Victor Stepaniuc: „Ştiu de ce a ars Parlamentul, dar nu pot spune”

Fostul vicepremier şi deputat comunist Victor Stepaniuc şi-a cerut iertare de la unele personalităţi care au avut de suferit din cauza sa în perioada guvernării comuniste. Azi, regretă că a îmbrăţişat proiectul lui Vladimir Ţurcan, dar, deşi i s-a propus să revină în PCRM, a refuzat. Despre evenimentele de la 7 aprilie şi cine dă azi girul în politica moldovenească, citiţi în interviul care urmează.

– Dle Stepaniuc, aţi revenit la pedagogie, ce şi unde predaţi? Nu regretaţi că aţi plecat din PCRM?

De doi ani predau politologia la Institutul de Relaţii Internaţionale şi la Colegiul Ecologic. Cu toate optimizările, slavă Domnului, mi s-au păstrat nişte ore. Nu regret. Nu a fost un accident chiar aşa cum îl consideră unii, inclusiv Voronin. Consider că, din 2006, politica socială şi economică a PCRM a eşuat. După 2005, fracţiunea PCRM s-a segmentat, unii au sprijinit aşa-numitul liberalism economic promovat de consilierii prezidenţiali Mark Tkaciuk şi Oleg Reidman, alţii – nu. Am considerat că liberalismul economic promovat în PCRM nu are nimic cu stânga. Nu am fost de acord nici cu politica dusă în raport cu Federaţia Rusă.

– Mai ţineţi legătura cu colegii din PCRM? Ce credeţi despre proiectul oarecum rebel al lui Igor Dodon, va părăsi acesta partidul?

Desigur, dacă s-ar lansa într-un partid de centru-stânga, Igor Dodon ar avea perspective, dar vedeţi că nu o face. Să recunoaştem: liberalismul în PCRM l-a adus Igor Dodon  împreună cu consilierii prezidenţiali Tkaciuk şi Reidman. Varianta liberală promovată aici a dus la monopolizarea economiei, la oligarhizarea ei şi la ceea ce s-a întâmplat în Republica Moldova: avem cea mai privatizată economie europeană, în agricultură – 99 la sută şi în industrie – 91 la sută. În RM s-a privatizat dramatic totul, unde trebuia şi unde nu trebuia şi azi suntem la sapă de lemn. Când a venit momentul să industrializăm Uzina de tractoare care ne-ar fi costat 60 de milioane de lei, s-a refuzat, inclusiv Dodon a refuzat acest lucru. Au fost mai multe proiecte de legi, care, deşi conştientizam că sunt în defavoarea statului, fiind supuşi unei discipline de fier, au fost votate atât de către mine, cât şi de alţi colegi. Desigur, decât alţii pe stânga, Dodon îmi este mai aproape, dar depinde în ce măsură va avea curaj nu doar să se desprindă de PCRM, ci şi tăria de a-şi promova viziunile. Ruptura de PCRM nu e un lucru simplu. Trebuie să ai destule argumente.

Discursul ratat al lui Voronin

– Existau mai mulţi deputaţi gata în 2009 să-l voteze pe Marian Lupu, în afară de cei care aţi plecat? Ce i-a făcut să rămână în partid?

În toamna anului 2009, jumătate de fracţiune, circa 22 de deputaţi, doreau ca problemele să fie discutate la modul serios la plenara de partid. Aceasta, deşi era planificată spre sfârşitul lunii septembrie, s-a produs abia la 7 decembrie. În acest răstimp, Voronin şi Tkaciuk s-au ţinut de căsăpirea deputaţilor, de „ruperea lor de genunchi”, ca nu cumva să apară o altă soluţie. Una din propuneri era ca opt deputaţi sau toată fracţiunea să-şi dea votul pentru Marian Lupu, în calitate de preşedinte al ţării, ca o variantă de compromis pentru criza politică. Preşedintele Voronin urma să iasă cu un apel public şi să spună următoarele: Dvs., domnilor guvernanţi, care aţi câştigat alegerile pe 29 iulie, aţi organizat protestele din 7 aprilie, n-aţi vrut să ne daţi un singur vot, ne-aţi învinuit de falsificarea alegerilor deşi n-aţi demonstrat acest lucru prin judecată, având în vedere situaţia în care s-a pomenit ţara, ţinând cont că au avut loc deja două rânduri de alegeri, noi, ca partid responsabil, suntem gata să vă dăm votul… Această cuvântare ar fi fost una istorică având în prim-plan interesul naţional, nu interesul politic, îngust, al partidului nostru.

