„Verdele verbului”, ocrotit de Ion Vatamanu

Astăzi, se împlinesc 20 de ani de când a plecat dintre noi Poetul care a scris „Verdele verbului” („Ce blând era verdele,/ Cântarea ierbii ce sfânt/ A trecut printre verbele/ Unui grai pe pământ”).

La Iași au apărut două volume de Ion Vatamanu

Ion Vatamanu ne-a părăsit pe 9 august 1993, firul vieții sale s-a rupt mult prea devreme. Lipsa lui e dureroasă pentru toți cei care l-au cunoscut, l-au citit și îl vor citi, dar mai ales pentru familia sa – pentru soția Elena Curicheru-Vatamanu, scriitoare, traducătoare, pentru fiicele Mihaela, Mariana, Leontina, nepoții Ion, Horia-Ion, nepoatele Ioana și Elena, ginerii, rudele apropiate.

Joi la mormântul lui Ion Vatamanu din Cimitirul Ortodox Central a fost oficiat un parastas în cercul familiei, iar la Biblioteca Națională a avut loc serata comemorativă „20 de ani de dor”. A fost o zi încărcată de amintiri, de emoții pentru Elena Curicheru-Vatamanu, totuși distinsa doamnă a găsit timp să ne vorbească despre cele două volume de Ion Vatamanu, apărute de curând la Iași, în colecția „Opera Omnia”, la editura TipoMoldova.

Elena Curicheru-Vatamanu: „S-a așternut tăcerea asupra operei lui Ion Vatamanu”

Primul este un volum de poezie și se numește „Surâsul tăcerii”. Selecția poemelor a fost făcută de Elena Curicheru-Vatamanu, titlul, de asemenea, îi aparține. „M-am gândit la tăcerea care s-a așternut asupra operei lui Ion Vatamanu și asupra artei în general. Nu se mai citește, nu se editează carte națională în Basarabia, decât sporadic. E bine să revenim la scrierile lui Ion Vatamanu. De fiecare dată când îl recitesc, descopăr ceva nou”, ne spune Elena Curicheru-Vatamanu, care e și autoarea selecției celui de-al doilea volum proaspăt apărut la Iași, un volum de eseuri intitulat „Frumusețile, atât de multe…”.

Ce cuvinte ale lui Ion Vatamanu vă revin mereu în memorie?, o întrebăm pe doamna Elena și-i ascultăm uimiți răspunsul: „Îmi tot stăruie în minte versurile din ciclul „Elena” pe care Ion l-a scris prin anii șaptezeci, mai ales „Cântarea” lui (poem în care întâlnim sintagme fascinante precum „câmpul Elena”, „dealul Elena”, „vântul Elena”, „credința Elena” – n.n.)”.

20 de ani de dor

„Timp de doi ani după ce a plecat Ion Vatamanu, fiica cea mare m-a ținut cu leacuri”, ne povestește doamna Elena. Iar vreme de douăzeci de ani membrii familiei, prietenii, colegii, toţi oamenii care i-au ascultat poemele în Piața Marii Adunări Naționale sau luările de cuvânt în primul Parlament al R. Moldova îi duc dorul. Îi putem redescoperi acum cărțile, lucrările literare, dar îl și putem vedea în cel mai frumos film documentar care i-a fost consacrat – „Dor de Ion Vatamanu” realizat în 2008 de regizoarea Leontina Vatamanu (producător, Virgiliu Mărgineanu), postat pe site-ul satului natal al scriitorului, Costiceni, județul Hotin, actualmente raionul Noua Suliță, regiunea Cernăuți.

Cele două volume editate în vara lui 2013 la Iași vor fi difuzate în bibliotecile României. Astfel, Ion Vatamanu este la el acasă pe ambele maluri ale Prutului, așa cum și-a dorit toată viața.

Amintim că Ion Vatamanu s-a născut la 1 mai 1937. A activat la Institutul de Chimie din cadrul Academiei de Ştiinţe, doctor în chimie. În 1962, a debutat cu volumul de poezii „Primii fulgi”. A publicat 24 cărţi de poezie şi două volume de eseuri, a semnat sute de articole ştiinţifice şi de publicistică. În 1990, a fost ales deputat în Parlamentul RM. A fost unul din catalizatorii valului de renaştere naţională din perioada anilor ’80-’90.

Irina Nechit

 

The following two tabs change content below.
Irina Nechit

Irina Nechit

Irina Nechit

Ultimele articole de Irina Nechit (vezi toate)