Vedetele din Moldova nu sunt interesate de Eurovision

CONCURS // După evoluţia lamentabilă din 2010, artiştii moldoveni nu se înghesuie să participe la preselecţia naţională

Peste două zile expiră termenul de depunere a cererilor pentru participarea la preselecţia naţională, însă numărul acestora este foarte mic. Organizatorii concursului naţional spun că, până acum, au primit doar câteva cereri, asta însemnând că vedetele autohtone nu sunt interesate de acest concurs. Colectarea  cererilor de participare se încheie pe 16 ianuarie.

Carolina CHIRILESCU

La 25 decembrie, IPNA „Teleradio Moldova” a confirmat participarea la ediţia a 56-a concursului Eurovision Song Contest 2011 care va avea loc la Dusseldorf, Germania, în perioada 10–14 mai 2011. Reprezentanţii RM vor participa la Eurovision pentru a 7-a oară consecutiv.

Selecţia naţională pentru Eurovision, ediţia 2011, poartă elementul de identitate – „O melodie pentru Europa!”.

Brandingul selecţiei naţionale semnifică dorinţa companiei IPNA „Teleradio Moldova” de a dezvolta concursul nu doar din punct de vedere profesionist, dar şi de a-l face accesibil pentru toate categoriile de muzicieni.

Organizatorii preselecţiei naţionale nu vor să anunţe numele participanţilor, declarând că îi vor anunţa după expirarea termenului de înregistrare.

Pavel Turcu nu participă la preselectia naţională

Foarte supărat pe organizatorii etapei naţionale de anul trecut, Pavel nu vrea nici în ruptul capului să-şi încerce norocul în acest an. Autorul „marelui hit” „Imnul Eurovisionului”, care a făcut furori pe internet, spune că, anul trecut, nu a fost apreciat la justa sa valoare şi că organizatorii au fost nedrepţi cu persoana sa.

Turcu nu s-a lăsat de muzică, dimpotrivă cântă pentru plăcerea sa şi a celor dragi. Pavel nu are nici producător, din martie 2010 colaborarea sa cu Ion Grosu a luat sfârşit. Ultimul ne-a spus că Turcu l-a angajat doar pentru perioada desfăşurării concursului, după aceea, fiecare şi-a văzut de drumul său.

Olia Tira nu are timp de Eurovision

Interpreta care a reprezentat Moldova la cea de-a 55-a ediţie a Eurovisionului, împreună cu formaţia „Sun Stroke Project”, este prinsă în mai multe proiecte şi nu are timp pentru Eurovision. Serghei Orlov, producătorul interpretei, ne-a declarat că Olia face o pauză în ce priveşte participarea la Eurovision, deoarece se pregăteşte de mai multe evenimente importante.

Tira colaborează cu un interpret şi compozitor italian, pregătesc un concert care va avea loc şi la Chişinău. De asemenea, are proiecte cu Alex Calancea şi „Sun Stroke Project”.

Olia Tira şi „Sun Stroke Project” s-au clasat anul trecut pe locul 22 la Eurovision.

Îşi încearcă norocul la etapa naţională

Ionel Istrati, un băiat chipeş şi talentat, concurează cu o piesă bună, după spusele lui, pentru a fi cel care va reprezenta RM la Eurovision. Macho-ul showbizului moldovenesc este cunoscut pentru cele două videoclipuri care fac furori în RM şi în Rusia (una din piese este în rusă). Ionel, 20 de ani, spune că şi anul trecut s-a înscris cu o piesă în engleză, însă a renunţat în ultimul moment pentru un alt concurs.

Interpretul are un blog unde îşi postează toate ştirile despre el apărute în mass-media şi piesele sale. Ionel este adorat de fanele sale. Una dintre acestea, vrând să-i demonstreze dragostea şi admiraţia sa, şi-a scris pe mână până la sânge numele interpretului şi i-a trimis fotografiile pe blogul său.

Trupa „Zdob şi Zdub”, cel mai bun rezultat la Eurovision

Moldova a participat pentru prima dată la Eurovision în 2005, fiind reprezentată de trupa „Zdob şi Zdub”. Piesa „Bunica bate toba” a acumulat 148 de puncte, clasându-se pe locul 6. Acesta a fost cel mai de frunte loc pe care l-a ocupat RM în cei şapte ani de participare. Membrii trupei au declarat după concurs că participarea lor a fost o adevărată experienţă pentru cariera lor muzicală.

Pe moment, trupa refuză să participe la acest concurs, deoarece este implicată în diverse proiecte internaţionale.

În plus, înregistrează un nou album care va fi lansat în curând. Aceştia au promis fanilor că, în această vară, vor avea un turneu de promovare a noului album.

„Hotel FM” va reprezenta România la Eurovision

În noaptea de Revelion, România şi-a ales favoritul care va reprezenta ţara la semifinala Eurovision Song Contest. A fost pentru prima dată în istoria Eurovisionului când selecţia naţională s-a desfăşurat de Revelion.
David Bryan, Gabriel Băruţă şi Alexandru Susz sunt cei trei orădeni care formează trupa „Hotel FM”, aceştia au obţinut un total de 22 de puncte – 12 de la juriu şi 10 de la public. Membrii trupei „Hotel FM”, câştigători ai selecţiei naţionale Eurovision 2011, afirmă că s-au aşteptat să câştige competiţia, iar compozitorul piesei, Gabriel Băruţa, este convins că melodia „va avea priză” la ţările anglo-saxone şi scandinave. În viitorul apropiat, „Hotel FM” va susţine concerte în Malta, Grecia şi Belgia unde a fost invitată să participe la selecţiile naţionale pentru Eurovision 2011.

Moldova în cei 6 ani de participare la Eurovision Song Contest

2005 – Trupa „Zdob şi Zdub” cu piesa „Bunica bate toba”, locul 6;

2006 – Arsenium şi Natalia Gordienco cu piesa „Loca”, locul 22;

2007 – Natalia Barbu cu piesa „Fight”, locul 10

2008 – Geta Burlacu cu piesa „A Century of  Love” nu s-a calificat în finală.

2009 – Nelly Ciobanu cu piesa „Hora din Moldova”, locul 14

2010 – Olia Tira & „Sun Stroke Project” cu piesa „Run Away”, locul 22.

The following two tabs change content below.
Carolina Chirilescu

Carolina Chirilescu