Viaţa de Apoi

Deloc inspirată prevederea – din Legea (românească) privind executarea pedepselor… (nr. 275/2006) – ce vizează posibilitatea reducerii duratei pedepsei celor care au scris cărţi în închisoare. Lumea e plină de grafomani. Ar fi mai potrivită reducerea termenelor de detenţie (sau alte facilităţi) pentru deţinuţii-cititori. Merită încurajate lecturile din penitenciare, precum şi reeducarea (eu aş zice: re-civilizarea) prin apropierea de alte arte. Experimentul – artistic, autentic, de calitate! – al lui Mihai Fusu cu Hamlet montat în puşcărie mi s-a părut remarcabil.

Detenţia e un Purgatoriu dantesc. Pentru a regăsi echilibrul de natură divină, omul – conform preceptelor creştine – trebuie să se manifeste prin fapte cuviincioase şi prin contemplare. Iată de ce aş solicita indulgenţă faţă de deţinuţii care citesc. Biblia e o carte potrivită (alături de Coran, Talmud sau altele, conform credinţei celui privat de libertate). Cel care ar citi-o, aflându-se oriunde la ananghie, ar rămâne recunoscător, fie şi prin simpla plăcere a lecturii. Ecleziastul, Cartea lui Iov, Apocalipsa, Cântarea Cântărilor – fiecăruia după dispoziţie şi necesităţi.

Potrivită în context ar fi şi Divina Comedie a lui Dante – versiunea literară, artistică, liber-cugetătoare a ideologiei creştine. Nu ar strica deloc dacă ar citi-o toţi şi – fie şi în sens transcendental, absolut – s-ar gândi că pentru orice faptă există şi o răsplată. Este aici (în Infernul şi în Purgatoriul, deoarece Paradisul e fantasma pură a lui Dante, fără repere telurice) o explicaţie ludică a consecinţelor derapajelor de la normele tradiţionale ale convieţuirii.

Or, toată povestea despre Viaţa de Apoi nu e o invenţie propriu-zis bisericească. E mai curând un precept etic aici, decât unul religios: nu se sfârşeşte lumea cu ceea ce ai agonisit. Faptele tale, adunate în viaţă, se contabilizează pe o altă factură. Chiar ateist convins să fii şi tot vei înţelege că eşti nemuritor prin ceea ce rămâne după tine: o amintire bună, nişte lucruri concrete pe care le-ai făptuit. Corect înţeleasă, este chiar lista nobiliară, pe care ne-o solicită – în childuri şi parabole, ca paşaport pe tărâmurile favorabile ale vieţii de dincolo – miturile, basmele, învăţăturile orale şi cărţile sfinte.

Încotro bat eu? Că doar nu m-am apucat să investighez „teoriile” despre lumea de apoi: e plină lumea de „specialişti”. Mă gândeam la faptele şi vorbele obsesiv sinucigaşe ale potentaţilor zilei (de azi). Politicienii noştri nu cred în Viaţa de Apoi. Ei nu ştiu că există viaţă şi după inevitabila lor retragere de la guvernare. Toate legile sunt făcute pentru cei care conduc în momentul de faţă. E suficient să fie înlocuiţi şi aceste legi vor începe să lucreze împotriva lor. Au trăit-o pe pielea lor cei care adineaori conduceau ministere, departamente, comisii sau pur şi simplu aveau birouri în casele de stat.

Ne-am obişnuit să spunem că avem un sistem infect, dar de fapt sistemul (funcţional, bun pentru toate cazurile) nu există! Există dorinţele cuiva, care capătă acoperire „legală” graţie slujitorilor (persoanei, nu sistemului). Recitiţi mofturile – obsesive, insistente, febrile! – ale „preşedintelui” şi ale „coordonatorului”, afişate pentru „susţinere” publică şi veţi înţelege câtă lege adevărată există în ţara asta – tocmai prin faptul că şi capriciile unuia, şi poftele altuia au susţinere cvasiunanimă. Un caz edificator: ştiind că sistemul democrat şi limpede va demonstra prăbuşirea inevitabilă a partidului aflat la guvernare, acesta – folosind pârghiile şi instrumentele de tortură psihologică (de care dispune azi) – va face tot posibilul ca sistemul pluripartit să se prăbuşească înainte de a se afla straşnicul adevăr.

Nimic mai rău pentru Dodon decât dreptul de a dizolva parlamentul în mod arbitrar, de care se va folosi oponentul său în viitorul apropiat chiar împotriva „reformatorului”. Nimic mai trist pentru guvernanţii actuali decât să fie judecaţi de oponenţi conform „legilor” existente azi. Nimic mai grotesc decât infatuarea cu care „marii” de azi nu pricep cât de mici vor fi mâine.

Judecata de apoi, dură, necruţătoare, chiţibuşară în contabilizarea faptelor, li se va părea o izbăvire. Dante îi avertiza, acum cinci secole şi jumătate: Voi, care intraţi, lăsaţi orice speranţă!

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)