Vârsta bărbaţilor şi pantalonii

Potrivit unui studiu întreprins de o companie din Marea Britanie, înălţimea la care sunt purtaţi pantalonii depinde, în foarte mare măsură, de vârsta bărbatului.
Astfel, s-a observat că, în adolescenţă, băieţii poartă pantalonii cu circa 13 centimetri mai jos de talia reală. La această vârstă, ei  sunt inspiraţi de stilul vestimentar al raperilor americani. În momentul în care tânărul decide să îşi caute un loc de muncă, în jurul vârstei de 27 de ani, pantalonii săi încep să urce şi ajung pe linia taliei. Acest nivel se menţine timp de 12 ani, după care primele semne ale crizei vârstei mijlocii determină reînceperea ascensiunii. La vârsta de 45 de ani, bărbaţii poartă pantalonii cu aproximativ 5 centimetri mai sus de talie, iar până la 57 de ani diferenţa ajunge să fie de 13 centimetri.