei mai mari antreprenori din regiune, arendează 2600 hectare. Pentru prima oară în 18 ani, trăieşte emoţii puternice văzând că e pe cale de a da faliment. Sentimentele sale pot fi înţelese – într-o oră, grindina i-a făcut una cu pământul 40 ha de legume, i-a lăsat fără frunze 400 ha de sfeclă şi 20 ha de meri.

„Era frumoasă roada de legume. Deja începusem să realizăm ardei şi vinete în magazinele şi pieţele din Moldova, strângeam câte 16 – 17 mii de lei pe zi. Am investit câte 11 mii de lei la 1 hectar de legume şi 15-16 mii lei la 1 hectar de sfeclă de zahăr. Acum nu avem nimic. La toamnă, trebuie să întorc 3 milioane de lei la bănci. Nu ştim cum vom ieşi din această situaţie”, ne spune cu voce stinsă bărbatul. Printre altele, acesta crede că autorităţile ar trebui să uite, cel puţin pentru un timp, de povara fiscală legată de TVA-ul la zahăr, impusă agricultorilor, şi poate ar fi binevenit dialogul cu băncile de a le reeşalona datoria fată de aceştia. „Calculând doar investiţiile, am peste 7 milioane de lei pierderi. Porumbul şi cerealele au fost înghiţite de secetă, iar cealaltă roadă, compromisă de grindină şi furtuni”, mai spune antreprenorul.

Grindina a afectat şi o livadă super intensivă de meri şi pruni cu o suprafaţă de 10 hectare din s. Domulgeni, Floreşti. Culmea ghinionului e că proprietarii acesteia au acoperit-o cu plasă antigrindină, iar la finele săptămânii trecute, crezând că pericolul i-a evitat, au descoperit-o.

Vântul a spulberat acoperişul, a plouat şi a căzut podul

Primarul de Sângerei, Vasile Doga, ne informează că aici furtuna a început la ora 16.30 şi a durat doar 3 minute. „A fost ca un vârtej, în trei minute, a făcut prăpăd. Parţial a descoperit gimnaziul, liceul şi grădiniţa. În acelaşi timp, a luat porţiuni întregi de pe acoperişurile a 24 de case, dintre care trei au fost totalmente descoperite. Am primit o circulară de la Serviciul meteo încă sâmbătă, am informat directorii tuturor instituţiilor. Ne aşteptam la furtună, dar nu chiar în asemenea proporţii”, ne mai spune primarul, precizând că, slavă Domnului, furtuna nu a făcut victime. Paguba estimată de autorităţi în această localitate e de circa 400 de mii de lei. Familia Gogu, care urma în curând să se mute în casă nouă, şi-a scos toate lucrurile afară. Vântul le-a spulberat jumătate din acoperişul de ţiglă metalică, iar peste noapte a plouat şi le-a căzut podul. Tinerii ridică neputincioşi din umeri. În situaţii similare mai sunt încă două familii din Sângerei.

Potrivit Serviciului Protecţie Civilă şi Situaţii Excepţionale, situaţii grave au mai fost înregistrate la Bălţi, unde au căzut 15 copaci şi au fost afectate trei conducte de gaz. Liliana Puşcaş, ofiţer de presă al SPCSE, a declarat pentru JURNAL că situaţia a fost remediată datorită intervenţiei prompte a angajaţilor serviciului. În urma ploilor torenţiale cu vânt puternic, au rămas fără energie electrică 109 localităţi din 13 raioane, iar şapte localităţi din patru raioane, fără conexiune la telefonia fixă. În urma ploilor, au mai fost afectate localităţi din raioanele Drochia, Dubăsari, Străşeni, Anenii Noi, Rezina, Făleşti şi Floreşti.

Astăzi, 17 iulie, temperatura maximă a aerului va scădea cu circa 10 grade C şi va atinge valori de până la +21, +26 grade C. Totodată Serviciul Hidrometeorologic de Stat avertizează că în urma ploilor din aceste zile există riscul producerii inundaţiilor. Timpul posomorât nu se va menţine însă prea mult. De joi, temperaturile vor creşte din nou şi vor atinge valori de până la +27,+30 grade C în centrul ţării; +26,+29 grade C, în nord şi +28,+31 grade C, în sudul ţării. În weekend, maximele vor atinge valori de până la + 30, +34 grade C.

 

The following two tabs change content below.