Victimele imprudenţei părinteşti

Cifre alarmante. Peste o sută de copii cu vârstă de până la 5 ani din R. Moldova au decedat în 2011 şi, culmea!, vinovaţi de moartea acestora s-au făcut părinţii. Cel puţin, astfel cred reprezentanţii Centrului Naţional de Management în Sănătate al Ministerului Sănătăţii.

„Casa adaptată necesităţilor persoanelor mature devine periculoasă pentru un copil. Doar în 2011, în spitalul pentru copii, secţia combustie, au fost internaţi peste 700 de copii dintre care aproximativ 500 nu aveau cinci ani împliniţi”, a declarat viceministrul Sănătăţii, Gheorghe Ţurcan.

Pentru Tatiana, o tânără mămică din satul Hârbovăţ, raionul Anenii Noi, câteva clipe de neatenţie a costat-o viaţa propriului copil. „Nu am observat cum Dorin a intrat în bucătărie. Apoi am auzit un strigăt. Băiatul meu a răsturnat peste el căldarea cu apă fierbinte, care era lângă aragaz”, povesteşte îndurerată mama. De la tragedie au trecut mai bine de trei ani. Astăzi, Tatiana educă o fetiţă care începe să facă primii paşi. „Nu o las pe fetiţa mea fără supraveghere. Acum sunt mult mai atentă, însă ce folos? Oricum, nu-l pot întoarce pe Dorinel ?”, spune femeia.

Micuţul a decedat la spital la doar trei anişori. Tatianei i-a fost foarte greu să treacă peste această tragedie, iar gurile rele au făcut-o să sufere şi mai mult. Adesea, auzea critici la adresa ei, în special, mulţi o întrebau: „Ce fel de mamă eşti dacă nu ai putut să ai grijă de unicul tău copil?”.

În 2011, peste 60 de copii cu vârsta de până la cinci ani au decedat în urma traumelor şi otrăvirilor şi alţi peste 2300 au ajuns la spital accidentaţi în casa părintească. Astfel, în fiecare zi, cel puţin şase copii cu vârstă fragedă devin victime ale fierului de călcat, pastilelor pe care mama le-a lăsat pe dulap, aragazului pe care unul dintre părinţi a uitat să-l stingă etc. „E îngrozitor când un copil este invalid de la naştere, dar şi mai rău este când acesta trece în rândul persoanelor cu dizabilităţi din cauza imprudenţii părinţilor. Un părinte trebuie să conştientizeze că trebuie să-şi amenajeze casa în funcţie de vârsta copilului său. Sunt nişte măsuri simple, dar foarte importante”, a subliniat viceministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi al Familiei.

Svetlana Panţa

The following two tabs change content below.