„Viitorul e acolo unde poţi realiza ceva important” // OAMENI BUNI

 Părinţilor nu le venea a crede că odrasla lor cea mică învaţă la Londra

 

Victor este ultimul copil din opt, născut într-o familie modestă din Cahul. De mic, a fost tentat să citească orice-i cădea sub mână. „În copilărie, lumea mea erau cărţile”, afirmă el. Datorită ambiţiei şi cunoştinţelor sale, a reuşit să studieze în Anglia, obţinând o pregătire specială în domeniul filozofiei şi teologiei. Este de părerea că viitorul este acolo unde poţi realiza ceva.

Victoria POPA

 

Ca mezin, a fost mereu în vizorul tuturor, la el ţineau mult fraţii şi părinţii. Spune că mediul familial şi cei şapte ani de-acasă l-au făcut să ştie ce vrea în viaţă şi, încet, să obţină ce-şi doreşte. „Şi asta nu e tot”, afirmă Victor Stăucean, în vârstă de 26 de ani.

După absolvirea liceului din Cahul a mers la Chişinău, unde s-a informat despre facultăţile puse la dispoziţia doritorilor de a obţine studii. A optat mereu pentru ştiinţele umanitare. În adolescenţă îi plăcea să scrie eseuri pe diferite teme. A cugetat mult până s-a decis la ce facultate va merge. După o discuţie avută cu ex-decanul Facultăţii de Jurnalism de la ULIM, Ala Mândâcanu, a decis să studieze jurnalismul. Spune că nu-i pare rău de alegerea făcută. La facultate îi plăceau cursurile de comunicare, filozofie, la care mergea cu entuziasm, studiind şi de sine stătător.

Şcoala londoneză

Primele încercări în jurnalism le-a făcut încă în anii studenţiei, publicând câteva articole în una din ediţiile periodice ale RM. După obţinerea licenţei şi diplomei de master la ULIM, tânărul a decis să facă studii peste hotarele republicii, la care aspira încă de pe băncile şcolii. Printre colegi a auzit de oferta unei şcoli private din Londra, care le oferă posibilitate tinerilor din Europa Centrală şi de Est de a face, timp de şase luni, studii în domeniul filozofiei şi teologiei. Posedarea limbii engleze şi cunoştinţele generale l-au ajutat să treacă cu brio testarea, astfel Victor a fost ales să înveţe timp de şase luni într-una din şcolile private londoneze. Părinţilor nu le venea a crede că odrasla lor cea mică va învăţa la Londra.

„Studiile, cazarea, masa au fost achitate din fondul şcolii. Eu am plătit doar drumul. Erau mai mulţi profesori decât elevi. Orele erau captivante. Nici nu reuşeam să simt când treceau cele 60 de minute, cât ţinea o oră. La fiecare sfârşit de săptămână, fiecare student trebuia să scrie câte un eseu de 3000 de cuvinte pe diferite teme”, afirmă Victor Stăucean.

De la el aflăm că în grupă erau zece studenţi din diferite state. Şcoala londoneză i-a oferit cunoştinţe aprofundate în  istorie, antropologie, teologie. A studiat şi discipline despre comportamentul fiinţei umane în diferite perioade de timp, preceptele biblice, influenţa religiei asupra culturii umanităţii. La Londra a avut posibilitatea de a studia şi greaca veche.

Bogat prin lectură

„Mi-au plăcut studiile la Londra. Cele mai bune ore le predă fostul director al şcolii, care are o  impunătoare bibliotecă personală, de circa zece mii de cărţi, pe care o frecventam şi noi. Îi place mult să citească. L-am văzut cum citeşte cinci cărţi dintr-odată, iar informaţia adusă de el la ore era bine argumentată cu exemple din diferite perioade istorice”, povesteşte el.

Mărturiseşte că s-a simţit bine în jumătatea de an trăită în Marea Britanie. „De la început, mi s-a spus că aici suntem toţi o familie. Aşa a şi fost. Ne susţineam unul pe altul, iar o dată pe săptămână lucram într-o grădină mare în care cultivam flori.”

În prezent, se pregăteşte pentru a face studii în filozofie şi teologie într-una din universităţile din Marea Britanie sau din Statele Unite. Nu poate spune acum ce ar vrea să lucreze. Ştie doar că vrea să mai înveţe, iar viaţa le va aranja pe toate.

Este de părerea că „viitorul este acolo unde poţi să realizezi, să faci ceva important în viaţă”, declară el, menţionând că avem mulţi tineri talentaţi în Moldova, pe care i-a întâlnit şi în Marea Britanie.

The following two tabs change content below.
Victoria Popa

Victoria Popa