– PCRM avea un discurs pregătit în acest sens?

Aceste argumente i-au fost pregătite preşedintelui Voronin, inclusiv de către Vladimir Ţurcanu, în scris. Vreau să spun că preşedintele Voronin un timp oarecare a şovăit, dar până la urmă a ales varianta Tkaciuk-Reidman. A zis: „Las’ să vadă poporul pe cine a ales!”, deci, el era supărat pe popor. Cât a ştiut să asculte de comitetul central, preşedintele Voronin nu  prea a greşit. Greşelile mai mari s-au pornit din 2007, când şeful staff-ului a fost numit Tkaciuk.

– Ce interese urmărea Tkaciuk în acest sens?

Principalul interes al lui Tkaciuk este unul politic. Este o ambiţie a sa de a fi primul. El niciodată nu a fost comunist, după viziunile sale el este anarhist. Să faci haos, după care să impui o anumită regulă. Nu-i conveneau cei care îndrăzneau să aibă altfel de viziuni, Andrei Neguţă, Victor Ciobanu, directorul Institutului de Economie al AŞM, Tarlev, Lupu ş.a. Întreprinderile „Tutun CTC” sau „Telecom” şi alte mari obiective  n-au fost privatizate, nu pentru că n-au dorit Dodon sau Tkaciuk acest lucru, ci pentru că Ciobanu şi un grup de deputaţi s-au opus acestui lucru. La un moment dat, Voronin, influenţat de Tkaciuk, s-a arătat nemulţumit de Ciobanu, şi în 2005 el a fost înlăturat de pe lista PCRM.

„Mi-au propus să mă întorc în PCRM”

– Aţi avut probleme după plecarea din partid?

Mult mai vehement a fost atacat Vladimir Ţurcan. În ceea ce mă priveşte, preşedintele Voronin a zis că am comis o greşeală. Nu vreau să comentez mult chestiunea respectivă. La începutul anului 2010, au venit unii colegi de la partid trimişi de dumnealui, aşa intuiesc eu, care au încercat să-mi propună să mă întorc înapoi, căci voi fi iertat. Pe urmă au încercat să provoace anumite persoane să nu-l aleagă la congres pe Ţurcan preşedinte de partid, ci pe mine, şi am simţit că în acest mod se încearcă să ne scandalizeze. Eu eram de părere că Ţurcan trebuie să fie preşedinte, avea mai multă experienţă în aparatul de stat unde a activat inclusiv în perioada sovietică şi are legături la Moscova. N-am vrut să mă întorc în PCRM, am şi eu demnitate personală. Desigur, azi cred că am făcut o greşeală că am mers în partid cu domnul Ţurcan, pentru că acest partid s-a dovedit a fi un partid-satelit al unui partid de la guvernare. Deocamdată, nu voi spune care-i acesta.

„Nu pot să spun, sunt chestiuni penale”

– Personal, aveţi un răspuns la întrebarea ce s-a întâmplat pe 7 aprilie?

Pentru mine, eu am un răspuns. Nu cred că a fost o implicare a forţelor din exterior, un rol decisiv l-au jucat actorii de pe loc, atât cei care sunt la guvernare, cât şi cei din opoziţie. Nu este vorba de tineri, nici de Baghirov, americani, ruşi sau români. Cunosc fenomene care s-au întâmplat în acele zile. Din păcate, preşedintele Voronin a demonstrat chiar în 2009, pe parcursul a şase luni cât PCRM a mai fost la guvernare, că nu doreşte să scoată la iveală adevărul. Atunci ce fel de patrioţi, statalişti suntem noi, m-am întrebat? Azi, având atâtea mass-media, „Comunistul”, televiziuni la nivel naţional şi la nivel local, poţi manipula, dar adevărul oricum va ieşi la suprafaţă.

