VIDEO // Mai mulţi locuitori din stânga Nistrului au recunoscut că au fost aduşi în mod organizat în satele Molovata Nouă și Cocieri din raionul Dubăsari

Unii au recunoscut că au fost aduși organizat la secțiile de votare. Alții au spus tranșant că li se dau bani, iar o a treia categorie nu avea habar unde a ajuns. Este vorba despre mai mulți oameni din regiunea transnistreană, care au votat duminică în alte localități decât cele de baștină. Mobilizarea de care au dat dovadă aceștia i-a șocat până și pe șefii secțiilor de votare, care nu cred în coincidențe, scrie jurnaltv.md. 

Mai mulţi locuitori din stânga Nistrului au recunoscut că au fost aduşi în mod organizat în satele Molovata Nouă și Cocieri din raionul Dubăsari. Cine este însă „binefăcătorul”, nu se știe. Alt sat, aceeași problemă. Și în satul Sănătăuca, raionul Florești, locuitorii din stânga Nistrului s-au prezentat într-un număr atât de mare, încât s-au îmbulzit ca să poată intra. Mai mult, bărbatul din imagini nu a înțeles cine suntem, aşa că s-a apropiat de echipa noastră de filmare şi ne-a întrebat direct unde se dau bani.

Șoferii care i-au adus pe votanți nu au fost vorbăreți. Și în orașul Rezina, sute de oameni din Râbniţa au fost aduşi organizat la vot, ba chiar și s-au îmbrâncit pentru a intra. Și în satul Răscăieți din raionul Ștefan-Vodă au fost aduși alegători din alte localități, inclusiv din regiunea transnistreană.

Nici aici șoferii nu au fost comunicativi, dar au recunoscut că există un plătitor în spate. Mai mult, unii cetățeni aduși să voteze în satul Varnița, raionul Anenii Noi, s-au arătat indignați pentru că nu ar avea parte de condiții de vot. Localnicii din satele în care au fost aduși alegătorii din regiunea transnistreană ne-au spus că aceștia ar fi fost plătiți. Membrii Comisiei Electorale Centrale nu au comentat deocamdată aceste cazuri.

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)