Victor Chirilă: Moldova se poate integra în UE, prin "legarea" sa de România

foto IPNFoto: IPN

Republica Moldova are nevoie de o viziune nouă, realistă, ambiţioasă şi de lungă durată privind integrarea europeană, iar interacţiunea cu statul vecin – România, pe mai multe domenii, este cea mai bună soluţie în apropierea sa de integrarea în UE. Este opinia lui Victor Chirilă, directorul executiv al Asociaţiei pentru Politică Externă (APE), expusă în cadrul unui club de presă la IPN.

Victor Chirilă crede că aderarea R. Moldova la UE depinde acum ca niciodată de Republica Moldova, iar vechea viziune, precum că Acordul de Asociere va deschide uşa spre aderare, nu mai este sustenabilă. Din punctul său de vedere, Republica Moldova are nevoie de o nouă viziune de integrare europeană, pe termen lung, bazată pe câţiva piloni care se conţin în Agenda de asociere, cum ar fi reformarea justiţiei, combaterea corupţiei, reformarea sistemului financiar-bancar. Însă, spune directorul APE, actuala guvernare, cel mai probabil, nu este în stare să asigure aceste reforme.

Potrivit lui Victor Chirilă, Republica Moldova poate convinge partenerii europeni că nu are şi nu îşi doreşte altceva decât integrarea în UE, prin „legarea” sa de România pe mai multe domenii. Astfel, directorul APE susţine că trebuie creat un spaţiu comun economic cu România, ca agenţii economici de pe ambele maluri ale Prutului să aibă acces liber la pieţele celor două state.

O altă propunere este de a se crea o piaţă comună energetică între cele două ţări, să se interconecteze toate reţelele de energie electrică, ci nu să se realizeze doar unele proiecte. Victor Chirilă susţine că e nevoie şi de crearea unei pieţe comune de capital, iar băncile din România să aibă acces deschis în sistemul bancar din Republica Moldova, acest lucru permiţând asigurarea unei transparenţe mai mari a sistemului. Încă o propunere este de a diversifica reţele de transport dintre Moldova şi România să se lege între ele mai multe localităţi nu doar capitala cu câteva oraşe româneşti, astfel asigurându-se schimbul cultural între oameni.

Directorul APE spune că astfel de acţiuni necesită investiţii mari, dar e convins că Republica Moldova şi le-ar permite, în plus, partea românească a declarat de mai multe ori că ar putea investi în proiecte concrete în Moldova. Din punctul său de vedere, o astfel de legătură între cele două state ar putea fi asigurată în cel mult zece ani.

Victor Chirilă spune că dacă nu se ia o astfel de decizie, care ar convinge ţările UE că R. Moldova nu are alternativă decât aderarea la UE, Chişinăul va rata pentru o perioadă foarte mare şansa de a se integra în UE.

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)