Vânătoare de taximetrişti

Mai mulţi conducători de taxi susţin că vor renunţa la turele de noapte

 

„Condamnare pe viaţă”, asta cer colegii taximetristei care acum patru zile a fost găsită fără suflare într-o vie de lângă satul Pojăreni, r. Ialoveni, de către poliţiştii care patrulau zona. Ieri, tânăra de 34 de ani a fost petrecută pe ultimul drum. Taximetriştii sunt sceptici în ceea ce priveşte ancheta poliţienească. „Aţi auzit ce au declarat reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne? Că a fost jefuită. Chipurile i-au fost scoase bijuteriile de la gât. Taximetriştii nu poartă bijuterii!”, exclamă un coleg de breaslă al taximetristei omorâte cu sânge rece.

 

Iana Zmeu

 

„O cunosc pe Violeta de ceva timp. Lucrează la firma noastră de taxi aproximativ cinci ani. Nu purta cercei, inele şi alte podoabe. Cine e prost să-şi pună pe el bijuterii, ştiind ce pericol îl aşteaptă? Nu ştii ce fel de pasager poate să urce în maşina ta!”, povesteşte Ghenadie, taximetrist. „Pe de altă parte, cum au putut declara poliţiştii chiar de dimineaţă, imediat după ce au găsit-o, că i-au fost furate bijuteriile? E stupid. Cred că s-au gândit că e femeie, de aici şi versiunea că a fost omorâtă pentru a fi deposedată de bijuterii”, adaugă bărbatul.

La 9 dimineaţa, poliţiştii care patrulau zona au observat maşina unei firme de taxi din Chişinău abandonată la marginea drumului. La câţiva metri distanţă, în viţa-de-vie, oamenii legii au descoperit corpul neînsufleţit al taximetristei cu semne de moarte violentă. Potrivit consilierului ministrului Afacerilor Interne, Eugen Onica, femeia a fost înjunghiată de două ori în regiunea gâtului şi o dată în abdomen. Arma cu care a fost comisă crima nu a fost găsită deocamdată, dar poliţia vine deja cu informaţia că au fost identificaţi câţiva suspecţi care încă sunt în libertate. Cei care investighează această crimă odioasă nu se grăbesc să vină cu detalii pentru a nu prejudicia mersul anchetei. Ne pot spune doar că a fost stabilit locul în care a fost omorâtă Violeta şi că infractorii, pentru a ascunde urmele, au încercat să incendieze maşina de taxi la volanul căreia în acea noapte cu ghinion a fost femeia de 34 de ani.

Au încercat să ascundă urmele

„Ei au dat foc hărţii Chişinăului şi au pus-o sub bancheta din faţă a maşinii. Au închis uşile şi au fugit. Probabil că, din lipsă de oxigen, focul s-a stins. Am auzit că bancheta din spate era plină de sânge. Maşina a fost luată de poliţişti pentru a fi expertizată”, ne mărturiseşte un coleg de-al Violetei.

De la administraţia firmei de taxi la care a lucrat Violeta, aflăm că aceasta a primit ultima comandă la ora 2 noaptea şi apoi au pierdut legătura cu ea. Dispecerul care era de serviciu în acea noapte nu a mai încercat să o caute pe taximetristă, deoarece aceasta nu a anunţat că a încheiat tura.

 

Un caz similar a avut loc acum o lună în Rusia. Un taximetrist a murit după ce a fost înjunghiat de opt ori în regiunea gâtului. Infractorii au urcat la volanul maşinii şi au părăsit locul infracţiunii, lăsând cadavrul taximetristului să zacă într-o baltă de sânge. Dispecerul, văzând că taximetristul nu răspunde la apeluri, a alertat poliţia. Acţiunea dispecerului a contribuit la reţinerea răufăcătorilor timp de câteva ore. Şi în România, de la începutul anului 2012, au fost înregistrate trei cazuri de omor al şoferilor de taxi. Şi aici infractorii au fost prinşi graţie operativităţii dispecerilor.

 

O şoferiţă cu experienţă

 

Când a văzut ştirea despre asasinarea unei taximetriste, Elena a retrăit momentele în care a aflat că fiul ei nu mai e în viaţă. „Sergiu lucra taximetrist la Moscova. Adesea, îmi suna şi îmi povestea cât de nebuni sunt unii pasageri. Şi-a cumpărat şi o bâtă ca să o scoată la nevoie. Acum jumătate de an, am fost sunată de un prieten de-al său. Mi-a spus că Serioja al meu a fost omorât de un client. Nu mai ştiu dacă l-au prins. Mi-a fost tare greu să-mi aduc copilul acasă ca să-l înmormântez creştineşte. El a plecat la Moscova din cauza mea, aveam nevoie de o operaţie urgentă”, povesteşte îndurerată Elena.

 

Colegii Violetei spun că ea se grăbea mereu la fiica ei care o aştepta acasă. Tot pentru ea a ales să practice această meserie periculoasă, dar care îi asigura existenţa. Colegii spun că era o şoferiţă iscusită şi, de câteva săptămâni, lucra în ture de noapte. „Noaptea, traficul e mai lejer, dar şi pasageri sunt mai puţini. Săraca, cred că se gândea la planul pe care trebuia să-l îndeplinească, de aceea probabil a acceptat să ia un pasager de pe bordură. Deşi ştiu că lucra doar pe comenzi, şi nu lua pasageri întâmplători. Sunt multe semne de întrebare”, spune un coleg de-al taximetristei omorâte. Cei care ştiu cum se câştigă pâinea de taximetrist consideră că Violeta a fost omorâtă de un grup de consumatori de droguri. Prea des li se întâmplă să se trezească pe bancheta din spate cu un pasager cu minţile aburite de substanţe narcotice. „Cum ne apărăm? Nicicum. Unii şoferi şi-au cumpărat bâte de baseball. Suntem mai mulţi şoferi care planificăm să renunţăm la turele de noapte. E prea periculos”, constată un coleg al Violetei.

 

În anul 2000, doi poliţişti au omorât cu sânge rece patru taximetrişti. Oamenii legii au fost condamnaţi pe viaţă, îşi ispăşesc pedeapsa în penitenciarul de la Rezina.

 

Taximetriştii în topul celor mai periculoase meserii

„Pasageri sunt de tot felul. Unii, în stare de ebrietate, alţii, enervaţi sau sub influenţa substanţelor narcotice, cu fiecare trebuie să ştii cum să vorbeşti”, povesteşte Doina, şoferiţă la o firmă de taxi din Chişinău. Deşi ezită din start să povestească despre experienţele neplăcute, tânăra taximetristă ne spune, printre altele, despre un caz pe care puţini bărbaţi ar putea să-l relateze atât de calm: „În maşină au urcat patru indivizi, pesemne proaspăt ieşiţi din detenţie. Când le-am spus că trebuie să achite călătoria, unul dintre ei a scos cuţitul şi mi l-a pus la gât. Am păstrat calmul şi le-am spus că nu mai e nevoie de bani, numai să iasă din maşină. Ei însă nu au reacţionat, atunci am întins mâna spre staţia radio. Ei s-au speriat că voi chema poliţia şi s-au grăbit să facă ceea ce i-am rugat mai devreme”.