Vameşii îşi auresc imaginea?!

Cea mai mare captură de metale preţioase şi monede antice anihilată la vamă versus cel mai complicat dosar cu 24 de inculpaţi vameşi

Una rece, alta caldă. În timp ce procurorii caută un complet de judecători care să examineze dosarul celor 24 de vameşi învinuiţi de corupţie, lucrătorii vamali de la punctul de trecere Cahul-Oancea au demonstrat că pot rezista tentaţiei. Pe 28 ianuarie curent, aceştia au anihilat două tentative de a introduce pe teritoriul ţării loturi record de metale preţioase şi monede numismatice, valoarea cărora depăşeşte 10 milioane de lei.

foto central

Circa 13 kg de aur şi aproximativ 400 g de pietre preţioase au fost găsite de vameşii de la punctul de trecere Cahul-Oancea în urma unui control de rutină al unui microbuz model Mercedes care, pe 28 ianuarie curent, intenţiona să treacă frontiera de stat.

Vameşii s-au „aşteptat” că în coletele neînsoţite care erau aduse din Turcia spre R. Moldova vor găsi obiecte de contrabandă, cel puţin asta este spus într-un comunicat de presă emis de Serviciul Vamal.Ambele tentative au fost realizate prin intermediul coletelor şi transmisiunilor neînsoţite, ceea ce era de aşteptat, deoarece în ultima perioadă de timp, tot mai des sunt înregistrate cazuri de introducere frauduloasă a mărfurilor de către transportatorii de colete, care profită de buna intenţie a cetăţenilor oneşti, mascând şi camuflând loturi de mărfuri sub pretextul că transportă colete din străinătate”, notează Serviciul Vamal.

O adevărată comoară a fost prezentată de conducerea Serviciului Vamal în cadrul unei conferinţe de presă. Pe cele două mese abia de a încăput captura record de metale preţioase şi monede antice. Potrivit vameşilor este cea mai mare captură din ultimii 15 ani, valoarea căreia depăşeşte un milion de dolari. Vameşii au apelat la ajutorul specialiştilor în arheologie pentru a estima preţul, dar şi importanţa istorică a celor peste 700 de monede camuflate într-un colet găsit în timpul unui control de rutină al unui microbuz model Mercedes care pe 28 ianuarie curent intenţiona să treacă frontiera de stat pe la punctul de trecere Cahul-Oancea. Colecţia urmează să fie supusă unei expertize, dar estimativ preţul acestora variază între 50 de lei 1500 de euro. Mai mult, potrivit şefului Direcţiei Urmărire Penală a Serviciului Vamal, Veaceslav Dionisie, specialiştii în arheologie care au examinat lotul de monede presupun că unele dintre acestea, dacă se va confirma originalitatea lor, ar putea valora până la 10 mii de euro o unitate. În afară de monede au fost depistate și fragmente din două statui grecești, care datează din sec. I î.e.n. confecționate din marmură de culoare albă și gălbuie.

Vor fi înăsprite controalele vehiculelor care transportă colete

În aceeaşi zi, în acelaşi punct vamal, aceiaşi vameşi, la o diferenţă de trei-patru ore de la prima captură, au găsit în torpedoul unui alt microbuz de model Mercedes, circa 40 de pachete mici marcate nominal care erau ambalate cu bandă adezivă. În interiorul pachetelor erau circa 13 kg de bijuterii din aur. Deocamdată nu a fost stabilit cum şoferii ambelor microbuze au reuşit să treacă fără probleme controlul vameşilor români, cert este că atât conducătorii auto, cât şi însoţitorii de colete, de tot patru persoane cu vârsta cuprinsă între 29 şi 63 de ani, au fost reţinuţi pentru 72 de ore.

Octombrie 2013. Descinderi la punctul de trecere Leuşeni-Albiţa. 24 de vameşi şi patru poliţişti de frontieră au fost reţinuţi

Octombrie 2013. Descinderi la punctul de trecere Leuşeni-Albiţa. 24 de vameşi şi patru poliţişti de frontieră au fost reţinuţi

Oamenii legii nu exclud existenţa unei grupări criminale. Un indiciu în acest sens a fost faptul că fiecare pachet cu bijuterii din aur şi pietre preţioase avea înscris pe el un nume. Valeriu Cozarev, şeful Direcţiei Analiza Riscurilor din cadrul Serviciului vamal, a declarat că vor fi înăsprite controalele transportatorilor de colete. „Ponderea fraudelor de acest gen este una semnificativă”, a menţionat Cozarev.

Amintim că recent au fost reţinuţi 20 de membri ai grupării criminale supranumită în R. Moldova „Patron”, care a fost botezată de presa italiană „Caracatiţa”, avându-şi tentaculele în mai multe ţări. Printre acuzaţiile care le sunt aduse bănuiţilor: jaf, şantaj, trafic de fiinţe umane; sunt învinuiţi şi de extorcare de bani de la proprietarii de microbuze care transportă colete. Potrivit oamenilor legii, membrii grupării îi obligau pe şoferi să transporte colete cu un conţinut de contrabandă.

Dosarul celor 24 de vameşi

Captura record de contrabandă cu metale preţioase şi obiecte numismatice s-a potrivit la ţanc pentru a lustrui imaginea vameşilor vădit afectată de descinderile din luna octombrie 2013, când au fost reţinuţi 24 de lucrători vamali învinuiţi de corupţie. Se pare că cele 13 kilograme de aur şi valoarea impunătoare a monedelor a reuşit să sustragă atenţia de la evoluţia în cazul dosarului celor 24 de vameşi de la punctul de trecere Leuşeni-Albiţa. Procurorii anunţă că au finalizat urmărirea penală şi pe 14 ianuarie curent au trimis materialele instanţei de judecată. Colac peste pupăză, doi magistraţi s-au autorecuzat, motivând prin faptul că nu pot examina dosarul în condiţiile în care sunt în relaţii de rudenie cu unii inculpaţi. Potrivit membrilor  Consiliului Superior al Magistraturii, pe judecători ar putea să-i sperie volumul mare de lucru, dat fiind faptul că în ultimii ani este al doilea caz când pe banca acuzaţilor ajunge un număr atât de mare de inculpaţi, dar şi rezonanţa dosarului. Un alt caz de o astfel de complexitate şi număr mare de inculpaţi, a fost dosarul „Makena”, când pe banca de acuzaţi au ajuns 11 membri ai grupării criminale, care au fost condamnaţi irevocabil, în total, la 175 de ani de detenţie.

Potrivit Procuraturii Anticorupţie, dosarul celor 24 de vameşi învinuiţi de extorcare de bani de la şoferi este unul extrem de complicat, iar faptul că încă nu s-a reuşit să se stabilească judecătorii care vor decide soarta inculpaţilor va tergiversa evoluţia cazului. Deocamdată procurorii nu ne pot spune când va avea loc prima şedinţă de judecată.

Iana Zmeu

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău