Viaţă extraterestră: este cineva?

Chiar dacă orice formă de viaţă pare imposibilă pe Planeta 51 Peg b, descoperirea sa este o breşă în certitudinea că există puţine sisteme solare şi că al nostru este un model al genului

Şi dacă noi nu suntem singuri în Univers? De câte ori, ridicând capul spre cer într-o frumoasă noapte de vară, omul şi-a pus această întrebare? Timp îndelungat, ea a fost supusă polemicii, chiar dacă era tabu. Aristotel şi Epicur se opuneau deja subiectului. Primul credea în existenţa unei singure lumi, a noastră evident, în timp ce al doilea îi scria lui Herod: „Nu există nimic care ar putea fi un obstacol pentru infinitatea lumilor”.

Când Sf. Augustin sublinia că natura a fost dată oamenilor de Dumnezeu, acesta a dedus că nu poate să existe decât o singură lume. Astronomul şi matematicianul Giordano Bruno a murit pe rugul Inchiziţiei pentru că afirmase contrariul. El relua ideile lui Kepler şi Copernic, precum şi cele ale lui Nicolaus Cusanus, fiind convins că nu există nicio raţiune că puterea lui Dumnezeu se limitează la o singură lume.

O primă exoplanetă descoperită în 1995

Viziunea lui Giordano Bruno este de o modernitate incredibilă pentru epoca sa: „Ştim că există un câmp infinit, un spaţiu care cuprinde şi penetrează totul. În el se găseşte o infinitate de corpuri asemănătoare cu Pământul. Niciunul dintre acestea nu este în centrul Universului, deoarece ultimul este infinit şi, în consecinţă, fără centru şi limită”, scrie el în „Despre infinit, univers şi alte lumi”, publicată în 1585.

Peste patru secole, astrofizicienii şi exobiologii n-au adus argumentul ştiinţific ce ar confirma convingerea lui Giordano Bruno că există o infinitate de planete asemănătoare cu a noastră şi că pe acestea ar putea exista viaţă. Trebuie să spunem că oamenii de ştiinţă zişi serioşi au evitat mult timp chestiunea. Adăpostindu-se după un raţionalism solid, discursul oficial al acestora se reducea la afirmaţia că este puţin probabil ca Universul să fie umplut de sisteme planetare. În plus, ipoteza ca o viaţă să se dezvolte în unul din aceste sisteme era şi mai aleatorie.

Însă, în 1995, un elveţian, Michel Mayor, pune la punct chestiunea. Acest specialist al mişcării stelelor a putut convinge echipele Observatorului din Haute-Provence de a pune la dispoziţia sa un spectrograf mai exact. El spera astfel să găsească o exoplanetă în constelaţia Pegas. În ianuarie 1995, colaboratorul său, Didier Queloz, a descoperit un prim obiect aproape de steaua 51, ceva asemănător cu Jupiter. Lipsit de şansă, Pegas a ieşit din cerul lui Provence înainte ca elveţianul nostru şi echipa sa să poată duce la capăt verificările lor.

În decurs de şase luni, ei au trebuit să aştepte. Toate publicaţiile care au apărut între timp au mers în sensul contrar presupusei lor descoperiri: niciuna dintre echipele care urmăreau exoplanete, precum cele din Statele Unite, din Canada sau Elveţia, n-au descoperit-o în sistemele studiate. În iulie, telescopul din Haute-Provence a putut din nou să observe Pegasul, Michel Mayor a răsuflat uşurat…

Faimosul „obiect” era acolo. Planeta 51 Peg b este un Jupiter cald, o planetă gazoasă masivă foarte aproape de steaua sa. Ceea ce este de mirare, deoarece, în teorie, o asemenea planetă ar trebui să fie foarte îndepărtată. „Această descoperire demonstrează că scenariul nostru de formare a sistemului solar nu era complet, că sistemul solar nu era un model, că el consta din planete foarte aproape de steaua lor, din altele cu orbite foarte alungite şi cu mase foarte ridicate etc.”, conchide Michel Mayor.

O breşă în certitudine

Chiar dacă orice formă de viaţă pare imposibilă pe 51 Peg b, descoperirea sa este o breşă în certitudinea că există puţine sisteme solare şi că al nostru este un model al genului. SF devine realitate, cu un obiectiv în fine enunţat de multiple echipe de astronomi din întreaga lume: acestea vor să descopere o „soră geamănă a Terrei”, susceptibilă de a adăposti viaţă. Marea urmărire începe.

Vânătorii de planete profită foarte repede de evoluţia tehnicilor de observaţie. Telescopul spaţial CoRoT al Centrului Naţional de studii spaţiale (Cnes) francez este primul telescop destinat să urmărească exoplanete. Kepler, telescopul spaţial al NASA, şi mai performant, va fi lansat câţiva ani mai târziu. Dacă în 1995 nu cunoşteam decât opt planete (cele ale sistemului solar), recolta noilor planete se anunţă foarte repede astronomică.

Singurul telescop Kepler a reperat 2300 de candidate la titlul de exoplanete. 908 au fost înregistrate pe moment cu acest statut. După NASA, care se dă în vânt după cifre şi extrapolări, galaxia noastră ar adăposti 100 de miliarde de planete. Agenţia spaţială americană nu precizează dacă cele opt planete din sistemul nostru solar sunt incluse. Însă când se ştie că Universul adăposteşte miliarde de galaxii… „Este anacronic din punct de vedere statistic să fim singura formă de viaţă a unui Univers ale cărui limite nu le cunoaştem”, încheie celebrul cosmologist Stephen Hawking.

Căutarea unei alte Terre mobilizează energiile

„Este anacronic din punct de vedere statistic ca să fim singura formă de viaţă a unui Univers ale cărui limite nu le cunoaştem”, încheie celebrul cosmologist Stephen Hawking.

Odată cu evoluţia tehnologiilor, oamenii de ştiinţă caută planete ale căror masă este aproape ca a Pământului sau de zece ori mai mare. Acestea se numesc super-Terre. De fiecare dată aceeaşi întrebare: oare o planetă ar putea adăposti viaţă? Datorită experienţelor, exobiologii au definit ceea ce numim zonă locuibilă. Foarte aproape de stea, apa indispensabilă dezvoltării unei forme de viaţă se evaporă. Foarte departe, apa rămâne în stare de gheaţă. Această zonă locuibilă nu este fixă, bineînţeles. Ea depinde de înălţimea stelei în jurul căreia tranzitează exoplaneta. Însă comunitatea exobiologilor este împărţită în acest sens. Europa, a şasea lună a lui Jupiter, unde s-ar ascunde mări interne, ar putea adăposti o formă de viaţă. Or, Jupiter este foarte departe de zona locuibilă a sistemului nostru solar, care nu le adăposteşte decât pe Marte şi Terra.

La începutul lui iulie, trei noi super-Terre au fost identificate de către o echipă de astronomi a Observatorului european austral (ESO). Ele se situează în zona locuibilă a unei stele apropiate, Gliese 667c, în constelaţia Scorpionului, care este vizibilă în acest moment. În plus, se estimează aproximativ 50 de quasi-gemene ale Terrei care ar putea conţine apă pe suprafaţă. Şi totuşi, o parte prea insignifiantă a Universului a fost explorată până în prezent.

Este aceasta suficient pentru a demonstra că există o sau mai multe forme de viaţă extraterestră? Un lucru este sigur, această urmărire a devenit marea afacere a unui moment în lumea ştiinţifică. Eric Dautriat, fost şef al Cnes, într-o lucrare a sa de popularizare a Spaţiului, abordează o chestiune primordială: dacă extratereştrii inteligenţi care trăiesc în galaxia noastră nu se arată, nu ar fi aceasta mai curând o problemă de timp?

„Principalul factor care limitează probabilitatea unei simultaneităţi de existenţă cu extratereştrii inteligenţi ar putea fi faptul că civilizaţiile nu durează destul de mult pentru a putea să se încrucişeze”, notează Eric Dautriat.

După lefigaro.fr, în română de I.G.