Viața ca un atentat

adrian-ciubotaru.f.nadea-roscovanu-1024x716

Tragedia de la Bruxelles a demonstrat o dată în plus că poliția și serviciile secrete europene nu sunt capabile să prevină atacurile teroriste ale jihadiștilor. Și nici nu vor fi, în viitorul apropiat. Oricum, deși nu au atins deocamdată eficiența FBI, CIA și Mosad în eradicarea terorismului, structurile de securitate europene nu mai pot fi învinuite de deficit de voință, amatorism sau neglijență. Faptul că, de la Bataclan încoace, s-au produs doar două atentate majore în capitala UE este, în primul rând, meritul serviciilor de inteligență și al poliției antitero europene.

Islamismul radical va lua turații în Europa, chiar dacă nu va izbuti să ducă la îndeplinire toate atentatele planificate. Pierzând teren în Siria și Irak, Statul Islamic, „patria spirituală” a teroriștilor, va încerca să-l câștige în foburgurile muslimizate ale marilor centre urbane din UE. Căci acolo există toată „infrastructura” necesară terorii: mediu criminal cu tradiții; rețea dezvoltată (și generos susținută) de predicatori ai „războiului sfânt”; populație compactă, numeroasă și omogenă de musulmani ce nu au părăsit niciodată, mintal, țările din care au emigrat; tineri mulți și ambițioși, dar săraci, șomeri sau lumpenizați, cu o educație precară, frustrați și anarhici, incapabili și nici dornici să se integreze în civilizația occidentală.

Se întâmplă, în fond, aceleași procese care au alimentat, la vremea lor, toate formele de terorism „preislamic” din Europa: redislocarea, migrația masivă a populației rurale în marile orașe, de după reformele țarului Alexandru II, a furnizat o mulțime de adepți mișcării revoluționare ruse din a doua jumătate a secolului al XIX-lea; disputele interne între facțiunile Armatei Republicane Irlandeze pe fundalul conflictului dintre catolici și protestanți în Irlanda de Nord și al recesiunii economice din regiune au condus la o adevărată explozie a violenței în Marea Britanie în anii 1970–1980. Etc. etc.

Conducerea actuală a UE, precum și a statelor naționale din Europa ce se confruntă cu amenințarea jihadistă, trebuie să înțeleagă că valul terorist are doar o „acoperire” religioasă, fiind, în realitate, o problemă de integrare. Dar nu numai de integrare „socială” sau „economică”, după cum declară oficialii, ci mai ales „culturală”. Căci cea mai periculoasă linie de demarcație nu e cea care trece între două țări, ci linia care împarte același cartier sau bloc de locuințe în zone beligerante de civilizație. O comunitate mai mică, dar compactă, întotdeauna va dori să-și păstreze identitatea culturală (religioasă, etnică) într-un mediu de civilizație străin, la care este nevoită să se adapteze. Într-o primă etapă, această luptă pentru afirmarea identității este, deseori, destul de sângeroasă. Evreii care locuiau în Europa medievală erau o comunitate distinctă, dar pașnică. Nu se poate spune însă același lucru despre evreii din primele secole d.H., siliți să accepte, cam peste noapte, regula romană a jocului.

Atâta timp cât liderii și oficialii europeni vor ignora, de dragul corectitudinii politice, dimensiunea „civilizațională” a terorismului islamist în UE, cu alte cuvinte, atât timp cât vor ignora lecțiile istoriei, măsurile pe care le vor lua nu vor avea un efect de durată. Suspendarea, fie și temporară, a acordului Schengen, de exemplu, e una din aceste măsuri lipsite de noimă. Se impune desigur un control selectiv la frontiere, dar aceasta înseamnă că grănicerii vor opri doar persoanele de o anumită etnie. În ochii clasei politice de azi, educată în spiritul umanismului progresist de la 1968, verificările de acest tip sunt discriminatorii și deci inacceptabile. Mai mult, pentru establishementul birocratic de la Bruxelles, acuzația de „segregaționism” la frontiere este mai gravă decât moartea concetățenilor prin metrouri. De aceea, sunt șanse ca acesta să suspende întregul acord și să-i controleze pe toți, căci „toți sunt egali”, nu? Periclitând astfel nu numai traficul și economia, ci și ideea comunitară care i-a făcut posibilă existența.

P.S. Reacția Înaltului Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate, Federica Mogherini, la evenimentele din Bruxelles a fost grăitoare pentru starea mintală și emoțională în care se află azi establishmentul european. Femeia a plâns. Ceea ce denotă desigur sensibilitatea domniei sale, empatia și alte calități lăudabile la un lider. După cum surprinzător și plăcut a fost, pentru occidentalul subțire și cultivat de azi, bocetul pe care l-a tras Obama în timp ce ținea un discurs despre controlul armelor. Atâta doar că Margaret Thatcher, pe vremea căreia IRA a produs mai multe victime decât islamiștii radicali în America lui Obama și în Europa lui Mogherini la un loc, și-a permis să plângă în public o singură o dată: când s-a retras la pensie.

The following two tabs change content below.
Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Ultimele articole de Adrian Ciubotaru (vezi toate)