Victor Chirilă: „Fără a reveni la lucrurile sacre, nu vom putea clădi un stat modern”

foto5

Cetăţenii noştri de la 1990 încoace încă nu s-au dumirit cine suntem şi încotro mergem

Duminică, de ziua independenţei Ucrainei, zeci de „prizonieri de război” ucraineni au trecut în marş forţat şi umilitor prin centrul oraşului Doneţk sub strigătele rebelilor proruşi: „fasciştii!” şi „în genunchi!”, iar la Chişinău, Comrat şi în alte oraşe din republică, comuniştii, socialiştii şi populaţia vorbitoare de limbă rusă au sărbătorit cu fast, în cel mai veritabil stil sovietic, cei 70 de ani de la finalizarea operaţiunii Iaşi-Chişinău. Am solicitat opiniile fruntaşilor partidelor politice aflate la guvernare despre evenimentele de duminică şi despre semnificaţia actuală a sărbătorilor noastre naţionale.

Ion Hadârcă, preşedintele PLR, ne-a spus că s-a întors recent de la tratament din Ucraina de vest, fiind impresionat de spiritul patriotic şi unitatea de care dă dovadă poporul ucrainean.

Referindu-se la semnificaţia sărbătorilor noastre naţionale, analistul a susţinut că aceasta a rămas aceeaşi. „E o tristă realitate că au fost diminuate semnificaţiile şi valoarea sărbătorilor respective de guvernările care s-au perindat de la independenţă încoace. Urmează să readucem în atenţia opiniei publice acel sentiment care a motivat politicienii şi societatea anilor 90 să susţină şi independenţa, şi revenirea limbii române în RM. Să reînviem acel spirit. Şi o putem face doar întorcându-ne la esenţa acestor lucruri importante pe care, de fapt, se bazează independenţa şi suveranitatea acestei ţări, chiar viitorul ei. Fără a reveni la aceste lucruri sacre nu vom putea clădi un stat modern, european, în care cetăţenii să se simtă parte a lui, şi nicidecum nişte oameni lipsiţi de interes faţă de viitorul acestui stat”, a rezumat Chirilă.

„Să urmăm consecvent calea aleasă”

„Urmăresc atent ce se întâmplă în ţara vecină. Ucrainenii înţeleg că, cedând acum, ar putea să cedeze totul şi să dispară ca stat în neantul siberian. Sunt şi la noi forţe care vor să umbrească sărbătorile noastre naţionale şi să ne umilească. Prudenţa autorităţilor e cam exagerată, deşi ea este explicabilă în contextul restricţiilor şi embargoului care ni se aplică. Nu avem forţele de care dispune Ucraina şi, din păcate, la ora actuală nu suntem atât de consolidaţi şi mobilizaţi precum ucrainenii pe care i-am admirat defilând pe Maidan şi Kreşceatik. Mergem spre Europa, nu avem alternativă, pe asta trebuie să punem accent, urmând consecvent şi cu calm calea aleasă”.Valeriu Munteanu, vicepreşedinte al PL, susţine că umilitorul marş forţat de duminică al militarilor ucraineni prin centrul oraşului Doneţk cadrează organic cu manifestaţiile de la Chişinău şi din alte regiuni ale RM, ale Ucrainei şi ale spaţiului post-sovietic, controlat încă de Rusia, în vederea aniversării eliberării Basarabiei şi a altor teritorii de sub jugul fascist.

Comunismul şi fascismul au aceleaşi rădăcini şi manifestări

„Din punctul nostru de vedere, există un „deja vu”, o „reîncarnare” a practicilor fasciste în alte forme. Demonstrarea ostatecilor şi prizonierilor de război era o practică foarte răspândită a fasciştilor. Fascismul şi comunismul au fost şi rămân a fi stele-gemene, au aceleaşi rădăcini şi manifestări.
Sărbătoarea independenţei şi a limbii române nu şi-au pierdut semnificaţia, dar acestea trebuie trăite şi retrăite cu gândul că RM este la o etapă intermediară între ocupaţia sovietică şi dobândirea independenţei efective faţă de Rusia, deoarece o ţară nu este liberă cu adevărat dacă nu e independentă din punct de vedere ideologic, mediatic şi economic. Mai mult decât atât, oamenii de la 90 încoace nu s-au dumirit cine suntem şi încotro mergem. Când oamenii noştri vor înţelege că sunt români şi facem parte din spaţiul românesc, lucrurile se vor clarifica”, a conchis Munteanu.