– Cunoaşteţi de ce nu a acţionat poliţia, de ce nu au fost apărate clădirile statului?

Cunosc, dar nu pot să spun, sunt chestiuni penale. Ca şi Dvs. am şi eu întrebări: de ce organele de drept şi preşedintele Voronin nu au apărat clădirile statului? Începând cu MAI, SIS, viceprim-miniştri, prim-ministru, preşedintele Parlamentului şi al statului, oamenii aceştia poartă direct responsabilitatea pentru ceea ce s-a întâmplat. Şi dacă timp de şase luni, în 2009 aceştia nu au răspuns de ce n-au acţionat în conformitate cu legislaţia, trebuia să-şi dea demisia. Eu i-am spus preşedintelui Voronin: dacă vinovat pentru aceasta este Stepaniuc, el trebuie dat afară, dar dacă este şeful SIS-ului, viceprim-ministrul preşedintele Parlamentului, ei trebuie să demisioneze şi asta trebuia s-o facă preşedintele Voronin. Asta era clar încă atunci, în aprilie 2009. Când s-a creat Comisia de investigare a evenimentelor de la 7 aprilie în frunte cu Vladimir Ţurcanu, lucrurile nu au fost elucidate, mai mult ca atât, domnului Ţurcanu i s-au pus piedici în calea analizării informaţiei referitor la acţiunile întreprinse de organele de forţă. A fost clar că ceva se ascunde. Nici actualii guvernanţi n-au fost interesaţi să elucideze adevărul pentru că şi ei poartă o parte din vină.

Răzbunarea oamenilor de afaceri

– Se spune că, în mare parte, în umbra protestelor din 7 aprilie au stat interese economice?

Interesele au fost desigur şi economice, şi ale lumii criminale, şi interese politice. Nu pot să spun că preşedintele Voronin ar putea fi tras la răspundere penală pentru evenimentele de la 7 aprilie, dar acţiunile de răspuns ale puterii au fost neprofesioniste şi provocatoare. Ele nu au avut menirea de a domoli, ci de a provoca aprinderea Parlamentului şi distrugerea Preşedinţiei. Modul acesta pacifist de a nu stăvili, de a nu da ripostă în cadrul acestor manifestaţii de masă l-am auzit de la mai multe persoane. Adică s-a poruncit ca structurile de forţă să nu facă nimic.

– S-a vorbit în presă că prin deteriorarea clădirilor statului se urmărea şi soluţionarea intereselor unor companii de construcţie…

Consider că interesele principale economice sunt legate de faptul că, începând cu 2005 – 2006 au avut loc mai multe atacuri raider, în urma cărora au fost deposedaţi şi au avut de suferit oameni de afaceri. Văzând că există riscul menţinerii Partidului Comuniştilor la putere, care de altfel a şi câştigat alegerile din 5 aprilie, ei au organizat un complot şi au folosit politicieni în acest scop, ei ştiu cum să se apropie de politicieni.

– Puteţi numi întreprinderi, firme, ai căror patroni au fost deposedaţi în acea perioadă?

Nu o să numesc, oamenii respectivi sunt azi în Parlament. Vorbesc nu de oameni bogaţi, ci de oameni foarte bogaţi, cărora nu le ajung miliardele pe care le au pe conturi bancare şi afacerile din cinci-şase ţări. Numai zece din ei au de şapte, opt ori mai mult decât bugetul de stat al Republicii Moldova, care constituie 19-20 de miliarde de lei. Deşi ştim că parte din aceşti bani sunt făcuţi pe spatele milionului de cetăţeni plecaţi la muncă peste hotare şi de la alte două milioane care ştim că trăiesc în sărăcie. Statul social este statul responsabilităţii şi solidarităţii, nu să-i dai pensionarului 50 de lei şi să-l furi de sute de milioane pe an. Că la noi unii oameni de afaceri fac şi 100 – 200 de milioane pe an şi nu plătesc impozite.

