Victoria Ştefaniuc, de la Paris: „Tata mi-a fost cel mai bun profesor” // FOTO

Victoria Ştefaniuc, de la Paris: „Tata mi-a fost cel mai bun profesor” // FOTOS-a născut la Chişinău, în familie de păpuşari, a crescut în culisele teatrului, printre actori, şi a ştiut de mică să mânuiască marionetele, aşa că e oarecum firesc faptul că a ales să se facă actriţă-păpuşar. A făcut parte din prima promoţie de studenţi care au învăţat această meserie la Chişinău, la Institutul de Arte. Mai târziu a făcut alte studii şi alte specializări, doar că peste hotare. Astăzi, Victoria Ştefaniuc (46 de ani), unica fiică a regretatului Victor Ştefaniuc, e păpuşăreasă în Franţa. Într-un interviu pentru JURNAL de Chişinău, domnia sa ne-a vorbit despre copilărie, despre familie, despre meseria pe care o practică cu dăruire şi despre ceea ce a făcut-o să plece din Republica Moldova.

Nina Tofan

De mică a prins a fura meserie de la părinţii ei şi de la colegii de scenă ai acestora, aşa că atunci când a venit vremea să dea admiterea la facultate, Victoria Ştefaniuc nu a avut dubii ce specialitate să aleagă. În Republica Moldova a studiat Arta actorului păpuşar, în clasa regretatului Titus Jucov, iar mai târziu, în 2000, după un an de studii la doctorat, a plecat să-şi continue cercetările în Franţa, unde a rămas să locuiască până în prezent.

Actoria, o alegere firească

18622475_10211657962139084_4267355226619219995_n

Consideră că alegerea sa de a deveni păpuşăreasă a fost cât se poate de evidentă, căci atunci când de mică eşti scăldată în această atmosferă feerică de costume strălucitoare, în lumina proiectoarelor, e şi firesc să vrei să parcurgi aceeași cale ca şi cei pe care îi vezi pe scenă. În plus, îşi dorea o viaţă la fel de intensă precum cea a părinţilor săi.
„În copilărie, serile, adesea eram lăsată singură acasă, căci mama şi tata lucrau la Teatrul de Păpuşi ‘Licurici’, iar repetiţiile durau uneori până târziu. Dar chiar mă bucur că s-a întâmplat aşa, căci părinţii mei îşi iubeau meseria, iar din exemplul lor am învăţat un lucru important: să pun pasiune în tot ceea ce fac. Atunci când mă luau cu ei la teatru sau în deplasări, de după paravan, îi examinam cu atenţie pe actori: cum se mişcau, cum ţineau păpuşa, cum glumeau între ei la pauză. Alteori eram în sală, printre copii, de unde îi urmăream pe părinţii mei muncind, căci spectacolul pe care-l jucau îl cunoșteam pe de rost. Ţin minte că aveam un sentiment straniu, chiar deranjant, de parcă n-aş fi fost ca ei. Căci eu mă simţeam mai bine dincolo, în culise, printre actori – era lumea mea. De fapt, a şi rămas lumea mea”, ne spune Victoria Ştefaniuc.

Tata, un profesor exigent

IMG_20170628_143436_785

După absolvirea şcolii medii generale, Victoria Ştefaniuc a fost admisă la Institutul de Arte din Chişinău, ea făcând parte din prima promoţie de studenţi basarabeni care au învăţat Arta actorului păpuşar acasă, în R.Moldova, în cadrul unui curs experimental condus de Titus Jucov.
La facultate, printre dascălii pe care i-a avut era şi tatăl ei, Victor Ştefaniuc, un profesor pe cât de exigent, pe atât de bun.
„Vă asigur, era destul de sever cu mine, uneori chiar nu eram bucuroasă că-s fiica lui! Totuşi, el mi-a fost cel mai bun profesor. Şi nu spun asta pentru că mi-i tată, nu! Dar el chiar știa să transmită prin păpușă frumosul, fineţea și poezia acestei arte. Nici nu mai știu când anume am învăţat mai multe de la el – în anii de studenție sau în copilărie… Probabil că atunci când îi urmăream fiecare pas. Pentru mine, tata a fost mai mult decât profesor, a fost un maestru”, afirmă fiica celui care a înființat Teatrul Municipal de Păpuşi „Guguţă”.

„Mi se reproşa că sunt fiica lui tata”