„Actorii politici din străinătate să ne lase în pace…”

Valeriu Streleţ, preşedintele fracţiunii PLDM din Parlament, a declarat pentru JURNAL că cei care promovează valorile sovietice astăzi au rătăcit în timp. „Fireşte, combaterea oricăror manifestări de fascism şi extremism e necesară şi trebuie să luptăm împotriva acestor fenomene, dar, în cazul de faţă, e absolut evident că cei care au sărbătorit la 24 august nu urmăresc comemorarea acelor evenimente, ci încercarea de a stoarce anumite dividende politice din acel trecut istoric. Personal cred că, în primul rând, nu poate fi exploatat trecutul istoric, oricare ar fi culoarea acestuia, pentru obţinerea dividendelor politice de moment şi, în al doilea rând, ar fi foarte bine dacă diferiţi actori politici din străinătate ne-ar lăsa în pace să ne căutăm de viaţa noastră, să găsim soluţii pentru problemele cu care ne confruntăm şi să ne mişcăm în direcţia pe care o considerăm mai bună pentru cetăţenii noştri”, a punctat Streleţ.
„Cât priveşte sărbătorile noastre naţionale, personal, am dubii că statul a reuşit să promoveze şi să educe în cazul majorităţii cetăţenilor moldoveni un veritabil sentiment de mândrie naţională. Consider că mai avem mult de muncit la acest capitol, cu toate că amploarea evenimentelor creşte an de an”, consideră peledemistul.

„Toată lumea se pregăteşte de campania electorală”

Întrebat de JURNAL, Dumitru Diacov, preşedintele de onoare al PD, care a participat duminică la Edineţ la solemnităţile consacrate aniversării a 70-a de la finalizarea operaţiunii Iaşi-Chişinău, a ţinut să facă diferenţa clară dintre evenimentele produse recent în RM şi Ucraina. „În Ucraina e o situaţie specifică, ceea ce s-a întâmplat la Doneţk e o urmare a evenimentelor dramatice care au loc în ţara vecină. Situaţia de acolo e absolut diferită de cea din Moldova. La noi, lumea întreagă se pregăteşte de campania electorală. Toţi încearcă să se manifeste cu orice ocazie posibilă. Ziua de duminică e legată mai mult de memoria buneilor noştri, care au căzut pe câmpul de luptă, eliberând Moldova de jugul fascist”.

„Operaţiunea Iaşi-Chişinău – o extindere a stăpânirii sovietice”

Istoricul Ion Negrei afirmă că operaţiunea Iaşi-Chişinău este un eveniment istoric, care poate fi privit ca o extindere a stăpânirii sovietice asupra unui spaţiu european, românesc, la momentul anului 1944, cu consecinţele care au urmat: instalarea în Basarabia a regimului politic sovietic, care s-a perpetuat până la destrămarea URSS-ului. „Ceea ce s-a întâmplat duminică la Chişinău şi în alte localităţi ale RM constituie o campanie de propagandă sovietică cu privire la „eliberarea” popoarelor europene de sub ocupaţia nazismului german. Dar aceste popoare nu au căpătat libertate reală, ci una propagandistică. Mai multe popoare europene au căzut sub ocupaţie şi dominaţie sovietică. Cât despre evenimentul de duminică de la Doneţk, el constituie un afront adus poporului ucrainean. Militarii ucraineni capturaţi de terorişti nu au statut de prizonieri de război conform normelor internaţionale. Imaginile pe care le-am vizionat duminică sunt foarte simptomatice şi miroase a neofascism”.

„Socialiştii speculează nostalgii şi fantome în scopuri politice”

Analistul Victor Chirilă califică evenimentele de duminică de la Chişinău, organizate în special de Partidul socialiştilor, drept o încercare de a specula nişte nostalgii şi fantome ale trecutului în scopuri politice imediate. „E vorba de nişte farisei care încearcă să-şi asigure un loc călduţ în viitorul parlament. Aceste evenimente sunt o sfidare la adresa ţării noastre, a independenţei şi suveranităţii sale, mai ales în contextul crizei din Ucraina, unde aşa-zişii eliberatori atacă un stat suveran, încercând să-şi adjudece un teritoriu care nu le aparţine. Faptul nu se leagă nicidecum cu „aura” lor de eliberatori pe care încearcă să şi-o promoveze şi nici cu rolul de eliberatori de fascism, fenomen care actualmente ia amploare în Rusia.