„Măi Victor, cât am făcut noi pentru tineretul ista…”

– Personal, unde eraţi în noaptea de 7 spre 8 aprilie?

Eram de serviciu la Guvern, răspundeam la telefoane. Suna multă lume din teritoriu, unii s-au oferit să vină la Chişinău, e vorba de organizaţiile teritoriale ale PCRM, inclusiv de unii preşedinţi de raioane care au spus că sunt gata să se organizeze, să vină în apărarea Partidului Comuniştilor. Adică era posibilă în zilele respective o încăierare. Spre cinstea preşedintelui Voronin, el nu a dat curs acestor solicitări. La ora 5 dimineaţa, în ziua de 8 aprilie, am plecat din sediul Guvernului.

– Când aţi fost informaţi despre primele victime?

Pe parcursul serii, am fost informaţi că cineva a căzut de la etajul 7 sau 9 al sediului Parlamentului. Înţelegeam foarte bine că, dacă e vorba de aşa o înălţime, persoana a decedat.

– E vorba de cazul lui Ion Ţâbuleac?

Nu pot confirma.

Apoi a apărut informaţia că cineva a fost bătut şi stă fără suflare în piaţă.

– Cu cine eraţi în clădirea Guvernului?

Cu toată conducerea Guvernului şi cu preşedintele Voronin.

– Ce dispoziţie avea în acea zi preşedintele?

Domnul preşedinte arăta destul de bine, arăta liniştit. Trebuie să recunoaştem, este un om tare, un om cu caracter. L-am văzut aproximativ la ora 12.00, trebuia să avem o şedinţă la Preşedinţie. Şedinţa nu a avut loc, deoarece în acel moment mulţimea s-a apropiat şi a început să spargă geamurile şi ni s-a poruncit să părăsim clădirea. Eram eu şi Igor Dodon. Domnul preşedinte era la fereastră şi mi-a aruncat aşa o frază: „Măi Victor, cât am făcut noi pentru tineretul ista!…”, eu am încercat să nu fiu ridicol, dar am zis: „Am făcut puţin, domnule preşedinte”.

„Mi-am cerut iertare de la unii…”

– Pe când eraţi mâna dreaptă a lui Voronin, timp de trei ani v-aţi străduit să desfiinţaţi Institutul de Filologie al AŞM, acest lucru nu v-a reuşit, regretaţi azi sau nu anumite acţiuni pe care le-aţi întreprins în acea perioadă?

Ideea nu-mi aparţinea, a venit de la unii consilieri prezidenţiali. Sunt lucruri unde puteam şi să greşesc, şi mi-am cerut iertare de la unele persoane, pentru că am aflat unele adevăruri ceva mai târziu. Important e cine te sfătuieşte. De ce un preşedinte de ţară nu are dreptul să-şi rezerve doar doi-trei oameni pe care să-i asculte? Este marea tragedie a tuturor dictatorilor care rămân să-l asculte numai pe Moţoc. Vine timpul când lumea poate să ceară nu numai capul lui Moţoc, ci şi pe al lui Lăpuşneanu. De aceea, moţoci trebuie să fie mai mulţi. De exemplu, doi mari lideri de la noi, n-o să vă numesc cine, unul are 12 consilieri şi îi ascultă pe toţi, citeşte, analizează sintetizează, consider că lucrează normal, chiar dacă nu-mi plac politicile pe care le promovează. Altul – are numai trei consilieri, dintre care îl ascultă numai pe unul. Care, la orice pas, ridică receptorul şi întreabă: da’ cum să procedăm? Şi nu are nevoie nici de partid, nici de consiliul republican al acestuia. Aceasta e o tragedie. În calitate de politician, el nu are perspectivă. Preşedintele Voronin are doi consilieri, dar, în general, acesta ascultă numai de unul.

– Vă mulţumim.

Interviu realizat de Svetlana COROBCEANU

The following two tabs change content below.