Vânătoarea de maidanezi pune pe jar locuitorii or. Străşeni

BARBARIE // „Vânătorii ţintesc în câinii vagabonzi, dar nimeresc în geamurile blocurilor de locuit”

Vânătoarea de maidanezi la Străşeni a împărţit oamenii în două tabere. Cei care aprobă măsurile întreprinse de autorităţi privind soluţionarea problemei câinilor vagabonzi şi cei care sunt împotriva unei astfel de măsuri, motivând că au existat mai multe cazuri când membrii Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor au ţintit în câini, dar au nimerit în geamurile blocurilor de locuit.

Tatiana Zaharia, locuitoare a oraşului Străşeni, ne spune că îi este teamă mai mult de vânători decât de maidanezi. Locuieşte la etajul doi. Acum doi ani, pe la ora nouă dimineaţa, a auzit o pocnitură şi a văzut o gaură în geam. Iniţial a crezut că cineva a aruncat cu o piatră. „Am ieşit în grabă afară, iar vecinii mi-au spus că sunt împuşcaţi câinii vagabonzi. Am chemat poliţistul de sector şi acela a constatat că un glonte a ricoşat şi a ajuns în camera mea. Un alt glonte a nimerit în geamul unui apartament de la etajul întâi”, ne spune femeia. După ce a depus plângere la poliţie, peste câteva zile a venit vânătorul care s-a oferit să-i schimbe geamul. „Sticla geamului meu a fost schimbată, cea de la etajul întâi însă aşa a şi rămas”, ne mai spune femeia, afirmând că după aceea nu a mai fost chemată la Comisariatul de poliţie sau Procuratură şi că nu ştie cum a evoluat cazul.

Împuşcătură în geamul gimnaziului

Tot în timpul unui astfel de raid, acum câţiva ani, un glonte a ajuns în geamul gimnaziului „Mihai Viteazul” din Străşeni. Nici aici geamul nu a fost schimbat, rămânând o dovadă a adversarilor Asociaţiei vânătorilor din localitate. Chiar în preajma instituţiei de învăţământ e o gunoişte dezastruoasă, despre care se spune că ar fi autorizată. Potrivit directorului gimnaziului Nicolae Carmanschi, dimineaţa, paznicul este primul care inspectează teritoriul gimnaziului, având datoria să alunge câinii vagabonzi. „Sunt haite de 10-12 câini. Este adevărat că acum câţiva ani glontele a ajuns în geam. Pe atunci încă nu activam şi nu cunosc detalii. Cert e că această gunoişte constituie obiectul de atracţie al câinilor vagabonzi şi avem mai multe cazuri când aceştia s-au aruncat asupra copiilor”, opinează directorul.

Glontele a trecut pe alături

O altă locuitoare a or. Străşeni, Elena Petcova, a depus luna trecută o plângere la poliţie şi Procuratura raionului Străşeni. Plângerea este semnată de mai mulţi locuitori ai or. Străşeni. Potrivit femeii, la 18 ianuarie, se întorcea de la serviciu, când a auzit şuierând pe lângă ea un glonte. „Era pe la ora 18.00 seara. Persoana a împuşcat prin geamul deschis al maşinii, fără a coborî. M-am apropiat şi i-am cerut explicaţii. Mi-a prezentat un act în care se spunea că are acordul primăriei pentru a împuşca câinii vagabonzi”, ne spune revoltată străşeneanca.

Locuitorii s-au mai plâns Procuraturii că exterminarea câinilor are loc în văzul copiilor şi că de multe ori leşurile acestora sunt abandonate în mijlocul străzii. Deseori câinii sunt doar răniţi şi aceştia pier la câteva zile ascunşi prin curţile blocurilor de locuit, provocând stări de stres trecătorilor şi copiilor. La 26 ianuarie, comisarul raionului Străşeni, Valeriu Saca, a informat-o pe Elena Petcova că Grigore Guşan, vânătorul care a efectuat împuşcătura în acea zi, deţine autorizaţia eliberată de Primăria Străşeni pentru a nimici câinii vagabonzi şi dacă nu este de acord cu această procedură este în drept s-o conteste în instanţa de judecată.

Neagă acuzaţiile

Solicitat de JURNAL, Grigore Guşan a negat că glontele ar fi trecut pe lângă Elena Petcova. „Voi depune o plângere împotriva ei. Persoana în cauză se afla la peste 100 de m de câinele în care am ţintit. După ce sunt împuşcaţi, câinii sunt încărcaţi şi duşi în afara oraşului. Conform Regulamentului, trebuia să împuşcăm câinii între orele 23 – 24.00. Dar oamenii s-au plâns deja că-i trezim din somn şi s-a decis să împuşcăm animalele pe la ora 19.00. Nu mai ştii cum să procedezi în astfel de situaţii ca să le intri în voie”, se revoltă la rândul său vânătorul.

Locuitorii or. Străşeni au trimis mai multe poze pe adresa redacţiei, cu leşurile animalelor lăsate să zacă în preajma gunoiştilor, declarând că metoda la care recurg autorităţile este inumană. Viceprimarul or. Străşeni, Gheorghe Caraman, a declarat că pe moment în or. Străşeni sunt peste 600 de câini vagabonzi şi că nu au putut identifica alte căi pentru  soluţionarea problemei maidanezilor.

Svetlana Corobceanu