15747462_10210294343329466_392258585142882179_n

A părăsit R.Moldova după primul an de doctorat, la îndemnul profesorului ei, regretatul Veniamin Apostol, care i-a spus: „Încearcă să pleci de aici, ca să poţi avea o viziune mai obiectivă asupra celor întâmplate în teatrul de păpuşi”. Vorba e că pe atunci în bibliotecile noastre găseai doar studii ideologizate, lipsite de analiză obiectivă. Dar se pare că nu doar asta a făcut-o să plece.
„Dacă stau să mă gândesc, m-am dus de acasă nu numai de dragul studiilor. Cred că undeva, în subconştient, voiam să-mi demonstrez că sunt o personalitate aparte de tata, căci deseori mi se reproşa că, fiind fiica lui, îmi era mai uşor să fac carieră şi să montez spectacole”, ne spune cea care a fost prima femeie-regizor din Republica Moldova ce a luat Premiul pentru cel mai bun spectacol pentru copii, cu „Albina salvează lumina”, după piesa lui Iulian Filip.
În anul 2000, Victoria Ştefaniuc a devenit bursieră a statului francez și a mers să studieze Arta spectacolului la Universitatea Sorbona III din Paris, iar profesor-tutore i-a fost Georges Banu, teatrolog și profesor universitar originar din România.
Inițial, la Paris i-a fost destul de greu. Fără bani, cu o bursă promisă dar oferită doar după câteva luni de studii, trebuia să lucreze ca să-şi câştige existenţa. Aşa că s-a angajat chelneriţă într-un restaurant cu specific italian, situat în apropierea Grădinilor Luxembourg.
„Ziua eram la lecţii, iar seara lucram, căci la Paris chiria e extrem de scumpă. În acea perioadă am avut un ritm de viaţă obositor, dar am obţinut diploma”, spune basarabeanca.
Au urmat alte studii și alte specializări: şi-a luat licenţa în limba rusă şi în limba română la Institutul Naţional de Limbi şi Civilizații Orientale, a făcut stagii şi pregătiri profesionale la Institutul Internaţional de Marionete din Charleville-Mezières și a studiat sculptura la „Ecole Boulle”, una din cele mai prestigioase şcoli de artă din Paris.
„Acolo am făcut doar un an din cei trei, cât durau studiile, căci îmi era greu să fiu la şcoală de la 8.00 la 18:00 şi să mai şi muncesc, mai ales că eram mamă singură – fiul meu, Ilie, pe atunci în vârstă de şase ani, era cu mine, la Paris”, îşi aminteşte Victoria Ştefaniuc.

Joacă în franceză, dar cântă în română

IMG_20170719_140710_336

Până în 2004 a lucrat la „Théâtre du Petit Miroir”, unde a jucat şi a învăţat arta umbrelor chinezeşti şi a păpuşii bi-ba-bo de la Jean Luc Penso, directorul instituţiei. Datorită acestei experienţe, basarabeanca a fost în China, unde timp de o lună a susţinut spectacole prin mai multe oraşe şi sate. Acum 13 ani însă şi-a creat asociația sa teatrală la Paris, cu care a evoluat atât prin bibliotecile pariziene, cât și în cadrul unor prestigioase festivaluri internaţionale.
Spune că nu are prea multe spectacole în repertoriu, iar două dintre acestea – „Fata babei si fata moșneagului” şi „Punguţa cu doi bani”, sunt apreciate de micii spectatori. Textele sunt traduse de actriţă în colaborare cu prietenii săi francezi, iar melodiile din spectacole le cântă în limba română.
„Cred că succesul acestor reprezentaţii teatrale se datorează umorului sfătosului Ion Creangă. Cu ‘Fata babei şi fata moşneagului’ am ajuns şi în Africa, la două festivaluri internaţionale – în noiembrie 2016 am fost în Benin, iar în aprilie 2017 – în Tunisia. Acum câţiva ani am renunţat pentru o perioadă la meseria de păpuşar şi am lucrat traducătoare de rusă şi română în domeniul juridic, dar arta mânuirii păpuşilor mi-a lipsit, aşa că acum un an am luat-o de la zero, cu noi proiecte. În prezent pregătesc un nou spectacol – ‘Legenda mărțișorului’, pe care îl voi juca în februarie, timp de o săptămână, în centrul Parisului. La această reprezentaţie am lucrat împreună cu meșterii din Moldova și cu muzicianul Ilie Văluță, cu care tata a înregistrat mai multe colaborări”, afirmă Victoria Ştefaniuc.

Pasionată de călătorii

13423748_10154396913239642_8902912466419233723_n

Vreme de 13 ani actrița a locuit la Paris, dar de câţiva ani s-a mutat într-o suburbie a orașului. Stă acolo cu iubitul ei, Denis Pietersoone, inginer şi om de afaceri, şi cu băieţelul lor, Charly, în vârstă de trei anişori.
„Băiatul meu mai mare, Ilie Anghelov, are 19 ani şi e student la una din cele mai prestigioase scoli de comerț din Paris. El cântă la chitară, a urcat pe scenă şi la Chişinău, în cadrul unui concert desfășurat în 2015. Cât despre mezinul meu, Charly, acesta e deosebit de energic, iar libertatea şi curiozitatea sunt deviza lui. Acasă, pe un perete, avem atârnate două păpuşi, iar el le salută de fiecare dată când dă cu ochii de ele. Nu ţin cu tot dinadinsul să devină păpuşar, aş prefera să fie fericit, chiar dacă ar fi să se facă jucător de rugby”, ne spune fericita mămică.

12239931_10206846389112787_2874568307041100959_n
Basarabeanca şi iubitul ei au pasiuni comune: sportul și călătoriile. „De obicei, călătorim pe ape. Denis are permis de navigare, astfel că închiriem pentru două săptămâni o barcă cu pânze şi, înainte, spre valuri! De fapt, iubitul meu mi-a insuflat pasiunile, căci avionul tot cu el l-am descoperit – el pilotează, iar eu citesc cărţi de aeronautică și învăț să fiu un bun copilot”, ne spune Victoria Ştefaniuc.
În acest an, actriţa a participat în calitate de membru al juriului la Festivalul Internaţional al Teatrelor de Păpuşi „Sub căciula lui Guguţă”.
„M-am bucurat să constat că teatrul există și că nu a fost zadarnică truda tăticului meu. În rest, după dispariţia sa, vin pe acasă tot mai rar. Mi se pare trist Chişinăul fără el… Cine mă aşteaptă, totuşi, acolo? Tata, în pătucul lui din cimitir, mama, unicul meu frate şi multi prieteni, pe care nu-i uit niciodată”, ne-a declarat în încheiere actriţa.

 

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău