Veşti bune pentru elevii care vor să-şi facă studiile în şcoli profesionale şi colegii

video-noi-conditii-de-admitere-in-universitati-1368615053

FOTO: unimedia.info

 

Într-o conferinţă de presă organizată de Ministerul Educaţiei a fost prezentat planul de admitere pentru anul de studii 2015-2016. Mai multe locuri la buget pentru şcolile profesionale, posibilitatea de a depune actele la trei specialităţi la colegii, iar adolescenţii care nu au absolvit gimnaziul, dar au 16 ani, vor putea studia diverse meserii în baza certificatului unei instituţii de învăţământ.

Perioada de admitere la şcolile profesionale şi colegii va începe din 16 iulie concomitent cu admiterea în licee. În acest an Ministerul Educaţiei oferă 20.065 de locuri, dintre care peste 14 mii sunt cu finanţare de la buget şi peste 6 mii cu finanţare de contract, a precizat Loretta Hadrabura, viceministru al educaţiei. Peste o mie de locuri au fost repartizate în colegii pentru medicina generală, altele peste 600 de locuri pentru transportul auto, informatică. În şcolile profesionale, 2500 de locuri cu finanţare de la buget au fost rezervate pentru domeniul construcţii. Începând cu acest an, absolvenţii şcolilor-internat auxiliare vor avea şansa să fie integraţi educaţional în şcolile profesionale. Până în acest an absolvenţii acestor internate aveau dreptul de a aplica doar la trei specialităţi. „Fetele, de obicei, învăţau meseria de apilcultor şi de croitoreasă, iar băieţii de tâmplar, deoarece posibilităţile erau mai limitate. De aceea, din acest an, venim cu o ofertă mai largă, este vorba despre meseria de bucătar, cofetar, legumicultor, viticultor, brutar ş.a”, a menţionat viceministrul.

Restanţierii şi cei care au abandonat şcoala au posibilitatea de a învăţa diverse meserii
Veşti bune şi pentru absolvenţii de gimnaziu, care nu au promovat examenele de treaptă, aceştia pot aplica la meserii de doi ani în baza certificatelor de confirmare a studiilor într-o instituţie de învăţământ. La fel se pot înscrie şi persoanele care nu au absolvit 9 clase, dar au 16 ani. Şi restanţierii de la Bac pot depune acele la colegii pentru diverse meserii, cu condiţia ca în doi ani să lichideze restanţele. În planul de admitere din acest an au apărut 25 de meserii noi, din 8 domenii prioritare din economia RM. Este vorba despre 7 meserii noi în domeniul construcţiei, câte 4 meserii noi sunt din domeniile agricultură şi transport şi încă 3 din domeniile industrie şi servicii.

Din păcate, două şcoli de meserii vor fi închise, una din Făleşti şi alta din satul Todireşti, r. Anenii Noi. Acest lucru se întâmplă din lipsă de elevi şi cadre, profesorilor rămaşi fără locuri de muncă li se vor face propuneri de angajare în şcolile de meserii din localităţile vecine, precizează Ministerul Educaţiei.

The following two tabs change content below.
Carolina Chirilescu

Carolina Chirilescu