VIDEO // Condițiile în care cetățenii moldoveni aflați în Rusia pot beneficia de amnistia migrațională

Cetățenii Republicii Moldova aflați în Federația Rusă se pot adresa în perioada 2-20 martie pentru a beneficia de aministia migrațională. Astfel, moldovenii care au încălcat regimul de ședere pe teritoriul Rusiei urmează să se adreseze la subdiviziunile teritoriale ale Direcției generale pentru problemele migrației a Ministerului Afacerilor Interne al Rusiei pentru prelungirea termenului de ședere. Adresarea e posibilă doar în cazul în care cetățenii R. Moldova dețin un pașaport valabil la data adresării.

Foto: captură privesc.eu

Anunțul a fost făcut de consilierii prezidențiali Andrei Neguța și Maxim Lebedinschi. Cetățenii care au interdicția de intrare pe teritoriul Rusiei vor putea beneficia de dreptul de a intra pe teritoriul Federației Ruse doar după ce datele acestora vor fi analizate de către Serviciul Federal de Securitate al Rusiei și vor fi transmise de către serviciul abilitat de migrație a Ministerului Afacerilor Interne.

Potrivit celor doi consilieri prezidențiali, amnistia va fi pusă în aplicare începând cu aproximativ data de 15 martie. Ulterior, aceștia urmează să-și perfecteze actele corespunzătoare. Nu vor putea beneficia de amnistia migrațională cetățenii R Moldova care:

– au încălcat regimul de ședere sau au fost expulzați în urma unei decizii judecătorești,

– având interdicții de intrare, au intrat pe teritoriul Rusiei de pe teritoriul Belarusului;

– se află în detenție în așteptarea unei decizii judecătorești.

„Mai mulți cetățeni ne-au comunicat că au beneficiat deja de această posibilitate”, a adăugat consilierul prezidențial Maxim Lebedinschi.

Cetățenii sunt îndemnați să verifice dreptul de acces pe adresa service.fms.gov.ru, iar dacă au nevoie de informații urgente, să apeleze la linia fierbinte a ambasadei Federației Ruse la Moscova – +79299649079.

Potrivit informațiilor Președinției, acum în Rusia sunt peste 250.000 de moldoveni care au încălcat legislația rusă și sunt pasibili pentru expulzare din Rusia sau interzicere de intrare.

SURSA: agora.md

The following two tabs change content below.