VIDEO // Doi dintre fii preşedintelui Trump se află în România

Vizite surpriză în România. Doi dintre fii preşedintelui Trump se află în România. Mezinul de 11 ani, Barron, ar fi ajuns marţi la Cluj, cu o aernovană de la Munchen şi, imediat ce a aterizat, a fost înconjurat de angajaţi ai serviciilor secrete, scrie protv.ro.

Iar fiul cel mare al preşedintelui, Donald JR, în vârstă de 39 de ani, s-ar afla în judeţul Giurgiu. Potrivit unor surse care doresc să-şi păstreze anonimatul, Donald Trump Junior ar fi poposit în România pentru o partidă de vânătoare de cerbi.

Ambasada SUA la Bucureşti nu a dorit să facă comentarii pe marginea acestui subiect: „Nu comentăm călătoriile personale ale cetatenilor”, este poziţia oficială a instituţiei. O fotografie în care este surprins Barron Trump arată că băiatul îşi transportă singur bagajul, un rucsac de culoare verde. Acesta era înconjurat de mai mulţi bărbaţi, cel mai probabil angajaţi ai serviciilor secrete.

Împătimit al acestei activităţi, fiul şefului de la Casa Albă, în vârstă de 39 de ani, ar fi ajuns luni pe Aeroportul Băneasa, de unde a plecat spre domeniul de vânătoare. Donald Trump Junior ar fi aterizat pe aeroportul Băneasa cu o aeronavă privată. Ar fi ales acest domeniu de vânătoare pentru că este aproape de Bucureşti.

În urmă cu aproape doi ani, cei doi fii ai lui Trump din prima căsătorie – Donald Junior şi Eric – au fost implicaţi într-un scandal mediatic, după ce s-au fotografiat în Africa alături de trofeele lor – un leopard şi un elefant.

Atunci, Donald Trump le-a luat apărarea şi a declarat că fiii săi iubesc vânătoarea şi sunt foarte buni la asta